Planul Matei Balș, cel mai aberant și totalitar din istoria României. Klaus Iohannis: „E inuman”

0
1308

DE ȚINUT MINTE.

ROMÂNIA, ÎN URMĂ CU 4 ANI ȘI JUMĂTATE.

Președintele Klaus Iohannis a pus punctul pe „i” imediat după Sărbătoarea Sfintelor Paști 2020 – care a fost, de fapt, un circ cumplit al autorităților – cu o intervenție profund umană și salutară în cea mai importantă problemă a zilei în România de atunci. El a clarificat lucrurile și a oferint un discurs demn de Secolul XXI, spre deosebire de derapajul halucinant și histeroid al unui ”specialist” care propusese anterior măsuri aberante, inacceptabile și totalitare, așa cum au fost catalogate, tranșant și ferm, de omul nr.1 în stat, într-un moment în care o națiune întreagă se îngrozea, literalmente, trăind sentimente cumplite, de profundă revoltă și de panică față de planurile diabolice ale acelui ”specialist”, care se confunda pe atunci, din păcate, cu un întreg institut, altfel destul de apreciat!

Ei bine, în capcana asta a căzutși ”teribilul” ministru de atunci al Sănătății, Nelu Tătaru, cel care a încercat să prezinte la tv niște propuneri variante, fără însă a preciza de unde provin aceste variante și asumându-și astfel cel puțin o parte din paternitatea unor idei – cum spuneam – aberante și totalitare, idei de ev mediu

E vorba de așa-zisa izolare totală, carantinare și luare cu forța din mijlocul familiilor a tuturor românilor de 65 de ani și peste, – pentru o perioadă de 3 luni, dar care s-ar fi putut prelungi fără probleme, la nesfârșit -, sub pretextul grețos și penibil al ”protejării” lor! Protejare, cum?!, inconștientule Cercel, prin smulgerea lor de lângă copii și nepoți, prin săltarea lor cu forța din casele pe care și le-au construit cu sacrificii imense timp de zeci de ani, din habitatele lor în care cei mai mulți își duc viața în liniște și serenitate, prin împingerea lor în depresie sigură și rapidă (o boală mortală la această vârstă), prin expunerea lor masivă la grave accidente trombo-embolice (cum a explicat pe larg celebrul medic și profesor Dulcan), accidente care duc la moarte și care sunt generate de lipsa spațiului, a mișcării de orice fel, a mersului pe jos pe distanțe lungi… etc etc … iată cum cerea și vroia să îi ”protejeze” pe seniori marele profesor Strein(u), unul din ”uriașii” experți ai României îmbolnăvite peste noapte de Covidul chinezesc, despre care nu se știe nici acum, în 2024, cu exactitate, ce a fost și dacă a fost.

Este vorba, cum mulți au înțeles deja, de planul numit ”VACANȚA MARE” și care este prezentat și susținut de prof. Adrian Streinu-Cercel, în numele Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”. Un plan lamentabi, catastrofal și profund periculos. Un act iresponsabil.

Dar a intervenit, din fericire, președintele României. Și a făcut foarte bine că a intervenit, era momentul, a făcut exact ce trebuie să facă un președinte atunci când situația riscă să devină explozivă din cauza unor tembeli inconștienți.

Președintele Klaus Iohannis despre carantinarea pensionarilor în … hoteluri și alte clădiri

Iată ce a declarat, într-un moment foarte delicat și cu multă luciditate la data aceea, președintele României, Klaus Iohannis

„O măsură aberantă. A apărut o idee care a dus la mult foarte multă nelinişte. Într-un astfel de plan, propunea cineva o măsură aberantă, cum că persoanele de peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă şi duse în anumite zone de carantină.
Aşa ceva nu se va întâmpla. Este inacceptabil! Trăim într-o societate liberă
, o societate care protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare.

Persoanelor în vârstă le spun clar: Staţi liniştiţi! Nu vine nimeni să vă ia de acasă să vă ducă în carantină. Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane. În niciun caz statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane.
Atunci când va fi nevoie, vom veni şi vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejaţi voi faţă de această boală, în niciun caz statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI.

Astfel de planuri prost gândite şi prost prezentate nu fac decât să inducă panică în rândul populaţiei. Ori panica este ultimul lucru de care avem nevoie.
Revin: toată lumea trebuie să fie responsabilă, inclusiv cei de la diferite institute de ştiinţă, inclusiv oamenii care sunt consideraţi experţi fiindcă nu putem să avem un plan pentru fiecare. Noi trebuie să avem un plan pentru România.
(n.r. sublinierile ne aparțin)

La acest plan lucrăm împreună cu Guvernul Orban. Chiar acum câteva minute am încheiat o întâlnire în care am evaluat impactul măsurilor acum, în aceste zile, de sărbătoare.

Este important să ştim că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Este la fel de important de ştiut că aceste măsuri vor fi graduale.
La început vor fi posibile iarăşi activităţi care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus. Este o nevoie de o evaluare a medicilor, a specialiştilor, dar şi o evaluare economică fiindcă noi dorim să repornim economia României.
Este la fel de important să înţelegem acum după ce cât de cât am parcurs o etapă importantă din această epidemie, să înţelegem că relaxare înseamnă că autorităţile se vor implica mai puţin în viaţa fiecăruia şi atunci responsabilitatea revine mai mult decât până acum fiecăruia dintre dumnevoastră, dragi români.

Fiecare dintre noi va fi mai responsabil în privinţa chestiunilor care îl privesc direct. Fiecare dintre noi va trebui să aibă mai multă grijă de el şi de familia lui şi de cei apropiaţi.

Este încă prea devreme să relaxăm acum aceste măsuri. Ceea ce am detaliat se referă la perioada de după 15 mai când vom intra într-o nouă perioadă care dacă respectăm până atunci, cum am făcut-o şi până acum măsurile impuse de autorităţi, sigur va duce la o îmbunătăţire a traiului nostru, a fiecăruia.
Aceste măsuri vor fi luate de Guvernanţi împreună cu mine, vi le vom comunica şi împreună, dragi români, vom trece cu bine de această epidemie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la această şedinţă au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgentă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Ce a scris Direct 24

Duminică seara, 19 aprilie 2020, Direct 24 a publicat materialul intitulat ”O variantă, în funcție de evoluții. Românii 65 plus, cu sau fără Covid, luați de acasă și izolați în altă parte. VIDEO” https://direct24.ro/2020/04/19/o-idee-stralucitoare-de-ministru-toti-romanii-65-plus-cu-sau-fara-covid-luati-de-acasa-si-izolati-in-alta-parte-video/ . Acest material a avut, numai în primele zile, 99.367 de vizualizări, iar numărul este în continuă creștere. Sursele au fost realitatea.net și Realitatea PLUS, la această din urmă televiziune, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, venind joi, 16 aprilie (Joia Mare), cu o declarație cel puțin neinspirată, unii îi spun mizerabilă, care declarație, atenție, nu a fost ruptă din niciun context în acel video prezentat și în care a vorbit foarte clar, cu subiect și predicat, despre posibilitatea ”carantinării TUTUROR persoanelor peste 65 de ani”, despre ducerea lor de-acasă la ”hoteluri rechiziționate sau nu, cu bani sau nu” etc, etc.

Nu am folosit decât informațiile concrete, ”materialul clientului” cum se spune, adică vorbele incontestabile și indubitabile ale ănsuși dlui Tătaru, pe care le puteți auzi fără probleme. Am fost imparețiali, fără să ținem seama că persoana în cauză este la putere sau în opoziție și am făcut ceea ce trebuie să facă presa. am taxat derapajul evident și cumplit, proasta comunicare și lipsa totală de profesionalism a lui Tătaru în gestionarea acestei discuții, fundamentale pentru populație, mai ales înaintea Paștelui Ortodox.

Dacă Tătaru ar fi avut mustrări interioare față de ceea ce a spus, ar fi fost foarte simplu să iasă chiar vineri, 17 aprilie, cu o declarație în care să infirme ce a afirmat cu atât de mult calm și cinism la Realitatea, mai ales că oamenii ar fi meritat așa ceva în Săptămâna Mare. Dar Nelu Tătaru a retractat abia luni, 20 aprilie ( a spus, simplu, ”Nu vom lua vârstnicii de acasă”, în contextul unor declarații mai largi), abia după ce Internetul și Facebook-ul au fost literalmente incendiate de reacții cumplite de la sute de mii de români! Apoi a retractat din nou, mult mai decis și mai speriat, marți, dar numai după ce intervenise extrem de tranșant președintele Klaus Iohannis.

Dar dacă nu ar fi reacționat nimeni, domnule Tătaru, ce s-ar fi întâmplat? S-ar fi fi lăsat lucrurile la fel ca la Realitatea PLUS?

Sigur, este posibil ca Nelu Tătaru să se fi referit doar la planul lui Streinu-Cercel, ca variantă pusă în discuție. Dar, în acest caz, ar fi trebuit să sublinieze foarte clar acest lucru, astfel încât să se înțeleagă din start și fără dubiu că e vorba doar de o variantă care nu este aprobată, așa cum a a subliniat abia luni, 20 aprilie, la 4 zile distanță, timp în care o mare parte a populației României a trăit sentimente de panică și groază.

Ce solicita Streinu-Cercel în cel mai aberant document posibil, de o schizofrenie fără margini

Proiectul intitulat Programul „Vacanța Mare” de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19, conceput în februarie de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, se împarte pe 9 pagini şi vine cu măsuri absolut halucinante.

Printre acestea se numără separarea de familii a celor peste 65 de ani, pentru o perioadă de 3 luni, şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.

În planului lui Adrian Streinu-Cercel grupele de risc sunt redefinite astfel:

Persoanele din grupa de vârstă de peste 65 de ani;
Persoanele din grupa de vârstă 40-65 de ani;
Persoanele cu vârstă sub 40 de ani;
Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă.

Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40-65 de ani, proiectul directorului de la Institutul „Matei Balș” prevede „izolare totală (în cazul celor care au activităţi de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât toți aceia care nu sunt izolați total să înceapă munca la 7.30.”

Primăriile şi Poliţia locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă.

Totodată, Streinu-Cercel cere formare unui nou Guvern anti-Pandemic sau a unui Minister intersectorial Pandemic care va elabora şi pune în funcţie acţiunile specifice.

Documentul menţionează halucinant că „TVA-ul va fi oprit, că taxele vor fi suspendate pentru toată lumea. Industria alimentară va funcţiona non-stop, Regiile Apă/Canal, Electrica, Salubrizare, etc vor funcţiona non-stop şi toate costurile vor fi decontate de Stat, nu de cetăţeni”. Lucruri care sunt cu totul imposibile. Ba mai mult, se indică acelora care sunt izolați în case, adică românii peste 40 de ani, și cu ce ar trebui să se ocupe. Să facă, vezi Doamne, curățenie în casă!

Finalul este însă apoteotic. Aceste 3-4 luni ar trebui să fie considerate ca şi cum nu au existat vreodată, astfel încheie Streinu-Cercel proiectul. Așadar, Streinu-Cercel vrea ca 3 sau 4 luni din viață să le dăm total uitării.

Dar nimeni nu garantează că această perioadă se va încheia în mod cert după 3 sau 4 luni… Dacă tocmai atunci ar fi reapărut o nouă creștere a cazurilor? Cine garantează că nu va fi așa??? Și atunci perioada s-ar întinde la nesfârșit…

Specialistul cel mai titrat în epidemiologie și gafele sale mizerabile legate de coronavirus!

A doua zi după ce în România fusese depistat primul caz de infectare cu noul coronavirus, pe 27 februarie 2020, Streinu-Cercel a declarat, într-un interviu la Digi 24 – „coronavirusul este de 10 ori mai slab decât gripa”.

Mai devreme, în luna ianuarie, când epidemia deja depășise granițele Chinei, Adrian Streinu-Cercel spunea că „riscul ca epidemia să ajungă în România este substanțial redus”. Tot atunci, Streinu-Cercel spunea că „nu există teste rapide” pentru depistarea infecției cu virusul care făcuse la acel moment 3.000 de morți deja.

Ce aberații a mai spus Cercel. ”Nu purtați mască decât dacă sunteți bolnav!” sau ”Masca mai mult vă îmbolnăvește decât vă ajută!”

O declarație controversată a fost și cea referitoare la dezinfectarea cu spirt medicinal, despre care medicul a spus că nu este eficientă, așa cum este cea cu produsele de curățenie pe bază de clor.

În zilele în care în România se făceau puține teste din cauza absenței încă pe teritoriul țării a aparatelor PCR, Streinu-Cercel s-a asociat cu primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea într-o inițiativă criticată din cauza diferenței de tratament pe care o propunea – 10.000 de bucureșteni să fie testați cu prioritate,cu teste rapide, în fața blocurilor.

Omul care a consiliat mai toți miniștrii sănătății, încă de pe vremea comunismului

Adrian Streinu-Cercel a terminat medicina în 1982, iar în 1988 era deja consilier la ministerul comunist DE ATUNCI al Sănătății, Victor Ciobanu. Lucra ca medic specializat în boli infecțioase la Spitalul Colentina, la conducerea căruia a și ajuns în 1990, profitând de revoluție ca și când ar fi fost vreun oropsit al vechiului regim.

Secretar de Stat cu alte două GAFE MONUMENTALE: 20.000 de morți de gripă porcină și 2 milioane de gripă aviară, estimări Cercel, total aberante

Cel mai scurt mandat de secretar de stat la Ministerul Sănătății a fost în 2009, când, în noiembrie, la o lună de la numire, a propus cumpărarea de vaccinuri împotriva gripei porcine, în condițiile în care Institutul Cantacuzino era unul dintre cei opt producători europeni, iar România avea în stoc peste 1 milion de doze. Ce a determinat demisia sa a fost însă o declarație potrivit căreia „un scenariu cu 20.000 de morți de pe urma gripei porcine este unul minimal, un mizilic”. Estimarea sa, care s-a dovedit eronată, a fost criticată de președintele de la acea vreme, Traian Băsescu. A urmat demisia. Tot gripa porcină i-a adus lui Streinu-Cercel și un proces cu familia actorului Toni Tecuceanu, care a murit din cauza unei bacterii din spitalul condus de Streinu-Cercel, în timp ce medicul s-a grăbit să anunțe că actorul ar fi fost victimă a gripei porcine. Familia a câștigat procesul.

În vara lui 2006, când epidemia de gripă aviară amenința omenirea, iar Streinu-Cercel era secretar de stat la Ministerul Sănătății a estimat din nou greșit efectele gripei nou-apărute. A spus că vor muri 2 milioane de români și vor fi infectați peste 4 milioane. Din nou, vaccinurile erau preocuparea sa, propunând cumpărarea de substanțe necesare pentru producerea acestora.

Și în cazul Colectiv, medicul cu reputație în România a fost contrazis de realitate. A afirmat că supraviețuitorii incendiului, care au murit după aceea, nu ar fi fost victime ale bacteriilor nosocomiale.

Conflicte de interese ale lui Streinu-Cercel, reclamate de ANI

În anul 2015, Agenția Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat pe Streinu-Cercel că a fost incompatibil între 2008 și 2012, pentru că a fost simultan manager la Institutul Balș și președinte al Senatului Universității Carol Davila. De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil și pentru că între 2010-2012 a fost în același timp manager la Balș și secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Despre presupuse conflicte de interese ale medicului scris și Rise Project (dați click aici ȘI CITIȚI, SĂ NU VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI), care a investigat finanțarea Fundației private Matei Balș, condusă de Streinu-Cercel, de către companii ale industriei Pharma, producătoare de medicamente pentru boli infecțioase. Potrivit Rise Project ar fi vorba despre 2 milioane de euro.

O altă investigație a Rise Project a documentat prezența uneia dintre cele două fiice ale lui Streinu-Cercel între cei care au prezentat conferințe plătite de industria pharma.

Adrian Streinu-Cercel are două fiice, Anca Streinu-Cercel și Oana Săndulescu, ambele medici specializați în boli infecțioase, ambele angajate la Institutul Matei Balș, ambele conferențiare la catedra de boli infecțioase a Universității Carol Davila, unde tatăl lor este profesor universitar, ambele cu doctorat luat sub coordonarea tatălui. Ambele sunt coautoare cu tatăl lor la mai multe lucrări științifice și fac parte din conducerea unor filiale din România ale unor publicații medicale străine, unde Adrian Streinu-Cercel a fost șef.

În luna martie, controversatul om de afaceri Gigi Becali a anunțat că a donat Spitalului Matei Balș 100.000 de euro, la apelul uneia dintre fiicele lui Adrian Streinu-Cercel și, după ce managerul spitalului a făcut o listă cu necesarul, Becali a cumpărat, potrivit propriei declarații, mese, scaune, televizoare, măști și echipamente de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here