După 20 de zile de greva foamei, starea fostului preşedinte georgian Saakaşvili s-a degradat vizibil. Se cere spitalizarea

0
243

Inevitabilul s-a produs.

Potrivit AFP, avocatul Dito Sadzaglişvili informează că medicii au recomandat spitalizarea fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în greva foamei de 20 de zile împotriva încarcerării sale, după ce s-a întors din exil în această ţară din Caucaz.

Precizările acestora vin în contextul în care mai mulţi medici au examinat marţi seara ”starea sănătăţii clientului meu aflat în detenţie şi au recomandat spitalizarea” acestuia.

În același timp, avocatul mai precizează că fostul preşedinte ”a acceptat să ia medicamentele care i-au fost prescrise şi urma să ia o decizie cu privire la o eventuală spitalizare, după ce va discuta despre acest lucru cu medicii săi”.

Amintim faptul că Mihail Saakaşvili (în FOTO, la momentul arestării sale) a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2004-2013. În vârstă de 53 de ani, acesta a revenit în Georgia la 1 octombrie, după opt ani de exil, fiind arestat imediat pentru a ispăși o condamnare din 2018, primită în lipsă, referitoare la ”abuz de putere”, condamnare pe care o Saakașvili o denunţă ca fiind una poltică.

În semn de protest faţă de încarcerarea sa, el a intrat în greva foamei. Medicul său personal, Nikoloz Kipşidze, susine că odată cu această decizie, starea acestuia s-a degradat. Mai exact, fostul preşedinte are probleme sangvine.

Ce se întmplă cu Mihail Saakaşvili

Amintim faptul că în currsul zilei de marți, Guvernul georgian a anunţat că va urma recomandările medicilor, însă a subliniat că este necesar ca Mihail Saakaşvili să-şi dea acordul pentru a fi spitalizat.

”Îmi voi continua greva foamei atât timp cât voi fi încarcerat”, a anunţat Saakaşvili într-un comunicat publicat miercuri de către avocatul său.

Avocatul său susține însă că, potrivit legii georgiane, este permisă alimentarea unui grevist al foamei fără acordul acestuia doar dacă grevistul nu mai este conştient. Fostul lider de stat este susținut însă de mii de oameni. Zeci de mii de susţinători ai lui Saakaşvili au manifestat săptămâna trecută la Tbilisi şi au cerut eliberarea acestuia.

Mai exact, peste 90.000 de persoane au semnat o petiţie în acest sens.

De menționat este faptul că Mihail Saakaşvili este un personaj charismatic şi ambivalent, reputat din cauză că a luptat în mod eficient împotriva corupţiei. Fostul lider de stat a părăsit Georgia în 2013, la câteva luni după ce partidul său, Mişcarea Naţională Unită (MNU, în prezent principala forţă a opoziţiei), a fost înfrânt în alegerile legislative.

În ceea ce privește arestarea sa, acest lucru a agravat criza politică în care se află Georgia de la alegerile parlamentare din octombrie 2020, în care Partidul Visul Georgian a obţinut o victorie, dar care au fost marcate de acuzaţii de fraude masive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here