”Fragmentele” mele de fericire (foto)

0
1701

NOTA REDACȚIEI: Georgelia Stoica este vicecampioană a Europei la canotaj (junioare) și multiplă campioană a României, acestea nefiind nici pe departe singurele-i trofee și realizări. În aprilie 2021, în paralel cu marea ei pasiune, canotajul (de înaltă performanță), a debutat în presa tipărită și on-line, ca editorialist, redactor și autor de eseuri, cu materiale de înaltă ținută, de fină cunoaștere a psihologiei umane și de autentică valoare literară, materiale din ce în ce mai apreciate și căutate de publicul larg, dovedind sensibilitate, maturitate, un talent cu totul aparte, precum și căi dintre cele mai elegante, neașteptate și spectaculoase de introspecție a spiritului și a psihicului uman.

”…Am ales să scriu, acum, despre fericire. Așa cum o văd eu. Nu e deloc un subiect facil, e poate chiar unul din cele mai complicate și complexe, dar de ce aș scrie despre lucruri facile?

Cei mai mulți dintre noi identificam fericirea în urma unor reușite de moment, de regulă mai mari sau chiar mult mai mari decât cele obișnuite. Dacă îmi permiteți, eu văd altfel lucrurile. Eu sunt de părere că fericirea este sau ar trebui să fie, înainte de orice, o stare perpetuă, un mod de a fi, o percepție – cumva – de mai lungă durată. Nu putem defini această stare, așa cum nu putem defini nici iubirea.

Cu trecerea timpului am trăit momente în care mă întrebam, ca mulți alții, dacă sunt fericită. Am înțeles foarte repede, însă, că nu îmi puteam răspunde la întrebare asta, deși continuam să mă întreb, ”mă ardea”, cumva, dorința de a-mi răspunde mie însămi.

Apoi, într-o bună zi, am văzut o emisiune tv în care reporterul adresa unei persoane exact aceeași întrebare care mă frământa de o lungă vreme: ”Ce este fericirea?” Persoana intervievată, un domn, cred că era scriitor, oricum un om de cultură, a dat un răspuns care m-a uluit și pus pe gânduri, apoi m-a urmărit aproape non-stop, fără să îmi dau seama cum și de ce.

Răspunsul acela, paradoxal și șocant, suna cam așa: „Când îți poți defini fericirea înseamnă că ea deja a trecut”. M-am gândit mult la acest răspuns, care mă urmărea, adesea, chiar și când îmi propuneam să-l uit măcar câteva ore. Am încercat, evident, să îl înțeleg, să îl aduc în logica gândirii și trăirilor mele. Și iar a fost nevoie să aștept. Zâmbeam, trăiam, alergam, așteptam soarele și primăvara, zâmbeam din nou și mă întrebam mereu dacă și cât sunt de fericită. Răspunsul, însă, tot nu venea.

A venit abia atunci când îl așteptam cel mai puțin. A venit atunci când uitasem de el și când zâmbetul îmi dispăruse total de pe buze, iar eu eram la pământ. Nu mai contează de ce. Trecem cu toții prin asta. Abia atunci am înțeles.

Când ești fericit – sau măcar trăiești ”fragmente” de fericire, pentru că și cu așa zisa fericirea ”totală” e o poveste lungă, așadar când te ”încearcă” fericirea nu mai vezi nimic din lucrurile negative din jur și uiți cu desăvârșire tristețea care ne dă târcoale, totuși, destul de des.

Când trăim acele ”fragmente” de fericire, pe care cred că le merită fiecare, privim totul cu optimism și căutăm rezolvările zâmbind. De atunci, din acea zi, nici măcar nu am mai încercat să mă întreb dacă sunt sau nu fericită.

Poate de teamă să nu devin prea conștientă.

Adică nefericită.”

(În foto, autoarea, Georgelia STOICA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here