Theresa May, cu ochii în lacrimi, doborâtă și demisă de Europa și Parlamentul Britanic!

0
204
TOPSHOT - Britain's Prime Minister Theresa May reacts as she announces her resignation outside 10 Downing street in central London on May 24, 2019. - Beleaguered British Prime Minister Theresa May announced on Friday that she will resign on June 7, 2019 following a Conservative Party mutiny over her remaining in power. (Photo by Tolga AKMEN / AFP) (Photo credit should read TOLGA AKMEN/AFP/Getty Images)

Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat vineri că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie. Decizia sa vine pe fondul impasului politic în dosarul Brexit. Ea va rămâne la conducerea Guvernului până la desemnarea unui succesor.

Theresa May recunoaște că nu a reușit să-i convingă pe parlamentari să susțină acordul privind Brexit. ”Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari să susţină acordul Brexit, dar din păcate, nu am reuşit acest lucru”, a declarat ea vineri, într-un discurs rostit la Downing Street.

”Îmi este clar acum că este în interesul Marii Britanii ca un nou prim-ministru să coordoneze aceste eforturi. Anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator pe 7 iunie. Am stabilit cu preşedintele consiliului de conducere al partidului ca procedura pentru desemnarea noului lider al formaţiunii să înceapă săptămâna următoare”, a afirmat ea.

”Regret foarte mult că nu am reuşit să realizez Brexit. Succesorul meu va trebui să ajungă la un consens. Consensul va fi posibil, dacă ambele părţi implicate în dezbatere vor fi capabile de compromisuri”, a spus Theresa May, cu ochii în lacrimi. (foto Getty Images)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here