Demisie grea în guvernul Dăncilă și jocuri de culise anti-Kovesi!

0
1332

Unul din cei mai importanți oameni din guvernul Dăncilă, vicepremierul Viorel Ştefan, este nevoit să își părăsească înalta funcție!

De ce și, mai ales, în ce context se produce acest lucru, pare aproape de necrezut. Sau, mai degrabă, este cât se poate de … firesc … în climatul atât de viciat din România!

„Consiliul Uniunii Europene a numit în funcție doi membri noi la Curtea de Conturi Europeană: Ivana Maletić, din Croația, a fost numită pentru un mandat care va începe la 15 iulie 2019 și se va încheia la 14 iulie 2025. Aceasta îl va înlocui pe Neven Mates, membrul croat al cărui mandat expiră. Viorel Ștefan, din România, a fost numit pentru un mandat care va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025. Acesta îl va înlocui pe George Pufan, membrul român al cărui mandat expiră”, se arată într-un comunicat posta pe site-ul amintitei instituţii europene.

Concret, Ștefan este astfel ”nevoit” să își părărseascță postul de la Palatul Victoria pentru unul mult mai ”gras” și mai bine plătit la Bruxelles. Dar povestea este de toată jena.

Comisia de control bugetar (CONT) a Parlamentului European l-a a respins inițial pe vicepremierul Viorel Ștefan, propunerea Guvernului Dăncilă pentru poziția de membru al Curții Europene de Conturi. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, mai mulți eurodeputați au ridicat în timpul audierii chestiunea contribuției lui Ștefan la slăbirea luptei anticorupție.

Votul secret în cazul lui Viorel Ștefan în Comisia de control bugetar (CONT) a Parlamentului European a fost 8 pentru și 12 împotrivă.

„Votul a fost secret, dar numărul de voturi de fiecare parte confirmă că au votat împotriva sa colegi din mai multe grupuri politice, inclusiv din ALDE. Menționez că am fost în sală la momentul votului, am urmărit sesiunea de vot, dar nu am votat de vreme ce au fost prezenți suficienți membri plini și membri supleanți din Comisia CONT, eu nefiind membru în comisia respectivă”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook.

Curtea Europeană de Conturi are 28 de membri, câte unul din fiecare țară. Viorel Ștefan nu a avut contracandidat din România, fiind singura propunere a guvernului. Membrii sunt numiți pentru un mandat de 6 ani.

De fapt, candidatura lui a fost respinsă de două ori de parlamentarii europeni, atât la Comisia de Control Bugetar, cât și în plen, printre mai multe explicații oficiale fiind, așa cumam arătat mai sus, și faptul că „mai mulți eurodeputați au vorbit de rolul său în slăbirea luptei anticorupție în țara sa”. Totuși, el a ajuns în această funcție foarte bine plătită datorită Guvernului PSD care l-a nominalizat NUMAI pe gălățean, în ciuda opoziției de la Bruxelles. Mandatul de 6 ani al lui Viorel Ștefan va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025.

După cu se știe, atitudinea guvernului în ce privește candidatura Codruței Kovesi la funcția de procuror european a fost diametral opusă, guvernul opunându-se din răsputeri și trimițând chiar scrisori împotriva numirii acesteia, chiar dacă Parlamentul European, comisiile CONT și LIBE au votat PENTRU Kovesi, în detrimentul celorlalți doi candidați, german și francez. Chestiune de ”consecvență” și atittudine … (foto cotidianul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here