În ediția de miercuri seara spre joi a emisiunii ”În gura presei”, pe care o realizează și prezintă la Antena 3, omul de televiziune Mircea Badea a făcut mai multe remarci care au atras atenția, în special în partea a doua a ediției.
Chiar dacă am așteptat așa ceva, Mircea Badea nu și-a susținut vorbele cu vreo dovadă sau argument.
Astfel, abordând scandalurile zilei din Parlamentul României, atât pe cele de afară, din stradă, cât și pe cele din interior, Badea a lăsat, spre finalul emisiunii, impresia unui evident derapaj. … Că tot spunea cunoscutul și urmăritul realizator de la miezul nopții, în aceeași emisiune, că îi ”place” cuvântul ”derapaj”, citând un articol de pe pagina întâi a ziarul Libertatea, în care cel acuzat de derapaj era deputatul (fost PSD) Dumitru Coarnă, pe un subiect legat de homofobie.
O primă afirmație șocantă și neașteptată a lui Badea a fost aceea că ”În România avem o dictatură. Poate una ceva mai soft, un pic mascată, dar dictatură”. Dar la acest ”punct” dacă există o majoritate fermă parlamentară, aceasta poate fi privită și ca ”stabilitate”, nu neapărat ca ”dictatură”, orice coaliție luând naștere tocmai pentru a-și putea promova toate inițiativele și, în general, întreaga politică socială și economică.
Abordând apoi problematica actuală a structurii parlamentare, Badea a explicat că PSD și PNL ar fi în prezent ca și în situația de a avea 100 la sută din voturi, pentru că, iată, nu ar exista niciun fel de opoziție reală, toate deciziile și propunerile coaliției PSD-PNL-UDMR trecând de votul Parlamentului fără nicio problemă, iar așa-zisa ”opoziție” nefiind făcută nici de AUR și nici de USR. Realizatorul s-a delimitat de toate cele 4 partide (UDMR nu a intrat în discuție), subliniind de mai multe ori că nu are niciun fel de simpatie sau legătură cu vreunul dintre acestea.
Vorbind în continuare despre parlamentari, cei ce efectuează actul legislativ propriu-zis, prin vot, Mircea Badea a spus că aceștia ar forma ”o masă amorfă de soldăței disciplinați, care ridică mâna după cum li se spune”. Tot el a continuat: ”Cine le spune? Alegeți pe cine vreți, de la Bruxelles, la Werner (n.n. Klaus Werner Iohannis), la SRI”.
În ce ne privește, nu avem pe cine să alegem și dezavuăm în totalitate aceste afirmații, lipsite de suport. Nu s-a prezentat nicio dovadă și niciun argument în favoarea lor.