Mi s-a adresat de multe ori întrebarea: ”Cum reușești să scrii, de unde și cum te inspiri?”
Ei bine, răspunsul meu este, întotdeauna: ”Scriu cu ajutorul sufletului”. În plus, de când scriu nu m-am ferit niciodată să recunosc că sunt genul de persoană care “gândește” cu sufletul. Dacă am făcut ceva împotriva sufletului am ajuns, de fiecare dată, inevitabil, la păreri de rău nedisimulate și chiar la regrete dureroase.
De ce acest lucru? Probabil pentru că în sufletele noastre se ascunde cea mai mare profunzime, dar și cea mai mare sinceritate și onestitate de care suntem capabili. Tot în propriile suflete, în profunzimile lor, vom ști mereu ce este corect și care este calea dreaptă, chiar dacă am vrea să credem altceva sau dacă am încerca să negăm totul cu încăpățânare…
Nu e niciun secret: atunci când facem ceva, orice, cu plăcere și pasiune, nu vom simți nicio clipă că suntem obosiți și nici nu vom considera asta ca fiind, realmente, o ”muncă”!
Da, scriu! Dar nu scriu nici din cărți și nici din filme. Scriu cu sufletul și din suflet, motiv pentru care materialele mele se nasc dintr-o multitudine de sentimente, atenție!, autentice.
Am observat un lucru care mă bucură dar care este și foarte ciudat. Aproape sinistru, dacă-mi permiteți acest termen și dacă nu sună prea strident. Așadar, într-un fel aproape sinistru, materialele mele cele mai apreciate și mai bine înțelese de către cititori sunt exact acelea pe care le scriu cu mii de lacrimi, cu o durere tăioasă și profundă pe care în viața de zi cu zi nici măcar nu o pot exprima!
… Și de ce nu o pot exprima? Pentru că (nu am spus-o eu, deși am gândit-o mereu) atunci când te doare un fapt de viață, atunci când suferi și ”sângerezi” sub privirile celor din jur, ei bine atunci vei atrage ”prădătorii”. Inevitabil. Pe scurt, dacă îți arăți oricui slăbiciunile poți fi distrus cu ușurință. Nu sună prea bine, dar aceste este adevărul.
Și totuși, în pofida durerilor și a suferinței, în pofida prostului meu obicei de a nu mă putea ascunde de nimeni și de nimic, din toate acele dureri și slăbiciuni s-au născut gânduri și rânduri care pot vindeca.
Iar dacă au fost rânduri scrise cu lacrimi, chiar acele lacrimi de pe hârtie sau de pe tastatură au putut șterge alte lacrimi, mai vechi și mai grele.
Și poate tocmai de aceea nu a fost niciodată greu sau obositor să scriu. Dimpotrivă. A fost o eliberare salvatoare a propriului suflet, mai ales după momentele de confuzie și spaimă, momente în care mă întrebam aproape plângând, aproape urlând în sine-mi, dacă e bine să scriu despre absolut tot ce simt, pentru că asta însemna o imensă poartă deschisă spre eul meu cel mai profund și cel mai sensibil…
Și totuși: ”Trebuie să scrii ca și cum nu ar citi nimeni”! Ce spuneți de asta?
Asta m-a salvat, acesta a fost răspunsul tuturor marilor mele frământări și dileme. Sună ”simplu”, sună ”lejer”, dar nu e deloc așa. Să scriu? Să nu scriu? Să scriu totul? Să mai ascund câte ceva? …
Scrie, Georgelia, scrie totul, absolut totul, scrie orice, ca și cum nu ar citi nimeni !
Altfel spus: ”Trebuie să scriu ca și cum nu ar citi nimeni” !
E firesc? Încă nu știu. Poate răspundeți voi. E strigătul meu interior, e al oricărei femei, e al feminității generale, impersonale? Cine poate ști? …
Așa am înțeles, între multe altele, că întotdeauna mi-a fost mult mai ușor să scriu decât să vorbesc, din banalul motiv fapt că, atunci când vorbesc, de cele mai multe ori sentimentele pun stăpânire pe mine și mă pot cotropi, mă pot copleși.
Prin scris reușesc, însă, să îmblânzesc emoțiile și sentimentele. Iar asta este foarte reconfortant, vă rog să mă credeți!
Și ar mai fi ceva foarte important în demersul meu irezistibil de a scrie. Ar fi realitatea deloc comodă că în adâncul sufletului meu a lipsit întotdeauna ceva, că acoloa fost întotdeauna un gol pe care nu l-am putut umple, cel puțin până azi, decât cu tristețe.
Iar acea tristețe încă umple goluri și dă naștere cuvintelor. Ea scrie pentru mine. Încă scrie. Nu știu când se va opri sau dacă voi scrie vreodată și altfel … altcumva …. (finalul materialului)
ATENȚIE! NOTA REDACȚIEI: GEORGELIA STOICA a împlinit 19 ani pe 14 noiembrie 2022. Ea s-a născut, așadar, în anul 2003, la Comănești și a făcut școala în orașul Dărmănești, ambele localități fiind situate în județul Bacău Astăzi, după 2 ani de activitate în mai multe ziare și publicații on-line din România, Georgeliei Stoica i se traduc deja materialele în numeroase limbi străine de largă circulație, precum engleza, franceza, italiana, spaniola ș.a.
Ceea ce frapează între multe altele la tânăra eseistă e faptul, poate neașteptat pentru mulți dintre numeroșii ei cititori, că Georgelia Stoica este sportiv de înaltă performanță, un autentic profesionist și o campioană la modul propriu, chiar în cadrul disciplinei sportive care aduce, de ani buni, cele mai mari și constante succese ale României pe plan mondial: canotajul. Adică sportul acela în care, știm cu toții, România o are pe cea mai valoroasă performeră a tuturor timpurilor, inegalabila Elisabeta Lipa, cea care acum, în modul cel mai profesionist și mai plin de Aur, conduce federația Română de Canotaj. Revenind la autoarea eseului de mai sus, Georgelia Stoica, ea concurează cel mai adesea cu tricolorul pe piept, în cadrul loturilor naționale ale României, inițial la junioare, apoi, firesc, la tineret. Astfel, tânăra scriitoare a devenit campioană europeană la canotaj dublu rame (j) la Munchen, Germania, în septembrie 2021, împreună cu valoroasa sa colegă Cosmina Dram, după ce cu un an în urmă (2020) fusese vicecampioană continentală la Belgrad, pe celebra pistă de ape Ada Ciganlija, în barca de patru rame a României. În anul 2021 o altă performanță de excepție s-a materializat în aceea că Georgelia a fost finalistă a Campionatului Mondial de juniori, tot la dublu rame, probă la care a urcat între primele cele mai valoroase 5 echipe ale lumii, iar asta tocmai la Tokyo, adică nicăieri altundeva decât pe pista olimpică ce avea să găzduiască, la scurt timp după aceea, probele de canotaj ale Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, desfășurate însă în 2021 din cauza pandemiei! În aceeași competiție a întregii Planete, barca României, cu Georgelia Stoica în componență, a realizat al 3-lea timp ca valoare al Campionatului Mondial. Toate acestea nu sunt însă nici pe departe singurele merite și realizări ale Omului Georgelia Stoica. În martie 2021, în paralel cu viața și munca dedicate din plin canotajului, în condiții foarte exigente de efort, de permanent sacrificiu sportiv și personal, ea a debutat în presă la doar 17 ani, ca editorialist, redactor de știri și autor de articole din toate zonele eseisticii. Campioană europeană fiind, Georgelia Stoica a scris și scrie în continuare, cu incredibilă pasiune și ușurință, materiale de autentică valoare introspectivă, dar și socială, informațională și literară. Opiniile, consemnările, eseurile și articolele marca ”GEORGELIA STOICA” denotă o fină cunoaștere a psihologiei umane. Astfel, creațiile care îi poartă semnătura ajung, pe zi ce trece, să fie din ce în ce mai apreciate și mai căutate de publicul larg, în diverse medii de presă tipărită sau on-line, redacția noastră fiind doar una dintre cele care se consideră realmente onorate de colaborarea cu omul de litere și scriitorul în devenire care este Georgelia Stoica. Creațiile autoarei sunt aidoma unor picturi fine, cu tușe discrete de acuarelă, dar pline de profunzime și delicatețe. Georgelia ne arată cu fiecare zi tot mai multă sensibilitate și maturitate, alături de un talent aparte, pășind pe căile sincerității totale și ale sensibilității feminine, pe șocante, imprevizibile și spectaculoase drumuri de introspecție și analiză a spiritului și a psihicului uman, drumuri pe care foarte puțini autori și mai ales foarte puține femei au curajul să pășească!
