Vine naționalizarea! Rusia a pregătit deja lista marilor companii străine pe care și le dorește

0
598

Precum în urmă cu circa un secol, autoritățile din Măreața Rusie au pregătit deja o listă cu mari companii străine ale căror multiple și valoroase active pot fi naționalizate, după ce aceste companii au anunțat că se retrag sau își suspendă activitățile din țară, relatează Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia.

Informația a fost dezvăluită jurnaliștilor de la Izvestia de către Oleg Pavlov, șeful organizației „Inițiativa Consumatorului Public”, acesta afirmând că lista a fost deja transmisă guvernului și instituțiilor competente, scrie Hotnews.

Pavlov afirmă că pe listă se află până în momentul de față 59 de companii, dar că această listă se va extinde în funcție de deciziile luate de companiile străine

Pavlov afirmă că printre companiile incluse deja pe listă se află nume celebre precum Volkswagen, Apple, IKEA, Microsoft, IBM, Shell, McDonald’s, Porsche, Toyota, H&M și altele. Și că, evident, lista rămâne deschisă…

Peste 300 de companii și branduri internaționale au anunțat că se retrag sau își suspendă/restrâng activitățile din Rusia, în urma agresiunilor și invaziei din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here