Fostul președinte al Rusiei din perioada 2008-2012, Dimitri Medvedev (prim-ministru între 2012 și 2020), a transmis o amenințare cât se poate de directă – și murdară în același timp – pentru o întreagă Europă, într-un mesaj publicat pe Twitter, după decizia Germaniei de a bloca gazoductul Nord Stream 2.
„Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni să se oprească certificarea gazoductului Nord Stream 2. Bine. Bun venit într-o lume nouă în care europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz!”, a scris pe Twitter Dimitri Medvedev (în foto, în STÂNGA), cel car în prezente este vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Așadar, o voce cât se poate de oficială.
Prețul gazului a crescut cu 10%, după anunțul cancelarului german și a ajuns la 900 de dolari pentru mia de metri cubi, au anunțat agențiile TASS și Ria Novosti.
În aceste condiții, sigur că avem de-a face cu o afirmație (amenințare) murdară, de vreme ce, după cum se știe, Europa este epicentrul unei mari crize energetice începând încă de anul trecut, când eliminarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19 a generat o cerere mare de energie într-un moment în care stocurile de gaze naturale erau la un nivel redus. Prețurile de referință au crescut de cinci ori (!) începând din luna ianuarie a anului trecut, ceea ce a pus presiuni asupra consumatorilor şi companiilor. Ca să nu mai vorbim de situația catastrofală a facturilor și a prețurilor la gaz și energie electrică din România, mult mai rea chiar decât cea din Uniunea Europeană.
Unii parlamentari europeni au acuzat Rusia, care este responsabilă pentru cel puțin 40% din gazele naturale consumate de blocul comunitar, că utilizează această criză ca un instrument pentru a obţine autorizaţia de funcţionare a gazoductului Nord Stream 2. Rusia dezminte acuzaţiile, dar subliniază că Nord Stream 2 va creşte exporturile de gaze ceea ce va duce la scăderea preţurilor în Europa.
Pe fondul escaladării conflictului din Ucraina, guvernul german oprește ZILELE ACESTEA procesul de aprobare pentru conducta de gaze naturale provenite din Rusia, Nord Stream 2, până la o nouă notificare. Vom reveni









