La plecare, Angela a reușit să-și ducă partidul în cel mai mare DEZASTRU: nu a ajuns NICIODATĂ sub 30 la sută în alegeri

0
1586

La precedentele alegeri, în 2017, coaliția conservatoare a (încă) actualului cancelar Merkel, CDU-CSU, a câștigat clar cu 32,9 la sută (față de 24,1 acum), urmată de Partidul Social-Democrat cu 20,5, față de 25,7 acum. Este, atenție, cel mai slab rezultat din istoria partidului lui Merkel, CDU, de la înființarea acestuia în 1945 și până în prezent.

E o ”performanță”, trebuie să recunoaștem. Nu o poate realiza oricine, mai ales după o conducere triumfalistă de 16 ani. Atât de prost să fi gestionat Merkel pandemia? Atât de rău să se simtă germanii în propria lor țară, în care imigranții ajung ca, în ajunul Revelionului, să smulgă rochiile și chiloții de nemțoaice de toate vârstele, în piața publică din, fără să li se întâmple nimic? ȘI FĂRĂ CA MAREA DOAMNĂ MERKEL să intervină cu ceva în apărarea compatrioatelor sale fără nicio vină!

Se pare că da.

La Koln, autoritățile au anunțat că au primit 561 de plângeri, dintre care 45% legate de violențe sexuale, după noaptea de Revelion (cu câțiva ani în urmă), când grupuri de bărbați au încercuit, agresat sexual și jefuit numeroase femei în apropierea principalei gări din oraș. Tunisia, Maroc și Algeria au fost criticate de autoritățile germane pentru lipsa lor de cooperare după ce cetățeni proveniți din aceste țări au fost legați de agresiunile din Koln și alte orașe germane din noaptea de Revelion. POLIȚIA NU A FĂCUT NIMIC, pe loc, au urmat multe procese, demisii și destituiri. ȘI NICI MERKEL NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC. Vă dați seama prin ce au trecut acele femei, fără nicio vină? Înconjurate, lovite și violate chiar în ajunul Revelionului? Dacă ar fi pățit chiar Merkel așa ceva? (Noroc că este absolut IMPOSIBIL.) A se citi aici: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/germania-politisti-din-koln-investigati-pentru-ca-nu-au-impiedicat-agresiunile-din-noaptea-de-revelion-476664

Iată așadar că, după 16 ani de guvernare în care a făcut lucruri bune dar a și lăsat zeci de mari probleme în aer, mai ales acum, la finalul ultimului mandat, Angela Merkel a ”reușit” să ducă partidul său la cea mai joasă cotă din istorie, iar asta din cauza a cel puțin 3-4 motive arhicunoscute, pe lângă care mai sunt și multe altele:

1. Discursul (în general) total lipsit de suflet și empatie al lui Merkel;

2. Gestionarea catastrofală a pandemiei coronavirus. Au fost luate și unele măsuri necesare și logice, dar aplicarea lor a fost extrem de dură, total inflexibilă, lipsită de dialog și adeseori abuzivă spre dicatorială. Iar germanii văd, simt și nu uită asta.

3. Politica de imigrări dusă la un paroxism al acceptabilității, care a umplut Germania de emigranți, mulți dintre ei agresivi, violenți și chiar criminali, emigranți cărora LI S-AU ACORDAT APROAPE PESTE NOAPTE drepturi cel puțin egale cu ale germanilor, dacă nu cumva, pe alocuri, chiar mai mari.

4. Probleme foarte mari din economie și (vom reveni) parteneriatul extrem de puternic și ”pe sub masă” cu Rusia, a se vedea livrarea de gaz rusesc în Uniunea Europeană, Nord Stream 2 și nu numai. Vom dezvolta subiectul.

Chiar dacă ea și partidul său au fost foarte aspru sancționați de germani prin vot, Angela Merkel va rămâne cancelar interimar până la numirea unui nou cancelar, acela venind din partea SPD (social-democrații) și fiind, probabil, Olaf Scholz.

Revenind la alegeri, să mai notăm că, atât candidatul social-democrat Olaf Scholz, cât şi conservatorul Armin Laschet – ce era să zică și el?! – au anunţat că pot forma viitorul guvern.

Evident că primul desemnat să facă acest lucru, conform tuturor regulilor democrației recunoscute în lumea întreagă, mai puțin în România unde nu s-au aplicat, va fi Olaf Scholz, liderul SPD, partidul aflat pe locul 1 la alegerile de duminică. Alte două partide sunt potenţiale pretendente la participarea la guvernare – Verzii, care au obţinut 14,8% din voturi, şi FDP, care a luat 11,5% din voturi.

Situația din România, asemănătoare și foarte diferită

Alegeri parlamentare România 2020, rezultate finale: PSD (centru-stânga) – 28,9%; PNL (centru-dreapta) – 25%; USR PLUS – 15%, AUR 9%. (PMP și Pro România nu intră în Parlament).

Cel mai recent sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) chiar în luna septembrie 20121, în care ne aflăm, arată că, dacă ”mâine” ar fi alegeri parlamentare, PSD ar obține 36%, PNL – 19%, AUR – 14%, USR PLUS – 11%. Asta după NUMAI 9 LUNI DE GUVERNARE PNL (la vârf), cu USR-PLUS și UDMR

Nu mai comentăm, deocamdată. De fapt, nici nu e de comentat. Realitatea din jur e văzută de toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here