Raed Arafat: ”În Franţa ora de interdicţie a circulaţiei a fost 18, nu ora 23 cum e la noi, iar magazinele în România au rămas deschise”

0
1284

Anunț major pentru toți românii. Raed Arafat vine cu noi vești. Șeful DSU susține că o parte din restaurantele din țară nu respectă regulile impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Ce decizie va lua?

Restaurantele s-ar putea închide din nou în contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de șeful DSU, Raed Arafat.

Potrivit acestuia, administratorii unor restaurante nu respectă regulile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. Totodată, șeful DSU a mai adăugat că nu se poate afirma că restaurantele nu sunt surse de infectare, întrucât puţini oameni declară exact unde au fost când se fac anchetele epidemiologice.

„Nu putem să spunem că oamenii nu se îmbolnăvesc în restaurante, pentru că nu avem pe nimeni care vine şi declară unde a fost, dacă a fost în restaurant şi să spună că nu a respectat regulile acolo”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.

În ceea ce privește o închidere a tuturor restaurantelor, Arafat a riterat ideea că autorităţile nu intenţionează să recurgă la ”o închidere totală” a activităţilor însă vor lua la nivel zonal ”măsuri de restricţie temporare care să limiteze creşterea”.

„Cei care se îmbolnăvesc niciodată nu vin să ne spună «am fost la restaurant şi nu am respectat regulile». Însă, din păcate, – şi aici partea de responsabilitate şi a operatorilor economici este una foarte serioasă – din păcate inclusiv ieri seară s-au văzut restaurante şi operatori economici care nu respectă regulile. S-a încercat să se pună regulă că cel care nu respectă se închide timp de două, de patru săptămâni, ca să lase pe ceilalţi care respectă regulile să meargă mai departe, nici asta nu s-a putut la acest moment la nivel legislativ”, a mai adăugat Raed Arafat.

”Restricțiile din România nu sunt dure ca în Franța”

Totodată, Raed Arafat a mai explicat că au fost cazuri în care oamenii nu au mers să stea la masă, să mănânce şi să plece, ci s-au constatat cazuri în care în localuri au fost petreceri. În ceea ce privește restricțiile impuse de autorități, șeful DSU susține că restricţiile impuse de România sunt mai puţin dure decât cele din alte ţări.

El a mai subliniat faptul că nu se dorește o închidere totală și speră că nu se va ajuneg niciodată la așa ceva, însă totul depinde de numărul infectărilor și de evoluția acestora.

”Dacă comparaţi restricţiile din România cu restricţiile din alte ţări, România totuşi a rămas într-un mod mult mai, să zicem, echilibrat. Noi nu am ajuns la niciun moment să avem închidere totală. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în alte ţări au fost închideri totale timp de patru săptămâni, în Franţa ora de intrare şi de interdicţie a circulaţiei a fost ora 18:00, nu a fost ora 23:00 cum este în România, magazinele din România au rămas deschise. (…) Clar că acest lucru a permis şi creşterile, încet-încet, a cazurilor din nou.

Deci nu s-a mers către o închidere totală şi nici nu avem de gând să ajungem la o închidere totală, dar măsuri de restricţie temporare care să limiteze creşterea, care să facă se ajungă la un plafon şi să coboare din nou numărul cazurilor zilnice, asta este foarte important”, a mai declarat şeful DSU.

Raed Arafat a fost întrebat dacă autorităţile iau în calcul măsuri diferenţiate faţă de persoanele care au trecut prin boală, sau pentru cele vaccinate. Potrivit acestuia, ”nu s-a discutat de astfel de abordare” şi că ea ”poate să fie considerată discriminatorie din anumite puncte de vedere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here