Ludovic Orban: ”Virusul nu iartă pe nimeni. Dacă va fi nevoie vom lua orice măsura se va impune”

1
1885

Premierul Ludovic Orban a făcut declarații de presă, miercuri, 8 iulie, la palatul Victoria:

”Astăzi am avut cele mai multe cazuri de infectare cu Covid-19, 555. Am asistat la o creștere a numărului de cazuri de la săptămână la săptămână.

Cauza principala e nerespectarea regulilor de protecție sanitară: portul măștii, distanțarea fizică, spălatul mâinilor.

Suntem într-un moment de cumpănă. Virusul nu iartă pe nimeni.

Guvernul este la datorie, alături de celelalte autorități. De fiecare dată când a fost necesar, am luat toate măsurile pentru a proteja sănătatea românilor

Transmit un mesaj de încredere că Parlamentul înțelege situația și va adopta legea care ne va da posibilitatea de instituire a carantinei, izolării la domiciliu, tratarea pacienților sub controlul medicilor. Sunt lucruri fundamentale de care avem nevoie pentru a rămâne eficienți.

Avem nevoie de implicarea tuturor celorlalte instituții, de un comportament responsabil al liderilor politici, al reprezentanților acestora în instituții. Avem nevoie de implicarea responsabilă a tuturor companiilor, pentru că ele sunt responsabile de respectarea regulilor.

Avem nevoie de fiecare cetățean să fie alături de noi în bătălia contra unei epidemii fără precedent.

Au fost campanii de dezinformare în această perioadă.

Guvernul nu vrea să reinstituie nici o restricție, nu dorește să ia nici o măsură care să afecteze negativ economia, pentru că și așa economia a fost afectată grav de epidemie. Dimpotrivă, am pus la punct un plan economic care să asigure o revenire cât mai rapidă a economiei la normalitate. Obiectivul nostru e să apărăm companiile și angajații. Nu ne dorim să luăm nici o măsură care să afecteze negativ viața românilor. Pe de altă parte, spun clar că dacă va fi nevoie vom lua orice măsura se va impune, pentru că punem pe primul plan sănătatea și viața românilor.

Virusul nu iartă pe nimeni. Dacă cineva ignoră regulile și se expune îmbolnăvirii, când se îmbolnăvește îi pune în pericol și pe cei dragi.

Dacă nu vă pasă de sănătatea dvs, vă rog să vă pese de părinții dvs, de copiii dvs, de prieteni, frați, colegi.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here