Jurist, despre Legea pandemiei propusă de Guvern: Cel mai odios atac la adresa drepturilor omului!

0
1307

Juristul Marian Serafim, fost diplomat și funcționar internațional, a publicat pe pagina sa de socializarea un comentariu-analiză extrem de elaborat și de tranșant asupra Proiectului de Lege privind instituirea unor măsuri de sănătate publică, în situații de risc epidemiologic și biologic, adoptat pe 6 iulie de Guvernul României, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Guvernul Orban a scris negru pe alb în proiect că se instituie starea de urgență în mod obligatoriu după o simplă declarație a directorului Organizației de Sănătate Mondială, ceea ce în viziunea celui invocat mai sus „înseamnă o cedare de suveranitate” a României!

„În viața mea de diplomat și de funcționar internațional n-am mai văzut așa ceva.”, scrie Marian Serafim, a cărui analiză vă este prezentată în cele ce urmează, spre a fi citită în mod apolitic și a fi analizată cât se poate de obiectiv și de corect, după cum consideră fiecare.

”Cum proiectul de lege privind izolarea propus de guvern este de departe cel mai odios atac la adresa drepturilor omului în România post- revoluționară, îmi aduc aminte că sunt jurist și mă simt obligat să trec la forfecat, că oricum oengeurile care cică se ocupă cu asta dorm duse de luni bune.
Din lipsa de timp voi vorbi doar despre prevederile cele mai strigătoare la Cer.

1. Articolul 2, lit. a) : prin formularea legată de persoanele sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, se introduce categoria persoanelor care, deși clinic sunt sănătoase, pot fi supuse măsurii de carantinare doar pe baza unei simple suspiciuni. Formularea este esențială căci, ținând cont că este vorba de limitarea unor libertăți, dacă această suspiciune nu este definită extrem de limitativ, ea riscă să ducă la carantinarea abuzivă a practic oricât de multe persoane;

2. Articolul 2, lit. d) : izolarea reprezintă o măsura care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boală infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament adecvat în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate.
Vedem că izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci și aplicarea unui tratament. Gravitatea acești definiții o vom constata în Articolul 5, dar putem deja remarca aplicarea implicită și obligatorie a unui tratament medical.

Acest tratament va fi aplicat nu doar persoanelor bolnave, ci și celor purtătoare, deci asimptomaticilor. Desigur, e ceea ce s-a întâmplat deja (ilegal și neconstituțional ) în multe spitale;

3. Articolul 2, lit. e): nu există absolut nici un criteriu cuantificabil care să arate ce înseamnă un risc iminent, ceea ce face că singurul decident să fie statul și va fi extrem de greu de contestat în justiție o măsură luată pe baza unui risc iminent, când nu ai niciun reper legal.

Nu numai că nu există criterii clare de definire, dar apar formulări aproape hilare, probabilitate ridicată de apariție și propagare a unui agent patogen.

Practic suntem potrivit acestei definiții permanent în risc iminent, căci întotdeauna există cel puțin un agent patogen care se propagă, ce să mai spunem de cele cu probabilitate ridicată de apariție.

E foarte grav, pentru că potrivit acestei definiții carantina poate fi instituită oricând și menținută oricât;

4. Aceeași laxitate găsim în toate definițiile: contaminare, eveniment neobișnuit, dovadă științifică , risc biologic etc.

Pretutindeni se vorbește doar de probabilitatea apariției, nici măcar de probabilitatea imediată.

5. Articolul 2, lit. n): aici avem definiția suspectului de infectare sau contaminare– acele persoane, bagaje, mărfuri, containere, mijloace de transport, bunuri sau colete poștale considerate că fiind expuse, sau posibil expuse, unui risc epidemiologic sau biologic şi care pot fi o posibilă sursă de răspândire a bolii.

Ne întoarcem la lit a) și vedem că suspiciunea este definită în așa fel încât poate cuprinde pe oricine. Intră aici nu doar cei expuși agentului patogen, ci chiar și cei posibil expuși. Automat, carantină de la lit a) li se va aplică și acestora;

6. Articolul 2, lit. p): nu există nicio cifră și nici un procent din populația țării în definiția epidemiei;

7. Articolul 3, alin. 4: Nu se face nici o diferențiere între persoanele simptomatice și cele asimptomatice în privința suportării cheltuielilor de spitalizare în caz că nu e respectată carantină.

Deci cei care sunt sănătoși din punct de vedere clinic, fiind doar purtători ai virusului, nu doar că sunt internaţi obligatoriu, dar trebuie și să acopere cheltuielile nenecesare pentru medicamente și internare. În plus, nu există nici o obligație din parte statului de a livra hrană și / sau medicamente celor carantinati la domiciliu, care vor fi astfel forțați să încalce carantină;

8. Articolul 3, alin. 5: e prevăzută elaborarea de norme metodologice doar pentru stabilirea cheltuielilor cu carantină în spațiile special amenajate; nici una din celelalte prevederi, cu un grad revoltător de ridicat de aproximare în contextul reducerii drepturilor, nu va beneficia de norme metodologice;

9. Și acum unul dintre cele mai uluitoare articole de lege citite de mine vreodată incluzând istoria recentă și mai îndepărtată – Articolul 4, alin. 1, lit b) și c): Situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute la art. 5 sunt următoarele : (…) b) urgența de sănătate publică de importantă internațională declarată de Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății ; c) pandemie declarată de Directorul General al Organizației Mondiale a Sănătății.

Practic, din punct de vedere legal, declarația directorului general OMS capătă prin această prevedere efect de aplicare directă în legislația națională, ceea ce doar regulamentele UE au.

Atenție, este vorba de o formulare imperativă , se instituie, nu se poate institui sau se consideră instituirea.

Declarația Directorului General ONU are ca efect direct în dreptul românesc potrivit acestui proiect de lege limitarea drepturilor și libertăților.

În UE, pe domeniile agreate că fiind de cel mai înalt interes comun, deciziile se iau la nivelul Uniunii și se aplică direct în dreptul intern. Este cea mai importantă cedare de suveranitate între state independente. Pentru a se ajunge la acest nivel de integrare a fost nevoie de mulți ani de negocieri și, nota bene, drepturile omului, securitatea și ordinea internă nu intră în domeniile de aplicare directă. Deci România, în mod unilateral, își supune decizia internă pe un aspect esențial de securitate națională unei agenții ONU care are doar atribuții de consultare și coordonare în dreptul internațional. Nici măcar Consiliul de Securitate nu ia decizii direct aplicabile intern.

Inconștiența acestui gest este depășită doar de disperarea de a avea acoperire legală pentru actele neconstituționale votate în serie până acum. În viața mea de diplomat și de funcționar internațional n-am mai văzut așa ceva. Dar să mă întorc la considerații juridice, că nu mai termin.

10. Altă prevedere cu greutate – Articolul 5, alin. 4, prin care se legiferează internarea asimptomaticilor, ceea este, evident, neconstituțional: Izolarea în unitatea sanitară sau locațiile în care personalul unităților sanitare desfășoară activitate medicală specifică, se instituie pentru persoanele cu semnele și simptomele sugestive pentru bolile infecto-contagioase stabilite prin hotărâre a Guvernului sau persoanele purtătoare de agenți patogeni ai acestor boli, pentru care se impune internarea obligatorie, conform reglementărilor în vigoare, pentru o durată conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient.

Iată confirmată negru pe alb lipsirea de libertate a asimptomaticilor, confirmarea trecerii de la dreptul la tratament la obligația nu numai de a fi sănătos, dar și a nu fi suspect de îmbolnăvire.

Din slujitor al cetățeanului, prin simplă inversare a unui drept trecut în obligație, statul devine totalitar; obligația de a trata e transformată de stat în dreptul de a izola orice suspect de boală.

Amintesc că în prezent singurul motiv de internarea forțată a oamenilor bolnavi este boală serioasă psihică. Iarăși, nu există nici un fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate, căci datele științifice nu pot constitui un criteriu valid din punct de vedere juridic atunci când e vorba de lipsirea de libertate, nu oferă nici un fel de predictibilitate;

11. Articolul 5, alin. 5: deși prevede posibilitatea izolării la domiciliu pentru asimptomatici, condițiile care se pun sunt următoarele : în funcție de rata de transmisibilitate și contagiozitate și capacitatea unităților sanitare, conform reglementărilor în vigoare, pentru o durată conform datelor științifice oficiale și în funcție de evoluția patologiei respective pentru fiecare pacient.

Din nou, nici un criteriu cuantificabil, în afară de cel al ocupării spitalelor. Deci după ocuparea spitalelor, inclusiv a celor încropite prin depozite, restul asimptomaticilor pot sta acasă. Evident, potrivit acestei logici de ocupare a spitalelor, absolut nici un alt pacient în afară de cei cu covid nu vor putea avea acces la spitale;

12. Articolul 7 oferă puteri discreționare ministrului Sănătății de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate – cele de la Art. 5, alin. 4 și 5 – atunci când există un risc iminent (am văzut cum e definit mai sus acest risc) la simpla propunere a Institutului Național de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat.

13. Articolul 8, alin 1 : se carantinează la venirea în țară toate persoanele ce vin din zonele cu risc ridicat, indiferent că sunt sănătoase, dacă astfel hotărăște Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Aceasta înseamnă că nici măcar prezentarea unui test negativ nu poate trece peste decizia acestui comitet.

14. Singură parte pozitivă a legii este cea impusă prin decizia CCR, și anume că orice acțiune a autorităților luată în aplicarea Articolului 5 poate fi atacată în justiție (Articolul 11);

15. Frapează absența oricărui control parlamentar asupra mecanismului de combatere a pandemiei;

16. Fiind stabilit prin lege, acest mecanism va fi aplicat în cazul oricărei epidemii sau pandemii.

Atât de la un jurist, fost diplomat, actual funcționar european. Poate unii mai puțin ruginiți decât mine o să reușească mai bine”.

Legea poate fi consultată AICI.

„Toate măsurile pe care le-am luat până la decizia Curții Constituționale și-au dovedit eficiența având ca efect întârzierea și limitarea răspândirii noului coronavirus, evitând astfel situații dramatice ca cele din Italia sau Spania. Este nevoie de un cadru legislativ care să permită adoptarea unor măsuri restrictive, cu caracter temporar și gradual, atunci când situația o impune pentru apărarea sănătății publice, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale constituționale. Prin demersul normativ de astăzi am căutat să organizăm și să adunăm legislația existentă într-o lege, conform cu cerințele CCR”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here