Fals în înscrisuri, evaziune fiscală, condamnat la 4 ani, internat la psihiatrie ca să scape: portret de vicepreședinte PNL, consilier al lui Orban (VIDEO)

0
11415

La scurt timp după instalarea guvernului PNL, în noiembrie 2019, premierul Ludovic Orban (în foto) l-a numit pe președintele interimar al PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, în funcţia de consilier de stat pentru ordine publică şi siguranţa cetăţeanului în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Înainte de a citi mai departe, urmăriți acest material video, despre care se poate spune orice, numai faptul că nu este plin de fapte, acte concrete și dovezi legate de tot ceea ce afirmă realizatorul:

Foarte puțini mai știu, așadar, faptul că, în anul 2000, Virgil Guran – exact cel care apare acum pe la toate posturile TV și dă lecții poporului român – a fost reţinut în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru o perioadă de 30 zile. El a fost condamnat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi evaziune fiscală.

Ulterior, Virgil Guran a contestat sentinţa în apel, iar procesul a continuat încă doi ani la Tribunalul Cluj, până când faptele pentru care fusese iniţial condamnat s-au prescris. Instanţa a decis încetarea procesului penal, iar cazierul lui Virgil Guran a rămas astfel ”curat”.

De ce nu mai apar infracțiunile săvârșite de inculpatul Virgil Guran în cazierul judiciar

În Legea 290/2004 se precizează foarte clar: în cazierul judiciar se scot din evidenţă persoanele al căror proces penal a încetat. În cazul lui Virgil Guran, procesul penal a încetat prin prescripţia specială (scurgerea timpului). 
Tribunalul reţine vinovăţia lui Virgil Guran pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi EVAZIUNE FISCALĂ, dar constată că a intervenit prescripţia specială, fapt determinat chiar
prin amânarea repetată a procesului.

Chiar dacă procesul penal a încetat, intervenind prescripţia răspunderii penale, condamnarea civilă nu s-a prescris. Instanţa l-a găsit vinovat şi l-a obligat pe Virgil Guran la plata prejudiciului adus STATULUI ROMÂN.

PS1

”Consilierul premierului Orban și vicepreședintele PNL național, Virgil Guran, a ignorat prevederile stării de urgență și ale ordonantețelor militare și a organizat o petrecere cu peste 30 de invitați de ziua lui. Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban, a chefuit marți seara, 12 mai 2020, alături de peste 30 de invitați la un restaurant din București. Astel, atât Guran cât și invitații săi, au incălcat împreună prevederile ordonanțelor militare. Liderul liberal a avut însă un motiv întemeiat: și-a serbat împlinirea vârstei de 55 de ani.”

Am citat din stirioradea.ro

PS2

Virgil Guran este același lider PNL care și-a angajat soția și sora pe funcții înalte și pe bani mulți la Ministerul Dezvoltării, la prietenul său Ion Ștefan. În plus, sora sa a devenit și membru al Consiliului de Administrație la EXIMBANK, pentru modestul salariu lunar de 4.000 de euro…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here