Constantin Dina, șeful Direcției Integritate din Ministerul Sănătății – omul prin care se face SCHIMBUL DE LINII în spitalele românești

2
932


Agitată profund de criza coronavirus, lumea medicală din România își pune tot mai des o întrebare fundamentală.

Care este elementul comun al ultimelor schimbări de mare răsunet din medicina românească?

Pentru a afla răspunsul nu trebuie decât să facem un mic exercițiu de logică. Ei bine, toate aceste schimbări – de care vorbeam mai sus – ajung mereu în presă, cu detalii, cu explicații și chiar cu documente rezultate în urma controalelor și investigațiilor făcute de onor Ministerul Sănătății. Și ajung nu doar LA FINELE controalelor, ci chiar inainte sau în cursul acestora, astfel încât concluziile pot fi văzute lejer de toată lumea, chiar înainte de a fi … formulate.

Și atunci? Cine răspunde de controale în ”Sănătatea” românească? Simplu. Căutăm în organigrama oficială a ministerului și aflăm ”misterul”: Constantin Dina este șeful Direcției de ….Control și Integritate a Ministerului Sănătății din România.

Haideți acum să vedem cum se procedează efectiv. Și vedem, pentru că nu e greu deloc. Problemele din diverse spitale sunt lansate în presă, in ultima vreme, de deputatul Emanuel Ungureanu sau, pentru variație, de alți binevoitori. Ministerul Sănătății ia la cunoștintă, se activează ca organ central și, la rândul lui, îl activează pe Constantin Dina. Dina apasă pe buton și se activează Corpul de Control care, desigur, controlează.

În mod obligatoriu găsește el, Corpul de Control, ceva, acolo, iar cei care ocupă funcțiile de conducere din spitalele astfel controlate se schimbă.

Toate acestea în vreme ce concluziile se scurg în presă, cum subliniam mai sus, chiar de la începutul controlului, apoi în timpul controlului și după el. Ceea ce face ca, în mod cert, să nu mai existe dubii apropo de schimbarea celor vizați. Care, destul de rapid, chiar sunt schimbați.

Modelul Mircea Beuran

Să luăm un exemplu arhicunoscut. După incidentul tragic petrecut la Spitalul Floreasca, toate tunurile presei au fost puse pe medicul Mircea Beuran. Și nu doar cu vorbe, ci cu probe, cu toate probele oficiale care fac parte din anchetă puse direct pe Facebook de deputatul Ungureanu. În fața acestor argumente ce se voiau clare și lămuritoare, Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție încă înainte de finalizarea cercetării și pus la zid cu imagini. Adică a fost acuzat public și demis fără
ca, între timp, cercetarea completă a situației să fie terminată.

Probabil că nu apucase să declare public că nici nu se gândește să participe la alegerile pentru funcția de rector al Universitășii de Medicină și Farmacie Carol Davila, deși nici măcar nu ar fi putut să o facă, pentru că nu îi mai permite Legea Educației Naționale pe criterii de vârstă.

Dar Mircea Beuran era președinte al senatului UMF și intenționa, după cum bine se știa în zona medicală, să mai candideze la încă un mandat. Linșajul mediatic promovat și încurajat de demiterea sa foarte rapidă nu l-a descurajat, deși se
pare că mulți își doreau asta, adică să nu își mai depună candidatura la funcția de președinte al Senatului UMF!

Evident că în contextul scandalului cu femeia arsă pe masa de operație, el nu a mai putut avea nici o șansă.

Revăzând însă cum s-a prezentat în presă situația de la Floreasca, găsim aproape toate probele pe Facebook. Unele imagini însă sunt trunchiate – de exemplu cea cu raportul făcut în urma operației. De asemenea, mai observăm că declarațiile care au fost obținute ”exclusiv” de Corpul de Control al Ministerului sunt, în realitate, ușor de consultat pentru toată lumea, fiind făcute publice!

În mod normal, aceste documente nu ar fi trebuit să plece de pe biroul lui Constantin Dina. Și asta ține. nu-i așa?, tot de integritate, mai precis de integritatea lui Constantin Dina, omul care era ”mare” (a se citi ”avea funcție mare”) încă de prin anii 2015, când ministerul er4a condus de Nicolae Bănicioiu.

Modelul Spitalului Universitar, în 2 etape

Un alt episod similar: un deputat – cine altul, decât eternul Ungureanu? – a publicat fotografii despre care susținea că arătau cum sânge contaminat și deșeuri infecțioase sunt aruncate în sistemul de canalizare. În vizor de data aceasta, după Floreasca, a intrat Spitalul Universitar de Urgență din București.

Bineînțeles că Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control să cerceteze. Dar declarația ministrului a fost deja dată: ,, nu putem exclude și alte derapaje”.

Simplu ca ”Bună Ziua”. Se subînțelege că ministrul a admis deja că semnalarea domnului Ungureanu era cât se poate de corectă, ba chiar, în plus, mai trebuia găsit încă ceva. Deși se anunțase vizita celebrului Corp de Control, a venit DSP care a dat niște amenzi.

Nu știm ce a făcut în acest caz Corpul de Control. Mai exact NU ȘTIAM, pentru că ulterior am aflat că se pregătea pentru un nou control la Spitalul Universitar.

Astfel, controlul lui Constantin Dina a venit a venit exact la momentul oportun și în cel mai favorabil context de reușită. Pe 10 februarie, ministrul Victor Costache apasă pe butonul numit Constantin Dina, care Dina se execută prompt și dă fuga, în control, la Spitalul Universitar. Concluziile Corpului de Control arată că managerul
spitalului nu a luat măsuri necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul
coronavirus. Constantin Dina semnează nota de control și propune schimbarea din funcție a managerului. Ministrul e de acord, schimbă conducerea Spitalului Universitar și îl numește manager pe Cătălin Cîrstoiu.

Așadar, tot pe baza articolelor mai vechi din presă, s-ar putea spune că (și) prin acest control Constantin Dina a înlocuit-o de la conducerea Spitalului Universitar pe ”Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu” (conform Capital) cu ”Cătălin Cîrstoiu, finul lui Traian Băsescu” (conform Cotidianul)!!!!!!

Iar acum, după acest episod, așteptăm următoarele mutări cu impact major ce vor fi executate de Constantin Dina. În presă, desigur.

2 COMENTARII

  1. Asteptam control si la sf ioan sistemul asta medical este inacceptabil de prost organizat datorita unor directori incompetenti pusi politic de unii de la minister.SA vina și aici domnul de la control!! Felicitari pentru universitar în sfarsit o schimbare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here