FOTO. NIMIC ÎMPOTRIVA CORONAVIRUS! Spitalul Sf.Ioan a cumpărat, totuși, diverse piese și un…laser DE LA FIRMA CARE ÎL SPONSORIZEAZĂ pe directorul medical

0
3112

România are în prezent circa 14 000 pacienți care fac dializă, în centre de stat și private. Fiecare din acești pacienți face, cam de trei ori pe săptămână, ședințe de dializă. De obicei sunt transportați cu autoturisme iar după terminarea dializei revin la domiciliu cu același mijloc de transport. Cu un autoturism merg cam 3-4 bolnavi.

Majoritatea pacienților dializați cronic au vârste de peste 60 de ani, având și alte afecțiuni – ceea ce îi face mult mai vulnerabili la infecția cu Covid-19 cu risc crescut de complicații.

Dacă un pacient dializat este infectat cu Covid-19 există un risc crescut ca acesta să transmită virusul mai departe pacienților cu care intră în contact atât în timpul ședinței de dializă, cât și cu pacienții care vin în următoarea tură, cu personalul medical, șoferii de pe ambulanță etc.

Acest lucru, din nefericire, deja s-a întâmplat, DUCÂND INCLUSIV LA DECESE ALE UNOR PACIENȚI DIAGNOSTICAȚI CU NOUL CORONAVIRUS.

Incidentul grav petrecut recent la centul privat de dializă al Diaverum din București a relevat că dacă într-un centru privat de dializă pacienții se infectează cu Covid-19, nu se știe exact cum este gestionată situația. Aceștia trebuie cu siguranță internați într-un spital, iar cel puțin în București în faza 1 și faza 2 nu există un centru anume desemnat care să aibă și serviciu de nefrologie și dializă. În București, în faza 1 și faza 2 sunt desemnate spitalele de infecțioase și de pneumologie și Spitalul Colentina. În niciunul dintre aceste spitale nu există serviciu de nefrologie și dializă. Spitalul Colentina are un număr important de specialități medicale și chirurgicale care ar putea să acoperi o plajă largă de patologii asociate ale acestor pacienți, dar nu nefrologie și dializă.

Cu cât numărul de pacienți diagnosticați cu Covid-19 va fi mai mare, cu atât necesarul de a se efectua dializă va fi mai mare, pe de o parte datorită pacienților dializați cronic care vor avea nevoie de dializă și pe de altă parte datorită posibilității apariției insuficienței renale acute ca și complicație a infecției cu Covid-19.

În București sunt 5 spitale care au și serviciu de nefrologie și dializă: Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. Dintre acestea doar Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” asigură serviciu de dializă 24/24 de ore.

La spitalul Sfântul Ioan din București în prezent Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 din București a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu, care îi vizează pe managerul Robert Agafiței, directorul medical dr. Bogdan Geavlete și pe șeful secției de Nefrologie – dr. Ileana Adela Văcăroiu. Aceștia nu ar fi luat măsurile ce se impuneau pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

În aceste condiții semnalăm că Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” nu apare pe site-ul SEAP cu nicio achiziție de materiale, dezinfectante, echipamente, teste etc. necesare pentru protecția și prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Din consultarea SEAP reiese că spitalul s-a ocupat în primul rând de achiziționare de aparatură medicală și piese de schimb, inclusiv un laser chirurgical de la firma Olympus. De subliniat că, în conformitate cu cele menționate pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, dr. Bogdan Geavlete a beneficat de mai multe sponsorizări de la firma Olympus.

Se pare că nici la acest moment conducerea spitalului Sfântul Ioan nu a realizat vreun protocol specific unității privind măsurile care trebuie adoptate: traseul / circuitul pacienților, unde se vor izola aceștia, inclusiv pentru pacienții dializați cronic infectați sau suspecți de coronavirus.

Ceea ce, oricum am lua-o și oricum am da-o, este foarte grav!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here