Unii primari PSD o lucrează pe Dăncilă, zic că îl votează pe Diaconu dar îl împing pe BARNA SPRE TURUL II

0
230

Mai mulți primari PSD din Dâmbovița, apropiați de Adrian Țuțuianu, lider Pro România, care a fost exclus din PSD, au dat ordin politic ca membrii de partid să să nu o voteze pe Viorica Dăncilă, candidatul social-democraţilor la Preşedinţie, ci să voteze pentru Mircea Diaconu, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Potrivit unor surse G4Media.ro, primarii PSD Dâmboviţa, nemulțumiți de modul în care Rovana Plumb conduce organizația, vor să boicoteze rezultatul PSD pentru a determina o schimbare a conducerii filialei județene.

Astfel, aceştia ar fi cerut membrilor PSD să îl voteze pe Mircea Diaconu, candidat care este susținut de Pro România și ALDE. Numai că asta l-ar avantaja, finalmente, pe DAN BARNA. În mod evident. Acest lucru se întâmplă deja.

Reamintim că fiecare partid analizează după alegeri rezultatele filialelor județene și decide schimbări în cazul celor care performează prost.

Când Adrian Țuțuianu a fost exclus din PSD, 66 de primari din Dâmbovița și-au exprimat nemulțumirea printr-o scrisoare deschisă.

Conform estimărilor pentru voturile din țară, între Viorica Dăncilă și Dan Barna distanța la ora 14 era de 4,5% scăzând de la 12% cât fusese la ora 10. Mircea Diaconu și Toader Paleologu sunt la distanță de 1% între ei dar la mai puțin de jumătate față de Barna.

Klaus Iohannis conduce în continuare cu 39-40 de procente.

Estimările nu cuprind diaspora unde au votat 600.000 de români. ÎN TOTAL AU VOTAT PÂNĂ ACUM PESTE 7 MILIOANE DE ROMÂNI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here