Simona Halep e deja în vârf la Turneul Campioanelor. Marele avantaj în care se află

0
307

Simona Halep are un mare avantaj în faţa celorlalte şapte adversare la Turneul Campioanelor: este singura care a câştigat la Shenzhen! Şi nu a făcut-o doar o dată, ci a reuşit să se impună în trei rânduri: a făcut-o în 2015, la simplu, iar în 2018 s-a impus şi la simplu, şi la dublu!

Avantajul Simonei Halep la Turnelul Campioanelor: e singura care a câştigat chiar la Shenzhen

Simona Halep are un atu cu totul special în faţa celorlalte participante la Turneul Campioanelor. În acest an, competiţia se desfăşoară în China, la Shenzhen, adică tocmai unul din locurile preferate ale Simonei în circuit. Românca a reuşit să se impună de două ori aici, fiind unul dintre cele patru turnee de simplu pe care le-a câştigat de două ori în carieră. Celelalte sunt Bucureşti (s-a impus în 2014 şi 2016), Montreal (2016 şi 2018) şi Madrid (2016 şi 2017)

  •  17 titluri WTA a câştigat Simona Halep în carieră
  • 5 titluri au câştigat româncele la Shenzhen: Halep la simplu (2015, 2018), Halep-Begu  la dublu (2018) şi Monica Niculescu la dublu (2014- alături de Klara Zakopalova şi 2016,în pereche cu Vania King) 

Mai mult decât atât, Halep s-a impus în 2018 şi în proba de dublu de la turneul chinez, făcând pereche cu Irina Begu. Deci, Simona are trei titluri la Shenzhen! Asta în condiţiile în care, dintre celelalte şapte adversare, niciuna nu a reuşit vreo performanţă notabilă la turneul WTA, asta însemnând că nu au ajuns nici măcar în finală. E primul an în care Turneul Campioanelor se joacă la Shenzhen, în China, după ce în ultimii ani s-a ţinut în Singapore sau Istanbul.

Pe lângă victoriile de la Shenzhen, Simona Halep mai are un motiv pentru care să privească ţara în care se joacă Turneul Campioanelor drept un talisman: China e locul unde a devenit număr 1 mondial. În octombrie 2017, chiar în capitală, la Beijing, Halep ajungea lider al clasamentului WTA pentru prima oară. Simona Halep este în acest moment pe poziţia 5 în ierarhia WTA. La Turneul Campioanelor va evolua în grupă cu Karolina Pilskova, Bianca Andreescu şi Elina Svitolina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here