VIDEO DRAMATIC. Ghinion COSMIC pentru Simona în meciul pentru locul 1 mondial. Lovită de minge în coapsă, pierde un punct esențial!

0
164

Fost lider mondial, timp de 64 de săptămâni, Simona Halep nu a avut cel mai bun meci al său pe zgură, în finala de la Madrid cu Olandeza Kiki Bertens (nr.7 mondial)! După câteva meciuri excepţionale, românca s-a calificat în marea finală a turneului Mutua Madrid Open, de categorie Premier Mandatory, cu premii totale în valoare de 7,021,128 de dolari, acolo unde evoluează chiar în aceste momente, iar norocul refuză să fie şi de partea româncei.

Kiki Bertens a reuşit un punct ”horror” în setul secund

Olandeza a câştigat primul set cu 6-4, iar Simona Halep a încercat tot ce a putut în manşa secundă, a mers cap la cap cu adversara sa, însă Kiki Bertens a avut noroc la aproape fiecare lovitură pe care a trimis-o în terenul sportivei noastre.

Astfel, în setul doi, când avea o oportunitate foarte bună de a îndrepta game-ul de spre break și spre o egalitate care i-ar fi adus Simonei mari atuuri (4-4), Kiki Bertens a ratat totalmente un smash, mingea a depășit cu mult terenul, dar a ajuns – INCREDIBIL, așa ceva nu am mai văzut! – în coapsa Simonei, care se afla în alergare mult dicolo de linia de fund. Astfel, punctul a mers în dreptul sportivei din Olanda!

Finalmente a fost Bertens-Halep 6-4, 6-4. Dacă ar fi cîștigat, Simona ar fi urcat pentru a treia oară în cafrieră pe locul 1 mondial!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here