Omul-Idee, care se confundă cu barca și cu apa

0
1073

Ce să îi spui, ce să îi urezi, unui om a cărui viață și pasiune se confundă, practic, cu canotajul ?! Sigur, după ce zilele trecute a împlinit 46 de ani, îi vom ura, din toată inima:
LA MULȚI ANI senini și frumoși, Dorin Alupei, la mulți ani plini de sănătate, bucurii, împliniri, armonie și iubire, alături de minunata ta familie și de toți cei dragi!
… Dar este atât de puțin! Așa cum prea puțin a fost întotdeauna când am scris despre oamenii extraordinari ai canotajului, de la Elisabeta Lipă și Sandu Pop, Rodica Macovei, trecând pe la campioanele mondiale și vicecampionii mondiali – Ionela Livia Cozmiuc, Gianina Beleaga, Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc, până la cei mai tineri juniori care au apucat pe căile grele și spectaculoase ale performanței!
Un om ca Dorin Alupei, fost dublu campion mondial, nu poate fi cuprins în cuvinte, el însuși cuprinzând Universul întreg într-un suflet mare și generos … și încă ar mai avea loc, acolo, și de alte Universuri! 
Dorin Alupei nu este – nici pe departe – numai un fost mare campion al canotajului și actual antrenor federal care se dăruie cu totul ocupației și pasiunii sale, uitând să mai ajungă și acasă, uitând să mai mănânce sau – uneori – chiar să mai respire, de cât stă pe marginea apei !
Nu, nu e numai atât. El este un Om-Poveste, un Om-Idee și un Om-Suflet, care cuprinde în el toate legendele spuse și nespuse ale celui mai frumos, mai greu și mai nebun sport! Și încă multe alte surprize mai are Dorin Alupei
Ce să mai spunem de extraordinara sa familie – și nu e singurul caz în canotaj – cu o soție, Angela Alupei dublă campioană olimpică și multiplă medaliată mondială (tot de canotaj, desigur), dar și cu o minunată fiică, Francesca Alupei, considerată un copil-minune al voleiului românesc și european, componentă de bază a naționalei Under 17 a României (de la doar 14 ani), componentă a celebrei echipe de senioare CSM București (vedeți postarea de mai jos) și deja multiplă medaliată la Beach-volley, un nume care în curând va ”erupe” în lumea fascinantă a voleiului !
.. Și câte, încă, nu mai vin dinspre omul Dorin Alupei!
Să îi mai spunem încă o dată LA MULȚI ANI, în această zi senină de iarnă-primăvară, care, în pofida termometrelor, anunță inevitabil căldura primăverii și a verii, așa cum Dorin Alupei ne anunță mereu, din toate colțurile lumii, succesele unor băieți și fete de vis, care sunt canotorii români…

Și acum datele concrete :

Dorin Alupei s-a născut pe 24 februarie 1973, în localitatea Cristești, din județul Botoșani. Atît ca sportiv, cât și, mai apoi, ca antrenor, a avut și are o activitate prolifică.

Din barcă, în postura de sportiv, component al prestigiosului Club Sportiv al Armatei STEAUA, a cucerit numeroase medalii în competițiile interne, cât și în cele internaționale, fiind unul din componenții de bază ai lotului olimpic al României în anii 1990-2000.

Astfel, DORIN ALUPEI a cucerit două titluri de campion modnial de seniori, primul la Campionatul Mondial de la Racice, Cehia, în 1993 (pe când avea 20 de ani), iar al doilea la Campionatul Mondial de la Strathclyde, Scoția, în 1996, în ambele cazuri cu barca de patru plus unu (4+).

Tot la CM a mai cucerit alte trei medalii, astfel: argint la opt plus unu (8+) și bronz la patru rame (4-), ambele la .Campionatele Mondiale Aiguebelette, Franta, în 1997, precum și încă un bronz, la opt plus unu (8+), la Campionatele Mondiale de la Koln, Germania, în 1998.
În 1999 s-a clasat pe locul 4, tot la opt plus unu, la Campionatele Mondiale de la St. Catharines, Canada.

DORIN ALUPEI a participat – ca sportiv – la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Atlanta 1996, unde s-a clasat pe locul 5 la patru rame (4-) și pe locul 7 la opt plus unu (8+), precum și la Sydney 2000, unde s-a clasat pe locul 6 la opt plus unu (8+).

Este căsătorit cu dubla campioană olimpică de canotaj (Sydney 2000 și Atena 2004) Angela Alupei (Tamaș). În prezent, DORIN ALUPEI este antrenor federal în cadrul FR Canotaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here