În viață facem adesea greșeli, dar, de fapt, cine stabilește care anume greșeli pot fi iertate și care nu?
Sau … pe care ”trebuie” să le regretăm și pe care nu?
Adesea creștem inevitabil din greșeli.
Pentru mine, anul 2021 a fost unul plin de greșeli dar, cu toate acestea, anul 2021 m-a schimbat într-un fel cu totul special, cu mult mai intens și mai frumos decât m-aș fi așteptat vreodată.
Am învățat să mă exprim, am învățat să fiu bună dar și rea, să-mi simt vulnerabilitatea, dar să fiu și de „neclintit”. Și astfel am început – atenție, doar am început – să înțeleg ce merit, cât merit și, mai ales, cât a trebuit și încă va mai trebui să îndur pentru ceea ce, poate, merit.
Apoi, tot în 2021 am plâns, am plâns adesea … Am plâns mai mult decât am râs, dar asta m-a ajutat enorm, a fost poate cel mai mare câștig al unui an greu, complicat, imprevizibil, plin de provocări, de revelații, de așteptări, de împliniri, de înălțări și de căderi. Și din nou de înălțări.
Am plâns pentru ca, în cele din urmă, să râd mai mult ca oricând până acum. Sau poate doar să zâmbesc, dar a fost magnific, a fost total! Probabil că nu merităm să zâmbim sau să râdem nici măcar două sau trei secunde, fără ca, mai înainte, să fi plâns minute în șir pentru acele zâmbete.
Iar plânsul are mai multe forme de exprimare, el poate fi exterior la modul propriu, adică se poate vedea efectiv, cu lacrimi șiroind pe obraji.
Dar poate fi și așa-numitul plâns INTERIOR, cu lacrimile sufletului ce se aștern peste emoțiile și zbuciumul fără de margini trăite de acel suflet.
Tot în 2021 Dumnezeu mi-a trimis adierea și mângâierea lui, lăsându-mă să întâlnesc omeni pe care îi consider o binecuvântare, oameni cu totul aparte, care au apărut în viața pentru a mă ajuta să evoluez, să mă ridic – sau măcar să ÎNCEP a mă ridica – spre cele mai înalte vârfuri ale propriei mele manifestări, reale și potențiale.
De asemenea, în 2021 am scos din viața mea oameni care mă dezechilibrau în mod voit și evident. Ar fi multe de spus, dar vreau să mă opresc aici și să privesc spre lumini, înainte de a vedea și umbrele.
Astfel am ajuns în prezent. Un prezent în care zâmbesc cum nu am făcut-o de mult și nu știam dacă o voi mai face vreodată.
Și ce este mai important, în acest prezent reușesc să mă gândesc doar la acele lucruri frumoase pe care le am în viața mea și pe care le pot avea și în viitor. Încep să fiu din nou eu însămi, reușesc să îmi deschid gândirea și comunicarea în fața unor oameni noi, să îi cunosc și să mă cunoasc
Încep să lucrez la visul suprem al oricui. Acela de a putea simți, din când în când, chiar dacă ar fi doar o dulce trăire de moment, gustul divin al unei picături de fericire, fie ea și născută din tristețe.
NOTA REDACȚIEI: GEORGELIA STOICA are 18 ani, s-a născut pe 14 noiembrie 2003 la Comănești și a făcut școala în Dărmănești, județul Bacău. În acest moment Georgelia Stoica este CAMPIOANĂ EUROPEANĂ en-titre la canotaj dublu rame (j), titlu cucerit într-o manieră categorică la Munchen, Germania (septembrie 2021), împreună cu colega sa Cosmina Dram, după ce cu un an în urmă fusese vicecampioană continentală, la Belgrad, într-o altă barcă a României, aceea de patru rame. Revenind la 2021, o altă performanță de excepție s-a materializat în aceea că Georgelia Stoica a devenit Finalistă a Campionatului Mondial (j) la dublu rame, probă unde, tot împreună cu Cosmina Dram, a alcătuit unul din primele cele mai bune 5 echipaje ale Lumii, iar înaintea finalei au REALIZAT AL 3-lea TIMP general AL CAMPIONATULUI MONDIAL 2021! De asemenea, Georgelia Stoica este multiplă campioană și medaliată a României, atât la probele pe apă ale canotajului de înaltă performanță, cât și laîn foarte dificilele probe de ergometru. Dar toate acestea nu sunt nici pe departe singurele ei merite și realizări. În aprilie 2021, în paralel cu viața și munca dedicate din plin canotajului, în condiții foarte exigente de efort și sacrificiu sportiv și personal permanent, Georgelia a debutat în presa tipărită precum și în mediul on-line, ca editorialist, redactor de știri și autor de eseuri, cu materiale de autentică valoare socială, informațională și literară. Toate materialele, eseurile și articoele semnate ”GEORGELIA STOICA” denotă o fină cunoaștere a psihologiei umane. Astfel, articolele care îi poartă semnătura ajung, pe zi ce trece, să fie din ce în ce mai apreciate și mai căutate de publicul larg, în diverse medii de presă tipărită și on-line, redacția Direct 24 fiind doar una dintre cele care se consideră realmente onorate de colaborarea cu Omul de litere și Scriitorul în devenire care este Georgelia Stoica, în acest moment și CAMPIOANĂ EUROPEANĂ la canotaj. Creațiile autoarei sunt aidoma unor picturi fine, cu tușe discrete de acuarelă, dar pline de profunzime și delicatețe. GEORGELIA STOICA ne arată cu fiecare zi tot mai multă sensibilitate și maturitate, alături de un talent cu totul aparte, precum și – mai ales – căi dintre cele mai elegante, neașteptate și spectaculoase de introspecție a celor mai importante zone din viața noastră, acelea ale spiritului și psihicului uman.