Șoc total în tragedia aviatică de la Milano: A murit CEL MAI BOGAT ROMÂN, un misterios și foarte discret miliardar în euro

0
913

Este știrea cea mai importantă a momentului. Ion Țiriac este în doliu. Un celebru miliardar român este unul dintre persoanele care și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic din Italia. Potrivit unor surse, acesta ar fi chiar bunul prieten al celebrului om de afaceri. Despre cine este vorba?

Tragedia zilei în România. Opt persoane, între care și un copil, au murit, după ce un avion de mici dimensiuni a căzut pentru o clădire, în Milano. Accidentul a avut loc în apropiere de stația de metrou San Donato, din Milano. Clădirea peste care s-a prăbușit aparatul de zbor era goală, iar parcarea alăturată construcției era închisă, motiv pentru care singurele victime au fost persoanele aflate la bord.

În acest moment, există informații potrivit cărora avionul ar fi fost înmatriculat în România. Toate cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Avionul decolase din Linate cu destinația Olbia, conform ANSA.

Potrivit unor surse Capital, se pare ca este vorba de Dan Petrescu, celebrul milionar și partener al lui Ion Țiriac. Sursele citate susțin că acesta s-ar fi aflat în avionul care s-a prăbușit împreună cu soția și fiul său, acesta din urmă fiind și pilot al avionului!

Informația a fost confirmată și de presa italiană.

Cine este Dan Petrescu

Dan Petrescu era considerat românul mai bogat ca Ion Țiriac. Considerat „miliardarul din umbră”, acesta a fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, iar averea cu mult peste un miliard de euro a făcut-o din afaceri imobiliare. El a plecat în Germania înainte de 1989. Afaceristul Dan Petrescu s-a întors în România imediat după Revoluţie, iar partener în afaceri i-a fost Ion Ţiriac. Acum, are o avere mai mare chiar şi decât a fostului tenisman.

“Dan Petrescu: avere de peste 1 miliard de euro. Asociat în afacerile familiei Ţiriac: Unicredit Ţiriac Bank, holdingul Rocar, plasamente imobiliare. Bun prieten cu Adrian Sârbu şi cu alţi moguli. Rezident Monte Carlo, Av. Princesse Grace, Columbia Palace. Personaj discret, nu există fotografii cu el”, scria o jurnalistă despre misteriosul român, în celebra listă a “Grupului de la Monaco”.
Trecând peste multele greşeli şi a informaţiilor total false din listă, în cazul lui Dan Petrescu, există şi elemente reale. Însuşi celebrul om de afaceri Ion Ţiriac a declarat în repetate rânduri ca Petrescu este mai bogat. Şi nu este singurul care crede asta. Necunoscut complet publicului larg şi îmbogăţit la începutul anilor ’90 ca angajat al grupului de firme Ţiriac,Petrescu a făcut miliarde de euro, mascându-se întotdeauna la un mod foarte suspect prin toate tipurile de offshore-uri. De ce se ascunde în asemenea hal dacă afacerile sunt legale? Este o întrebare pe care mulţi şi-o pun, răspunsul fiind un mister. Evident că în afară de camuflare, offshore-urile îl ajută pe acesta să ocolească impozitele din România.
Cum a făcut cu mult peste un miliard de euro ?
Imobiliarele în principal au constituit baza cea mai mare a averii sale. Zeci de magazine METRO, AUCHAN, CARREFOUR, REAL, BILLA, au fost clădite pe terenurile sale, construite de el şi închiriate pentru 10-15-20 de ani la cheie, companiilor operatoare. Cărora le convenea să indice terenul şi altcineva să predea spaţiile construite la cheie. Iar Petrescu, cu contractele semnate cu METRO, să zicem, pe mulţi ani, se ducea la bancă, care îl finanţa imediat. Acum lunar, numai din operaţiunea asta încasează milioane. Blocurile de apartamente s-au dovedit, iarăşi, un pariu câştigător: cum ar fi blocul de pe Aleea Modrogan, unde chiar liderul politic Vasile Blaga are un apartament de hollywood, blocul de pe strada Jean Monnet (vizavi de fostul preşedinte Ion Iliescu), dar şi multe, multe altele. Lista este IMPRESIONANTĂ.
Nu în ultimul rând sursa milioanelor sunt spaţiile comerciale, acesta deţinând un număr foarte mare. Potrivit surselor cancan.ro nu este exclus ca Petrescu să fi avut interese directe (şi indirecte prin intermediul unor companii) în celebra societate a Mărioarei Zăvoranu. Fiica acesteia a ameninţat public la vremea respectivă că un mare miliardar este în spate. Se pare că s-au înţeles cumva, Petrescu speriându-se de un scandal public.
Pantaloni de catifea extrem de lungi, bocanci în pragul “exploziei”, miliardarul poate cel mai bogat al României face orice să fie complet camuflat. Oare ce ascunde? În imagini, cu o prietenă şi un buchet de flori.
Pantaloni de catifea extrem de lungi, bocanci în pragul “exploziei”, miliardarul poate cel mai bogat al României face orice să fie complet camuflat. Oare ce ascunde? În imagini, cu o prietenă şi un buchet de flori.
Conduce maşini ieftine, se îmbracă sărăcăcios şi merge cu autobuzul… dar locuieşte la Monte Carlo 🙂
Conform cancan.ro, conduce maşini vechi, mici maxim medii, le schimbă des, iar ca îmbrăcăminte, foarte sărăcăcios. Zboară la Monaco cu low cost, făcând chiar un deal cu compania respectivă aeriană în sensul în care şi-a cumpărat un număr foarte mare de bilete cu condiţia de a avea un preţ fix. Şi, evident, mic. Unii se crucesc, povestind că în afara faptului că zboară low cost, permiţându-şi propriul avion, când ajunge la Nisa ia autobuzul pentru a merge acasă, la Monaco. Nu orice autobuz! Unul care vine din două în două ore şi în care persoanele peste 50 de ani pot călători gratis, finanţat de municipalitatea oraşului de pe Riviera franceză!
Paparazzii site-ului cancan.ro, l-au fotografiat pe miliardar zilele trecute, alături de o doamnă între două vârste, nu soţia austriacă, care locuieşte la Monaco. Modest, cu capul plecat, nimic nu ţi-ar fi atras atenţia că este mai bogat decât îşi poate cineva imagina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here