Surpriză majoră. PSD și-a anunțat candidatul pentru președinție. ”A mai câștigat aceste alegeri”!

0
650

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că își dorește ca social-democrații să câştige toate alegerile din anul 2024. Mai, mult, prim-vicepreşedintele PSD nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană din partea social-democraţilor pentru Preşedinţia României.

Grindeanu a fost invitat duminică la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

„Mă bate gândul ca împreună cu echipa pe care o avem în conducerea PSD-ului acum, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Gabi Firea, Paul Stănescu şi ţinta mea pentru 2024, ţinta mea personală, este următoarea: să câştigăm toate alegerile, toate: europarlamentare, parlamentare, locale şi prezidenţiale”, a spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu spune că cel mai important este să fie stabilit profilul candidatului care s-ar potrivi cel mai bine PSD în 2024.

„Sigur că lucrurile acesta nu se fac, vrea Grindeanu să candideze, vrea Firea. Cred că lucrurile trebuie abordate într-un mod profesionist. Trebuie să vedem profilul care s-ar potrivi cel mai bine, pentru că PSD-ul ştie sau cel puţin a arătat că din 2000 încoace, de când nu a mai câştigat alegerile prezidenţiale, ştie foarte bine să îşi ducă candidatul în turul doi.(…) Dacă în 2024 câştigăm europarlamentare, locale şi parlamentare şi nu câştigăm prezidenţialele, eu, Sorin Grindeanu, consider că vom avea un eşec. Deci ţinta noastră este să câştigăm toate alegerile mai ales cele prezidenţiale”, a explicat prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat cum vede o candidatură a lui Mircea Geoană din partea PSD la alegerile prezidenţiale din 2024, Sorin Grindeanu a spus că „e un fost lider al PSD, despre care crede că a câştigat alegerile în 2009”.

„Nu o exclud, nu pot să spun că aduce victoria sau nu. E un fost lider al PSD, care sunt convins că a câştigat alegerile în 2009. E convingerea mea personală şi nu cred că doar a mea. În acest moment ocupă o funcţie extrem de importantă, e secretar general adjunct al NATO, care are un profil european, euro-atlantic, care e un om de stânga”.

Pe de altă parte, Grindeanu a spus că nu exclude total și o candidatură a cuiva din afara PSD la alegerile prezidenţiale din 2024.

Ce spune PNL

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Libertatea despre organizarea Congresului PNL și contestarea venită din interiorul partidului, dar și despre posibilele nominalizări la alegerile prezidențiale, atât din partea PNL, cât și a unor nominalizări puternice pe care ar putea să le facă PSD.

Care sunt nominalizările lui Rareș Bogdan

Voiculescu, Drulă și Kovesi sunt posibili candidați în lupta pentru Cotroceni din partea PNL.

Pe de altă parte, Rareș Bogdan spune că nominalizări puternice din partea PSD ar putea fi Vasile Dâncu, sunt Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană.

„Eu cred sincer că PSD va da candidatul care va merge în turul doi și care în proporție de 99% va pierde în fața candidatului dreptei. Trebuie să fim foarte atenți, să nu ne trezim în turul doi cu un candidat PSD și un candidat AUR, de tipul Călin Georgescu, pentru că ar fi tragic pentru România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here