Acoperitul (de glorie) Bogdan ”Trabuc”Aurescu n-are treabă cu românii care muncesc onest în Europa și sunt uciși bestial! Dac-ar fi fost de-un whisky … (FOTO)

0
911

O mamă plângea în hohote, cumplit, la telefon. Statul român a murit de mult pentru ea

Cazul TRAGIC până la extrem al nefericitului român Mihai Spătaru (doar 38 de ani), măcelărit și ucis în Franța de niște migranți. a ajuns subiect de dezbatere în Parlamentul European.

Dar în niciun caz nu a ajuns pentru că ar fi intervenit Ministerul român de Externe. Nu, sub nicio formă, sutele de ofițeri acoperiți de acolo (cum spun surse răutăcioase pe care, evident, nu le credem), în frunte cu ministrul-trabuc Bogdan Aurescu, stau cu fundul pe salarii de sute de milioane de lei vechi lunar, plătiți de NOI TOȚI, INCLUSIV DE NEFERICITUL CARE A FOST MĂCELĂRIT ÎN FRANȚA (fără ca NIMENI din România să se intereseze de ceea ce s-a întâmplat acolo sau de familia lui), însă pe șmecherii din birourile luxoase de la Externe, din București, nu îi interesează – nici pe departe – așa ceva.

Pe ei îi interesează doar funcțiile și salariile lor astronomice, îi interesează doar gradațiile pe care sunt promovați, îi interesează eventual să prindă și ei câte un post de ambasador sau consul și îi mai interesează, desigur, pensiile astronomice pe care le vor primi, una de la stat și încă una de la servicii (românești sau…?), una mai astronomică decât alta.

Și ne mai întrebăm ce face, oare, ministru-trabuc Bogdan Aurescu, plătit și el cu sute de milioane de lei lunar de noi toți, inclusiv de măcelăritul Mihai Spătaru. Așadar, Mihai Spătaru l-a plătit pe Aurescu, de mulți ani, și nu Aurescu pe Mihai Spătaru. Iar când vorbim acest Aurescu n-am vrea să mai auzim pentru a 7658-a oară de eterna și unica sa poveste cu Insula Șerpilor, de acum vreo 15 ani, istorie pe care o știu și copiii aflați încă în burta mamelor și treabă, da, pentru care îl felicităm foarte deosebit, dar în care ”eroul” nostru nu a fost nici pe departe singur, ci a avut o întreagă echipă de diplomați și negociatori alături de el.

Iar cum spun gurile foarte rele (și ne încăpățânăm să NU vrem să le credem) Aurică al nostru a intrat în ministerul de Externe când nici nu terminase bine facultatea, adică în 1996, așa cum intră în Externe, desigur, toți absolvenții de facultăți din România!

Astfel a devenit diplomat de carieră acoperitul Aurescu, atenție! – acoperit de GLORIE, nu de altceva, după succesul galactic cu Insula Șerpilor, acel teritoriu fundamental al României, fără de care nu am mai fi putut exista ca națiune și, în general, nu am mai fi putut exista deloc, chiar dacă 99,9999 la sută din români nu calcă niciodată pe acolo. Dar să nu se înțeleagă cumva că nu apreciem acest formidabil teritoriu, probabil cel mai important al României.

Interesant că același Magnific Bogdan Aurescu a rămas la Externe sub toate regimurile, partidele și președinții din România post-revoluționară, fiind inițial pupilul lui Adrian Năstase, iar ceva mai târziu fiind numit ministru de Externe, pentru prima oară, de … Victor Ponta! Hmmmm…. Mai vorbim.

Apropo: am auzit-o pe mama lui Mihai Spătaru plângând cumplit la telefon. Pe lângă faptul că are doar 800 de lei pensie, că trăia și își plătea (ca și nora sa) toate datoriile și facturile NUMAI din banii celui măcelărit fără nicio vină, Mihai Spătaru. Măcelărit, cum spuneam, fără ca statului român, ingrat și nesimțitor până la Dumnezeu, să îi pese absolut deloc. Păi de ce să îi pese când a murit un simplu cetățean, un amărăștean fără funcții și fără pile pe nicăieri?! Există totuși, o foarte notabilă excepție, dar care e numai un gest personal, din partea unui inimos europarlamentar USR. Vom vedea mai jos.

De sâmbătă până vineri dimineața ministerul de Externe nu a făcut absolut nimic legat de îngrozitorul caz Mihai Spătaru – care ar fi trebuit să ”arunce în aer” așa-zisa noastră diplomație, și nici nu a luat legătura cu familia distrusă și nenorocită definitiv a acestuia. Da, da, chiar mărețul nostru minister de Externe, plin de tovarăși de nădejde, acoperiți (de glorie), în frunte cu mărețul Aurescu, pe care îl vedeți în foto (în prim plan, în dreapta, cu trabucul și whiskean-ul de rigoare, așa, la mare fiță), anul trecut, ÎN PLINĂ STARE DE URGENȚĂ, când noi eram închiși în case și amendați pe străzi) nepurtând nicio mască și fumând cu nesaț un mare trabuc, în sediul guvernului, ba chiar în biroul PREMIERULUI, acolo unde oricum fumatul este interzis, dar e interzis numai pentru prostime, pentru gloată și amărășteni (dacă ajung prin vreun miracol acolo), ăia care plătesc salariile miniștrilor! În schimb e permis orice pentru tovarășii miniștri și alți tovarăși de bază din conducerea superioară de partid și de stat.

S-ar putea acum, ca, în urma numeroaselor semnale pline de revoltă venite din presă, Înalt Prea-Fericitul (ÎPS) Bogdan Aurescu să înceapă să miște ceva cu ministerul vieții, cine știe, poate chiar din această zi de vineri, 21 mai, în care redactăm aceste rânduri. Sau poate nu. În orice variantă, va fi prea târziu și va fi total artificial, așa cum a fost și intervenția penibilă în cazul arbitrului român de fotbal Sebastian Colțescu, cel ce a fost acuzat într-o manieră extrem de violentă și nedreaptă, de rasism. la un meci de Champions League din Paris, acolo unde și numele României a fost inițial terfelit în mod abject, fără niciun motiv real și (de ce nu ne miră) fără nicio intervenție oficială, în primele momente, de protest sau de apărare.

Dar iată faptele:

Un șofer român de TIR în vârstă de 38 de ani, a fost măcelărit cu o sabie în Franța, fără a avea nicio vină! Crima s-a petrecut sub privirile soției

Un șofer român de TIR a fost înjunghiat mortal de un atacator necunoscut pe o autostradă din Franța. S-a întâmplat într-o parcare din nordul țării, iar luni, procuratura din Amiens a anunțat deschiderea unei anchete.

Mihai Spătaru se afla, duminică, într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, alături de soţia sa. Tânărul i-a spus soţiei că merge la toaletă și să verifice încărcătura. După ce a coborât şi a ajuns în spatele camionului, Mihai a fost atacat cu sabia de un individ.

Soţia sa a fost martoră la tragedie, dar până să intervină, criminalul a fugit.

Ilie Matei- „Omul soselelor”, a povestit într-o postare pe Facebook tragicul incident și, spune el, strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutor.

Se numea Spătaru Mihai si pana aseara a fost unul dintre ai nostri.Astăzi o familie il plange, o intreagă comunitate a ramas fără glas si priveste cu teamă prin parbriz, sperand ca următoarele victime să nu fie chiar ei.
Mihai iși caștiga painea ca si noi, de pe urma unui volan de camion, lucrand in echipaj cu sotia lui.
Noptea trecută, se afla parcat pe A28 in Franta.A coborat din camion pt a merge la toaletă. I-a spus sotiei ca pana sa mearga la toaletă se duce să se uite d…
See more

Autoritățile nu au în acest moment nici un fel de informații privind criminalul sau motivul comiterii crimei.

Șoferii de TIR care circulă prin Europa spun că nu este exclus ca atacatorul să fie un migrant sau mai mulți pentru că nu este primul indicent de acest fel.

Adriana Mureșan, șofer de TIR: Se pare că nu avea destinația Marea Britanie, dar era pe traseu. Mulți își pun pe spate că nu merg în Anglia pentru că circulând în acea zonă te expui unui pericol. Noi bănuim, pentru că nu este primul caz, că este vorba despre migrații care asaltează camionele care ajung în Anglia cu feribotul sau cu trenul. Au fost multe probleme, au fost multe camioane atacate, mulți șoferi răniți, au fost și cazuri de morți. Cine trebuie să ia măsuri în acea zonă nu ia măsuri pentru protecția șoferilor care traversează acel culoar. Au fost atacuri la coloane de camioane autostrada blocată în intrarea în port ziua în amiaza mare.

La sfârșitul săptămânii trecute, peste 100 de migranți au blocat șoseaua de centură care duce spre portul Calais și au atacat cu pietre TIR-urile care se îndreptau spre Anglia, încercând astfel să-i oblige pe șoferi să-i urce în remorci. Un român s-a aflat printre șoferii prinși în blocaj și a filmat scene teribile.

Cazul foarte grav al lui Mihai a ajuns în Parlamentul European, dar NUMAI DATORITĂ inițiativei singulare a unui europarlamentar USR (felicitări!), nu statului român nesimțitor

Cum spuneam, iată că, acum, cazul lui Mihai Spătaru a ajuns subiect de dezbatere în Parlamentul European.

Dar în niciun caz nu a ajuns pentru că ar fi intervenit Ministerul român de Externe. Nu, sub nicio formă, sutele de acoperiți de acolo (așa zic gurile rele, noi nu le credem), în frunte cu ministrul-trabuc Aurescu, continuând să stea bine-mersi, cu funduri late, pe salarii de sute de milioane de lei vechi lunar, bani plătiți tot de NOI, inclusiv de nefericitul care a fost măcelărit în Franța.

Pe șmecherii din birourile luxoase de la București nu îi interesează, însă, nici pe departe, un romând ucis în mod BESTIAL în plină exercitare a atribuțiilor de lucru.

Vlad Gheorghe, ADEVĂRATUL ministru de Externe

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a interpelat Comisia Europeană și a cerut lămuriri legate de condițiile de securitate din parcările pentru camionagii.

Așa cum am mai arătat, Mihai Spătaru avea 38 de ani și sâmbătă spre duminică noaptea a fost ucis lângă camionul lui, sub ochii soției, care-i era colegă de echipaj, de hoții pe care i-a surprins că-i prădau marfa. Moartea lui a stârnit un val de reacții din partea colegilor de breaslă, dar și din partea mai multor politicieni.

Tînărul și inimosul europarlamentar USR Vlad Gheorghe (35 de ani) a cerut autorităților franceze să clarifice mai multe aspecte legate de moartea românului, dar și Comisiei Europene să lămurească public problemele legate de parcările pentru camioane din Uniune.

„Azi am interpelat Comisia Europeană, autoritățile franceze și Consulatul român cu privire la cazul șoferului român care a fost ucis cu o sabie într-o parcare din Franța, după ce-a surprins un hoț. Odată cu adoptarea Pachetului de Mobilitate, Uniunea Europeană s-a angajat să garanteze parcări certificate și sigure în care șoferii de camioane să-și petreacă timpul de odihnă. Astfel de zone ar trebui să ofere un nivel minim de servicii și sisteme de securitate în caz de urgență – dar asta nu se întâmplă decât în foarte puține cazuri, de aceea infracțiunile violente sunt încă răspândite și ele afectează în mod disproporționat șoferii din estul Europei”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

Vlad Gheorghe spune că s-a adresat în calitate de europarlamentar Comisiei Europene, forul executiv al UE, cu trei solicitări clare, la care așteaptă răspuns.

„Am solicitat Comisiei: să clarifice măsurile de aplicare a prevenirii infracțiunilor în zonele de parcare, în conformitate cu Regulamentul 885/2013; să facă publice demersurile pentru crearea de locuri de parcare sigure în statele membre, inclusiv cu finanțare europeană; să facă publice măsurile concrete pentru protecția victimelor infracțiunilor comise în zonele de parcare.

Am cerut și autorităților franceze locale informații despre timpul de intervenție al ambulanței după apelul de urgență privind atacul asupra românului ucis, detalii despre această intervenție și despre stadiul anchetei, precum și despre asistența acordată familiei victimei.

Vlad Gheorghe: Europarlamentarul a anunțat că a luat legătura și cu „consulatul român de resort Pas-de-Calais în legătură cu sprijinul acordat familiei șoferului român și demersurile întreprinse pe lângă autoritățile franceze”.

„Încerc să aflu dacă autoritățile franceze au o strategie pentru a preveni și combate infracțiunile asupra șoferilor de camioane în zona Calais, care sunt, în opinia lor, cauzele și ce măsuri se impun, pentru că acest caz nu este unul izolat, dimpotrivă, zona respectivă este recunoscută pentru un nivel ridicat de infracționalitate asupra camioanelor și șoferilor, mulți dintre ei români”, mai spune el.

„Cetățenii europeni au dreptul să fie în siguranță oriunde în UE, mai ales în timp ce sunt la serviciu și asigură un trai decent familiilor lor, ca în cazul șoferilor de camioane ce traversează zilnic întreaga Europă și transportă bunurile de care ne folosim cu toții. #PuterniciÎmpreună”, a anunțat Vlad Gheorghe, în mesajul postat pe Facebook.

Nu avem niciun parti-pris cu USR, după tot ce a făcut acum, Vlad Gheorghe s-a comportat ca un ADEVĂRAT MINISTRU DE EXTERNE AL ROMÂNIEI! Felicitări sincere, de mii de ori, din nou!

Asupra faptului că tânărul Vlad Gheorghe a fost bătut cu BESTIALITATE de jandarmi, la 10 august 2018, deși avea mâinile ridicate și nu amenința cu nimic, vom reveni.





LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here