Efectul unei anchete de presă: șeful liberal înfipt politic, fără rușine, la șefia Apelor Mureș, a fost demis de ochii lumii, doar pentru că vin alegeri
Cazul de la Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş este deja cunoscut și paote fi considerat un caz de manual, un caz-școală, pentru modul în care NU TREBUIE FĂCUTĂ o politică de cadre și cu atât mai puțin nu trebuie condusă o țară. Actualul guvern a fost prins cu ditamai mâța în sac, nu că altfel ar mai fi avut o percepție prea bună.
Astfel, într-un gest disperat, care s-ar vrea reparatoriu pentru întreaga opinie publică, dar obține exact efectul contrar, Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, Ionuţ Cengher, a fost demis în disperare de cauză de conducerea Administraţiei Bazinale de Apă, în urma unor declaraţii „care nu fac cinste unei instituţii de o asemenea importanţă”. De fapt, el a fost demis pentru că o țară întreagă, poate și alții de ”afară”, a/au putut vedea în ce hal au ajuns și cât de vizibile – fără nicio jenă – sunt în România promovările în funcții dintre cele mai importante, din domenii de strictă specialitate. Iar asta, fără nicio îndoială, doar pentru că vin alegeri, iar partidul-stat aflat la guvernare, PNL, trebuie să ”dea bine” cu orice preț în ochii publicului larg…
„În această dimineaţă, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş, în urma consultării cu reprezentanţii conducerii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), a dispus demiterea directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), Ionuţ Cengher, ca urmare a declaraţiilor sale publice care nu fac cinste unei instituţii de o asemenea importanţă în gospodărirea apelor din judeţul Mureş”, au transmis, miercuri, reprezentanţii „Apelor Române”.
În locul său, a fost numit temporar George Vlasiu, de profesie inginer constructor, angajat al SGA Mureş de peste 6 ani, informează News.ro.
„Reamintim că demisia fostului director SGA Mureş, Ovidiu Ianculescu, caz relatat de publicaţia Recorder, a fost o decizie personală, depusă oficial la începutul lunii februarie a acestui an. Acesta a acceptat funcţia de inginer sef în cadrul SGA Mureş 5 zile mai târziu de la această decizie, fiind consecvent în hotărârea personală de retragere din funcţia de Director al SGA Mureş”, a arătat sursa citată.
Reprezentanţii Administraţiei „Apele Române” au adăugat că declaraţiile lui Ovidiu Ianculescu privind rolul şi atribuţiile Directorului General ANAR sunt incorecte.
„Conform legii, directorul general al ANAR nu poate demite, numi sau suspenda un director de SGA. De aceea, domnul Ovidiu Ianculescu şi-a înaintat demisia, conform legii, la Administraţia Bazinală de Apă Mureş, respectiv directorului din acea perioadă, Cristian Bratanovici, şi nu conducerii ANAR. Totodată, în reportajul Recorder, Ovidiu Ianculescu vorbeşte despre deţinerea funcţiei de Director SGA Mureş ca urmare a unui concurs susţinut în acest sens.
Precizăm că declaraţiile lui Ianculescu nu fac referire şi la perioada 2017-2019 când acesta a ocupat funcţia de inginer-şef al SGA Mureş, fără un concurs susţinut în acest sens şi în urma numirii sale de către Directorul ABA Mureş de la acea vreme, Cristian Bratanovici. În final, considerăm că declaraţiile lui Ovidiu Ianculescu, la 8 luni distanţă de la toate evenimentele relatate, conţin omisiuni importante care pot induce în eroare întreaga opinie publică”, au susţinut aceştia.
Conform sursei citate, în perioada stării de alertă, conform legii nr. 55/2020, este interzisă organizarea concursurilor pentru aceste posturi tehnice, urmând ca acestea să fie reluate în momentul în care legislaţia va permite acest lucru.
Recorder a relatat că Ovidiu Ianculescu, inginer de profesie, a ajuns director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, instituţie care gestionează infrastructura de apă din şase judeţe, nefiind membru al unui partid şi dând concurs pe post. La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu susţine că i s-a cerut să demisioneze, funcţia fiind ocupată de Ionuţ Cengher.
În reportajul Recorder, directorul SGA Mureş Ionuţ Cengher afirmă că a cerut o detaşare la Apele Române de la Senat.
Întrebat cum a ocupat acest post de director, neavând experienţa cerută pentru funcţie, Cengher a afirmat: „Eu nu am avut de unde să ştiu care sunt criteriile şi cerinţele pentru post”. De asemenea, el a spus că nu ştie ce număr are Legea apelor, dar că a citit-o. „Poziţia de director al Apelor Române nu înseamnă neapărat ca tu ca driector să ştii să le faci absolut toate”, a mai spus el.
Klaus Iohannis a răbufnit: ”E inacceptabil, mai ales în pandemie, să fie promovați oameni mediocri, fără experiență”
Președintele Klaus Iohannis a făcut ceea ce a promis jurnaliștilor și s-a documentat în ce privește întrebarea care i s-a adresat, privind numirea flagrantă. pe criterii pur politice, la Apele Române Mureș, a unui director care nu avea absolut nicio legătură cu domeniul în cauză. Exact ce spunea Orban anul trecut că nu trebuie să se mai întâmple în România! Și ce se întâmplă, acum, mai abitir ca oricând.
Președintele a consultat inclusiv reportajul celor de la Recorder privind angajările pe criterii politice făcute de Guvernul PNL. Klaus Iohannis susține că este inacceptabil ca oameni care nu îndeplinesc criteriile necesare să fie numiți în funcție doar pe baza criteriilor politice.
”Resping categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege și nu au experiență în domeniul în care sunt propuse. Este inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziții importante în structurile centrale sau locale ale administrației să fie promovați oameni mediocri, fără experiență, impostori sau alte persoane care nu dețin calitățile și calificările necesare.
Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcționare a statului este apanajul unei mentalități învechite și reprezintă totodată un afront adus cetățenilor și o frână în dezvoltarea oricărei societăți democratice. Sistemul bugetar nu mai poate fi cadrul în care își găsește facil locul o clientelă politică incompetentă.
Toate partidele trebuie să înțeleagă faptul că statul, prin tot ceea ce întreprinde, se află în slujba cetățeanului. Aceasta este viziunea mea pentru România Normală, proiectul pe care mi l-am asumat și pentru care românii mi-au acordat susținerea lor. Este imperativ ca funcția publică să își recapete credibilitatea și demnitatea, iar acest lucru a început să se întâmple deja, pentru că în administrație sunt promovați și foarte mulți profesioniști, oameni integri și dedicați.
La fel de adevărat este că încă mai există la nivel național excepții, numiri controversate care aruncă o umbră, adesea nemeritată, asupra modului în care diversele instituții își îndeplinesc misiunea publică.
Politicile guvernamentale sunt puse în practică de către autorități și instituții locale, conduse de persoane care aplică, își asumă și răspund, inclusiv în fața legii, pentru aceste decizii. Nu există însă niciun fel de justificare pentru promovarea unor persoane care nu dețin competențele necesare. Cei care nu pot sau nu vor să își îndeplinească atribuțiile nu au ce să mai caute în sistemul de stat.
În urma cazului de la Mureș semnalat de către mass-media, am avut o discuție cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucția României pe baze și valori solide. În acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care țin de competență și respectarea legii.”, scrie, în mod firesc, Klaus Iohannis.
Ce l-a făcut pe președinte să afirme hotărât toate acestea?
Singur împotriva partidului-stat. ”Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”
O simplă vizionare a materialului video care urmează poate fi edificatoare pentru oricine ar mai avea vreo speranță în Guvernul Orban. Ori în promisiunile făcute cu atâta emfază de Ludovic Orban înainte de a prelua și când a preluat efectiv mandatul, cum că e nevoie de o depolitizare profundă a instituțiilor publice, de eliminarea Cv-urilor politice și a nepotismelor, adică exact ce NU avea să facă guvernul PNL, promovând tot felul de pițifelnici neaveniți, fără nicio experiență în domeniul funcțiilor primite, cum a fost acest amărât habarnist Ionuț Cengher, care nu știe nici măcar ce e cu Legea Apelor, remarcându-se totuși prin sinceritatea dezarmantă a mărturisirilor cum că … nu știe nimic despre chestiunea apelor!. Și, desigur, s-a mai remarcat și prin carnetul de mândru membru PNL, precum și prin ”calitatea” de consilier al unui senator (cum altfel?) tot PNL.
Asta este politica de cadre PNL sau, dacă vreți, astea sunt cadrele politice promovate cu mândrie patriotică și strict pe criterii de partid (plus ceva nepotisme și cumetrii) de omniprezentul și sacrosanctul PNL, cazul lui Cengher repetându-se în numeroase alte funcții de conducere, la Apele Române și nu numai!
”Trebuie readusă competența, trebuie adusă legea și ordinea în funcționarea instituțiilor, trebuie dați afară toți indivizii care sunt puși acolo numai pe CV politic sau prin cumetrii, prin nepotisme…” – asta clama anul trecut, cu voce tunătoare, la un foarte vizionat talk-show al lui Silviu Mânăstire, pe B1TV, premierul Ludovic Orban, făcându-ne pe mulți dintre noi chiar să îl credem.
Vedeți chiar în harta de mai sus cele 13 județe unde au fost numiți, tot pe criterii exclusiv politice, alți 13 membri ai PNL ca directori ai Sistemelor de Gospodărire a Apelor, fără a avea nicio experiență în domeniu!
Iar cazul Ianculescu, o dovadă fără echivoc a politicii de cadre de tip comunist și de partid a PNL a ajuns cunoscut de toată România, inclusiv de președintele Iohannis.
Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie destul de stufoasă, plus sute de pagini de legislație în domeniu.
La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia.
Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună. Atunci și-a dat seama că nu vrea să țină capul plecat și s-a hotărât să riposteze.
Mărturia lui ne arată cum funcționează, de fapt, depolitizarea instituțiilor publice promisă de Ludovic Orban în momentul preluării mandatului de prim-ministru: în domeniul gospodăririi apelor, 13 membri PNL fără nicio expertiză în domeniu au primit funcții de directori în ultima perioadă. Și nu sunt nici pe departe singurele cazuri.
Dintre toți profesioniștii dați la o parte pentru a le face loc membrilor de partid, Ovidiu Ianculescu este singurul care a avut curajul neobișnuit să vorbească.









