Demisie grea din PSD. Nesimțirea crasă a politicienilor infectați cu traseism! Foștii miniștri vor din nou la putere și la funcții

0
269

Un greu din PSD a scăpat până acum de coronovirus dar s-a infectat cu traseism, boală care face ravagii printre pesediști, morți de dorul putere, după atâția ani de guvernare! ”Greul” respectiv, fost ministru ”plin” în guvernul Ponta, și-a dat așadar demisia din PSD și îl acuză pe liderul partidului din județul său că nu respectă „valorile democratice”.

Fostul ministru și-a dat chiar luni demisia din Partidul Social Democrat, dar, ca să mai ”înmoaie” situația, spune (minte) că își „rezervă” dreptul de a reveni în partid dacă liderul local respectiv, Gabriel Zetea, va pleca de la conducerea organizației PSD Maramureș. Sigur că demisionarul știe că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. motiv pentru care pote spune orice, fără riscul că va trebui să revină în partidul pe care tocmai îl părăsește. Asta arată, fără echivoc, lipsa totală de bun simț – moral șl politic – a unui mare număr de politicieni, în special din PSD (dar nu numai) care, vîzându-se fără funcții ca pe vremuri, caută diverse motive pentru a da fuga, de regulă la PNL, partid pe care l-ar părăsi oricând și pe el, desigur dacă nu s-ar mai afla la putere.

Liviu Pop (el e cel recent infectat cu traseism, ca și mulți, mulți alți foști pesediști) îl acuză pe liderul PSD Maramureș, Gabriel Valer Zetea, de un stil de conducere dictatorial, pentru că nu respectă statutul PSD și nici votul dat de Comitetul Politic Județean.

„Astăzi m-am retras din Partidul Social Democrat. Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.

Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru”, a scris Liviu Pop luni seară într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook în care și-a anunțat demisia din PSD.

Pop spune despre Zetea că a condus organizația locală la eșec de trei ori și că „își dorește același lucru și pentru a 4 a oară” și că nu respectă „hotărârea democratică a 91 de primari, viceprimari si președinți de organizații locale PSD Maramureș.”

El spune că ar putea reveni în PSD dacă Zetea pleacă de la conducerea organizației Maramureș.
Fost președinte al filialei maramureșene a Sindicatului Liber din Învățământ și secretar general al general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Liviu Pop a abandonat lupta sindicală pentru politică.

El a intrat în PSD, care l-a numit în 2012 ministru delegat pentru Dialogul Social în primul guvern Ponta (mai–decembrie 2012).

Începând cu 15 mai 2012 și până la 2 iulie 2012, a ocupat funcția de ministru interimar al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în plin scandal legat de acuzațiile de plagiat care i-au fost aduse premierului Victor Ponta, arată Realitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here