S-a confirmat după ultima vizită: Liviu Dragnea nu se mai poate deplasa!

0
1009

Ce se prefigura ca varianta cea mai rea, s-a confirmat. Eternul prieten al fostului lider PSD, nimeni altul decât, desigur, Codrin Ștefănescu, l-a vizitat la închisoare pe Liviu Dragnea, la doar o zi distanță după ce acesta a împlinit 58 de ani. Fostul secretar general al social-democraților susține că starea de sănătate a bunului său prieten este una precară și că, în continuare, nu i sar acorda dreptul la îngrijiri medicale.

Codrin Ștefănescu face apel la apropiații și admiratorii lui Liviu Dragnea (foto – recentă) să-i trimită mesaje de încurajare, publicând în acest sens și adresa penitenciarului Rahova, deși acest lucru nu ar fi fost absolut necesar, de vreme ce respectiva adresă este foarte bine cunoscută de cei interesați. Fostul secretar general al PSD este, totuși, optimist că prietenul său va rezista după gratii până la finalul sentinței, deși s-ar confrunta cu grave probleme de sănătate. Ștefănescu mai spune că Dragnea, nu se mai poate mișca și deplasa în niciun fel, rămânând efectiv în celulă:

“Astăzi am fost sa-l văd pe Liviu Dragnea! O duce rāu cu sănătatea, o duce rău în general. Nu vor să-l scoată nici la muncă, nu i se permite nici să-și îngrijească problemele de sănătate. Așteaptă și așteaptă ca cineva să pună în practică decizia definitivă a instanței în acest sens. La el nu se aplică, indiferent de consecințe!

Se chinuie, dar e puternic și va rezista! Dacă cei care îl prețuiesc și îl susțin vor să-i scrie, o pot face! Liviu Dragnea, Penitenciarul Rahova, Șoseaua Alexandria nr 154, sector 5, București, cod Postal 51527. Am promis că vă țin la curent cu starea sa, asta am făcut!”, a scris joi seară Codrin Ştefănescu.

Liviu Dragnea este închis la penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește pedeapsa de trei ani jumătate primită în mai 2019, în dosarul angajărilor fictive.

De altfel, Codrin Ștefănescu nu l-a uitat pe Liviu Dragnea nici pe 28 octombrie, când fostul șef al PSD a împlinit 58 de ani.

“Astăzi e ziua ta de naștere, Liviu! Îți doresc multă sănătate și multă putere, ca să treci cu bine și prin această cumplită încercare! Trebuie să reziști cu orice preț! Pentru că te așteaptă familia, prietenii și foarte mulți români care se gândesc mereu la tine!”, a conchis – sunt părerile sale personale -, miercuri, Codrin Ștefănescu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here