Excepțional! UE nu ne mai lasă să ne promovăm produsele. Toată lumea se face că plouă

1
2527

Uniunea Europeană pare să țină cu orice preț a ne dovedi că România devine pe zi ce trece o țară de mâna a III-a, o piață de desfacere și cam atât.

Mai nou, românii nu mai au voie să-și promoveze produsele alimentare autohtone, în propria țară, în marile lanțuri de magazine.

Astfel, în supermarketuri au fost interzise etichetele care promovează produsele românești, iar cumpărătorii nu vor mai putea face diferența între produsele autohtone și cele de import. Mai mult decât atât, autoritățile române au adoptat aceste modificări legislative ca și cum ar fi vrut să treacă neobservate.

Vorbim despre Legea 28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, modificări făcute printr-o directivă sub presiunea Bruxelles-ului.

E evident că România chiar are nevoie să-și promoveze produsele autohtone, pentru a-și susține producătorii și economia. Mai mult decât atât, țări precum Olanda, Germania sau Franța își pot promova propriile produse, sintagma fiind interzisă acum în România.

Președintele Asociației Fermierilor din România și fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a explicat de ce au fost interzise cuvintele „Produs în România” pe rafturile din magazinele din țară.

”Am făcut o lege care era normal să fie pentru producția românescă și pentru produsul românesc. Bruxelles, în momentul în care a văzut-o, a citit-o și a spus foarte clar: ”Ilegal pentru România dacă nu modificați” și ne-a spus să scoatem pe rând: produs românesc, filieră scurtă, ”scoateți, scoateți, scoateți, scoateți, pentru că altfel intrați în ilegalitate”.

Când a fost totul scos, a zis: ”acum gata, puteți să o promulgați (n.r. legea)”. Am discutat cu domnul Stănescu, președintele comisiei de Agricultură și mi-a spus foarte clar că au fost obligați de Comisia Europeană să facă chestiunea asta pentru că altfel ne amendau de ne mergeau fulgii. Dacă nu schimbam, primeam niște amenzi usturătoare. Ni s-a dat dispoziție!” a declarat Adrian Rădulescu.

Această decizie europeană, aplicată numai României, a stârnit reacții și în rândul sindicatelor din industria alimentară. De remarcat că la începutul anului 2017, a fost adoptată o lege care îi obliga pe marii comercianți, care își desfășoară activitatea în România, să dețină la raft produse românești în proporție de 51 %. Sursa Litoral TV facebook

Această obligație a fost revocată chiar în luna aprilie a acestui an, în plină pandemie, în favoarea retailer-ilor occidentali. Evident, politiicenii noștri s-au făcut că plouă, la ei importante erau doar epidemia (pe care au uitat să o declare în România) și, mai ales, restricțiile de tot felul.

În rest, agricultura și produsele românești pot muri liniștite, care e problema?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here