FOTO. Cum ”fraierii o mușcaseră” pe Olguța Vasilescu și ea nu știa!

0
868

Lia Olguţa Vasilescu, lider de seamă al PSD, şi-a început noul an cu o nouă salbă de expresii golăneşti, împrumutate din limbajul interlopilor. Ea s-a remarcat şi în cursul anului 2019 folosind expresii asemănătoare.

Încă de pe 1 ianuarie 2020, Olguţa a trântit un … „fraierii o muşcaseră”, cu referire la românii care ar fi fost înşelaţi de noul Guvernul Orban, în legătură cu ieftinirea carburanţilor. „Fraierii o muşcaseră” – este o expresie din mediul interlopilor.

„Fraierii o muşcaseră… Credeau că de azi se ieftineşte carburantul… A ‘muncit’ guvernul PNL şi de Revelion, doar ca să nu se întâmple…”, a scris Vasilescu pe Facebook.

Olguţa Vasilescu nu a avut nici o jenă să recurgă la expresii similare chiar şi în timpul lansării oficiale a candidaturii Vioricai Dăncilă la prezidenţiale. Într-un discurs în faţa a mii de pesedişti, ea a făcut referire la o expresie suburbană: „are plin frigiderul”:

„Tragic este însă altceva. Că guvernează un partid care în alegeri are 20% şi trece în Opoziţie un partid care a luat 46% la alegeri. Cum s-a întâmplat asta, dragi colegi? Prin trădarea fostului nostru coleg de partid, Victor Ponta. Care ne spune acum că are telefonul plin cu mesaje de la PSD-isti. Eu zic să se uite în frigider”, a spus şefa PSD Craiova.

Olguţa Vasilescu, fost membru de frunte PRM, lansează deseori invective în spaţiul public, spunând deseori că ceilalţi sunt proşti. Recent, Vasilescu l-a catalogat drept retardat pe protestatarul Marian Moroşanu, care are un defect de vorbire, după ce a fost bătut de mineri, în iunie 1990.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here