Rareș Bogdan nu s-a supărat degeaba atunci când și-a certat colegii care nu participă efectiv la bătălia grea, foarte grea din campania electorală. Situația nu e deloc roză pentru așa-numita ”opoziție”, care nici nu se mai știe care mai e și câtă mai e.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, pare din ce în ce mai sigur de victorie. Și știe el ceva. A și transmis că, duminică seara, imediat după aflarea rezultatelor la europarlamentare, după celebrele exit-poll-uri de la ora 21, se va anunța oficial candidatul PSD la prezidențiale. Care, desigur, nu poate fi altul decât Liviu Dragnea. Liderul Camerei arată foarte sigur pe el. Chiar și justiția și-a amânat deciziile până, ce să vezi?, tocmai după magnifica seară de 26 mai, adică pe … 27. Sau, mă rog, pe 5 iunie. Tot una e.
Rareș Bogdan a fost extrem de activ, eficient și incisiv. Părea că ar fi făcut campanie electorală de o viață întragă. În rest?
Fostul președinte PNL, Alina Gorghiu, să ne fie cu iertare, nici nu a existat în această campanie. Actualul președinte, Ludovic Orban, a încercat ceva, dar nu (mai) are nici pe departe cedibilitatea de altădată, ca să nu mai vorbim de aceea a lui Rareș Bogdan. A încercat, a vrut și vrea, se vede că e anti-PSD până în măduva oaselor, poate fi chiar foarte sincer. Dar fără eficiență.
Raluca Turcan a făcut puțin, spre nimic. Abia acum, după campanie, am văzut ceva relativ interesant, dacă o fi real, postat de ea pe Facebook despre Dragnea junior și multinaționalele puse la zid de tatăl său. Cam târziu. Și prea puțin.
Cât despre grupul din fostul PDL, ce să mai spunem ? Zero absolut. Ca și cum s-ar fi vorbit cu Dragnea & Comp. Astfel, Blaga, Flutur și ceilalți au stat ascunși de parcă i-ar fi speriat bau-baul democrației, la aproape 30 de ani după istoricul 22 decembrie.
Mergem mai departe. Din păcate, Dacian Cioloș, o figură care ar fi putut deveni cât se poate de credibilă pentru o opoziție reală și solidară, s-a apucat să îl atace pe Klaus Iohannis! Și încă vehement. Simpatic, nu-i așa? Nici nu mai contează motivele sau argumentele. Cu doar câteva zile înaintea primelor – și poate celor mai importante, ca efecte imediate – alegeri ale anilor electorali 2019-2020, singurul ”meci” real și singurele ”echipe” care intră pe ”teren” sunt PSD și CEILALȚI. Vrem-nu vrem, altceva nu se mai pune în discuție, așa cum observa același Rareș Bogdan. Care nu degeaba clama unitatea întregii opoziții. Nu se știe încă dacă l-a auzit cineva. Vom afla răspunsul tot în seara magică de 26 mai.
De la USR, să ne fie din nou cu iertare, nu am remarcat pe nimeni. Dan Barna? Atât de palid, inodor și insipid, încât s-a pierdut în decor. Clotilde Armand? Nu se mai știe nimic de ea. Mai e la USR?
PLUS a fost o idee promițătoare. Dar, cu excepția lui Cioloș, nu a adus nimic. Întrebați oamenii pe stradă, nu vor ști să vă spună niciun alt nume de la PLUS. Vor ști infinit mai bine care sunt fotbaliștii de la FCSB sau chiar vreo handbalistă de la CSM București, dintre acelea plătite regește de Gabriela Firea ca să piardă tot Exact ca în cazul USR. Nu îi cunoaște nimeni. Și mai vor să fie și împotriva PNL-ului.
Culmea este că există mulți oameni valoroși, în București și în țară, care au aderat la ideile PLUS, de pildă. Niciunul nu a ieșit sau nu a fost lăsat să iasă în față.
La PMP l-am remarcat, doar parțial, pe Robert Turcescu. Nu a făcut mai nimic, însă, nici el, în afara unor emisiuni tv la care a participat mai ceva ca pe vremea când lucra în media. A rămas mult prea mult jurnalist (unul valoros) și prea puțin politician. De Traian Băsescu nici măcar nu se mai poate vorbi. Băsescu e perimat din toate punctele de vedere și încearcă să atace pe toată lumea, doar pentru a mai rămâne încă în ”joc”. Uneori ai impresia că, oriunde ar apărea, Băsescu face mai mult rău decât bine ideilor pe care le promovează. Fără să fie întotdeauna vina lui. Ba mai deunăzi, nitam-nesam, și-a ”amintit” cineva că Băsescu a colaborat cu securitatea ceaușiștă, ca și cum în 30 de ani nu l-ar mai fi verificat nimeni în această direcție! Hai să fim serioși. Parcă am fi în filmele cu proști. Cine a „gândit” marea dezvăluire a făcut-o extrem de diletant, cum se fac multe în România – și chiar la case mari, cu pretenții. Când faceți asemenea combinații, folosiți măcar 7-8 neuroni în plus! Abia că s-a obținut efectul opus, dar, chiar și așa, cu acest ajutor nesperat al unor diletanți, probabil bine plătiți, Băsescu nu mai contează – cu adevărat – în niciun joc politic. Furtună într-un pahar cu apă. Balcanism de un leu cincizeci.
Ca un paradox, s-ar zice că a făcut și Victor Ponta multă ”opoziție”, dar, cum a declarat chiar el, doar una anti-Dragnea, nu și anti-PSD.
Până la urmă, totul a fost și rămâne o confruntare între două echipe. Opoziția a scos la ”încălzire” zeci de jucători și a trimis în teren doar unul, pe Rareș Bogdan.
De cealaltă parte au evoluat: Liviu Dragnea (căpitanul echipei), Codrin Ștefănescu, Lia Olguța Vasilescu, Darius Vâlcov, Eugen Orlando Teodorovici, Claudiu Manda, Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu (cred ca am mai uitat câteva nume), susținuți, cel puțin pe alocuri, de Dumitru Buzatu, Niculae Bădălău, Mihai Fifor, Rovana Plumb și mulți alții. Finalmente, bravo lor că au făcut asta. Cine îi poate acuza că și-au făcut treaba ? Nu vorbim aici de metode și argumente care, oricum, sunt atât de relative, încât nimeni nu le poate judeca imparțial.
Chiar și în aceste condiții extrem de vitrege, Rareș Bogdan ar putea produce surpriza. Va fi însă foarte greu. Inimaginabil de greu. Nu ar fi trebuit lăsat să lupte singur. Pentru că, efectiv, a luptat singur.
Dacă el ar fi acționat în tabăra cealaltă, nu s-ar mai fi pus nicio clipă problema rezultatului alegerilor. Ar fi fost mai limpede ca lumina zilei. Pentru toate cele patru ”valuri” de alegeri.









