Meleșcanu, out. Decizie uluitoare pentru înlocuirea sa!

0
703

Social democraţii se reunesc, în scurt timp, în şedinţa Biroului Executiv, unde se va discuta despre remanierea guvernamentală. Printre numele vehiculate este Ramona Mănescu, fost ministru, favorită pentru a-l înlocui pe Teodor Meleşcanu, au declarat surse politice.

Portofoliul de la MAE aparţine ALDE, iar Călin Popescu Tăriceanu a anunţat deja că va cere înlocuirea lui Teodor Meleşcanu.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că favorită este acum Ramona Mănescu.

Ramona Mănescu s-a alăturat ALDE în anul 2017. Anterior, aceasta a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernarea Ponta.

Europarlamentar din anul 2007, Ramona Mănescu a fost coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.

Ceea ce surprinde pe mulți este faptul că Ramona Mănescu a fost ca și inexistentă în ultimii ani pe scena politică, inclusiv cea externă. Nu a făcut absolut nimic, nu a intervenit în criza diaporei la alegeri, a fost ca și cum ar fi stat ascunsă! Nici mandatul său la Transporturi nu a fost lipsit de scandaluri și incidente publice. Iar acum apare, brusc, pentru un post-cheie în guvern.

Şi numele lui Nicolae Moga apare în cărţi. Acesta este favorit pentru un portofoliu în Guvernul Dăncilă, dar informaţiile sunt contradictorii. În timp ce unii vorbesc despre preluarea ministerului de Interne, în locul lui Carmen Dan, alţe surse politice susţin că ar fi favorit pentru Turism, în locul lui Bogdan Trif.

Moga este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here