În timp ce a introdus diverse taxe sectorului privat, inclusiv celor care muncesc part-time făcând sute de mii de oameni să își piardă job-urile, Guvernul din ce în ce mai mincinos și mai cinic a perfectat o Ordonanță de Urgență (OUG), care va intra în vigoare foarte curând (cum altfel?) și prin prin care cresc salariile de ja foarte mari (zeci și sute de milioane de lei vechi) ale bugetarilor.
Adică ale ălora care stau ore întregi din timpul de ”lucru” la cafele, bârfe și taclale, după ce își aduc în ministere, ei, directorii și miniștrii lor, toate amantele și pițipoancele posibile, toți nepoții, nepoatele, frații și surorile, unchii și mătușile, soții și soțiile, rudele, prietenii, iar lista ar putea continua.
De asemenea, vorbim de același guvern, din ce în ce mai mincinos și mai cinic, care țipă și urlă că nu are bani pentru majorarea ABSOLUT LEGALĂ a pensiilor, măcar cu rata inflației, dar iată că are bani cu nemiluita pentru amante și rude de tot felul, de vreme ce OUG-ul este gata pregătit și va intra curând în vigoare. Pîi, nu-i așa, vine toamna, vin și sărbătorile de iarnă, dar ce mai contează pensionarii sau alocațiile pentru copii?, important e să aibă pițipoancele din ministere salariile mărite, nu-i așa?, de la 80-90 de milioane net lunar, la 100 – 110 milioane! Dar, stați, că vor fi și MĂRIRI DE 50 LA SUTĂ, NU NUMAI DE 15 LA SUTĂ, cum veți vedea mai jos.
Doar asta mai contează în România. Să dăm repede OUG-ul ca să nu mai apară cine știe ce probleme neașteptate. Iar ”boii și idioții” de pensionari, car ar face mai bine să dispară, nu au decât să aștepte până în ianuarie 2023 pentru o amărâtă de creștere, care nu poate fi nici pe departe cât aia a bugetarilor și cocotelor de lux DIN MINISTERE, PARLAMENT, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ etc, adică între 15 și 50 la sută, ci va fi cel mult de 7, sau 10 la sută. DACĂ VA MAI FI.
AȘADAR potrivit unui proiect de OUG, personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabule, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.
ATENȚIE: MAI DEPARTE. funcționarii publicI din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Investițiilor și Proiectelor europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și instituțiile aflate în subordinea acestora, funcționarii publici din Administrația Prezidențială, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, VEZI DOAMNE, pentru complexitatea munciI (sunt grele cafelele și complicat de cărat pe holurile ministerelor) de o majorare a salariului de bază de 15%.
Se pare că toți cei enumerați în categoriile de mai sus nu mai sunt oameni de rând, ei fac deja parte dintr-o categorie mult superioară, ei sunt de fapt niște semizei a căror nouă vocație este aceea de a ne omorî cu zile. Pur și simplu.
ȘI ÎNCĂ, NU S-A TERMINAT: Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Ministerului Muncii, precum și din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
În prembulul proiectului de OUG, măsura este motivată de situația economică generată de criza COVID, de creșterea prețurilor la energie, precum și de războiul din Ucraina. I-auzi la ei!
”Estraordinar”! Dar COVID-ul, războiul și energia nu sunt valabile și pensionari? Sau copii?
NU VĂ E RUȘINE???????????????