Zilele trecute, cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu (SRS), poreclit și ”Nașul”, încă de pe vremea când lansa și conducea influentul ziar Ziua, se plângea, în mod surprinzător pentru experiența sa atât de vastă, de ”ascultări” și ”interceptări” care îi atacă intimitatea.
Noi nu credem în ele. Doamne-păzește!
Dar iată ce scrie deunăzi Nașul (vezi foto, dar nu acela e SRS, ci alt ”Naș”, chiar mai celebru, Marlon Brando, în și mai celebrul film cu același nume!):
”Am dezvăluit că sunt interceptat. Din nou. Este o certitudine. Și am încercat să explic cât de cât convingător că nu sufăr de mania persecuției. Dar trebuie să-mi apăr intimitatea. Și, până la urmă, libertatea de a-mi exercita meseria de jurnalist. Protejându-mi sursele. Am avansat ipoteza că mă interceptează SRI. Sau servicul secret al Armatei. Niciuna dintre cele două instituții nu a răspuns. Oare de ce?
Să admitem că tăcerea este cauzată de weekend. Dar azi nu mai e weekend. Dacă SRI tace și astăzi, înseamnă că este cu musca pe căciulă. Și nu-și poate permite să dea un răspuns public care, ulterior, să se dovedească a fi mincinos. Într-o democrație, principalul serviciu secret este dator să-i răspundă unui jurnalist dacă-l interceptează sau nu. Mai ales în ipoteza că dispune de vreun mandat semnat de un judecător. Și în ce calitate mă interceptează? Într-o ipotetică ipostază de spion? Sau de terorist? Sau pur și simplu pentru că am devenit un jurnalist incomod? Și poate că băieții cu ochi albaștri sunt interesați să-mi descopere sursele.”
Cam asta scrie, între altele ”Nașul” nostru (nu Marlon Brando).
Păi, bine, Nașule! La atât de vasta dumitale experiență, nu citești presa, așa, mai cu atenție? Lăsând la o parte clișeul ”băieții cu ochi albaștri”, care nici pe vremea lui Ceaușescu nu mai mergea…
Revenind, păi, Nașule, nu ai văzut și dumneata o precizare, încă din anul de grație 2016, o declarație (publică, desigur) atât de directă, sinceră și limpede a unui alt distins și valoros jurnalist, purtător de cuvânt al instituției pe care o invoci – doar pe bază de bănuieli și presimțiri -, chiar prima, la începutul rândurilor dumitale? Păi iată ce spunea domnul Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, foarte clar și elegant, unei publicații de la Malul Mării:
”Nu reacționăm. Noi, în general, Serviciul, nu reacționăm pe declarații de presă”.
Ceea ce ni se pare normal. Absolut normal, în România și oriunde ai vrea, Nașule. Păi, nu? Lipsa unui răspuns nu înseamnă numaidecât ”vinovăția”. E ca la nevestele nervoase și geloase care își întreabă bărbatul de eventuale amante, omul nu răspunde, iar verdictul vine rapid ca o ghilotină: ”Ahaaaa, te-ai demascat, Casanova!!”
Sigur, în continuarea materialului mai vii de-acasă, lăsând la o parte bătătorita sintagmă cu ochii albaștri și arătând că, totuși, ar mai putea exista și alte variante pentru bănuielile sau, dacă vrei, certitudinile dumitale, nu doar aceea a ”vinovaților de serviciu” sau, în fine, de ”Serviciu”, pe care îi tot invoci:
”Marea problemă în România e că, pe lângă fel de fel de „particulari” care se ocupă cu așa ceva, filaje și interceptări pot efectua o mulțime de servicii. E ca și când cauți acul în carul cu fân. Problema mea este aceea de a-mi avertiza pe această cale sursele, rugându-le să fie prudente. În ceea ce-i privește pe nenumărații mei prieteni, este interesant că cele mai multe reacții ale acestora au fost cât se poate de firești. Mi-au spus că nu se miră deloc. Că s-ar mira să fie altfel. Posibil. Dar totuși, dincolo de imixtiunea în viața personală a unui jurnalist, mai apare un element la care avem datoria să ne gândim. Este vorba de costuri. Costurile interceptărilor le suportă până la urmă cetățenii României. Dacă, din punctul de vedere al funcționării statului democratic, o bună parte dintre aceste interceptări se dovedesc a fi inutile și reprezintă cel mult tentative de a intimida persoane active în domeniul presei, al societății civile sau al politicii, atunci avem de-a face pur și simplu cu o gaură la buget generată de iresponsabilitatea unor indivizi.” (ZIUA DE VEST)
… Dar pe final iar exagerezi, Nașule! O fi o ”deformare profesională” de pe vremea, nu foarte îndepărtată, când luptai (vitejește, n-avem ce zice) cu alde Băsescu! Noroc că te mai cunoaștem, hai că n-ai un suflet rău!
