O întâmplare cu mult tâlc.
Cu câteva zile in urmă, vorbind cu un prieten, acesta m-a întrebat:
„Mai ai și timp pentru tine? Întrebarea m-a luat prin surprindere, nu m-am gândit niciodată la asta și nu știam ce să răspund. Pentru că, întotdeauna, timpul ”liber” pe care îl am îl folosesc pentru a da totul cu gândul la ceea ce va veni, pentru a sacrifica totul pe altarul viitorului.
Ceea ce nu înțelegem – sau înțeleg foarte puțini – e că timpul liber este sau ar trebui să fie un TIMP PENTRU NOI, pentru șansa de a ne detașa de munca zilnică și intensă și, efectiv, de a ne relaxa. În schimb, majoritatea folosim acest timp pentru a continua să muncim, să sacrificăm clipele și orele, totul pentru același obsedant VIITOR.
Am motive să cred că în asta rezidă una din erorile noastre cele mai mari. Negândindu-ne la noi și la prezentul nostru, al fiecăruia, ne focalizăm mereu către inevitabilul și atotputernicul viitor. Viitorul.
Numai și numai viitorul. Muncim din greu pentru el, renunțăm la micile bucurii ale vieții, ba chiar renunțăm la oameni cu care am putea comunica sincer și corect, uneori chiar la oameni cu care, în timp, am stabili relații serioase de prietenie și conviețuire. Totul – doar pentru VIITOR. Ne uitam pe noi înșine, cei reali, cei din prezent, ne abandonăm toate aspirațiile și dorințele într-un vag „sertar al sufletului” și ne spunem ca le vom face pe toate mai târziu, un ”mai târziu” care, adesea, riscă să nu mai vine niciodată.
Dar viața se mai trăiește și în prezent. Nu numai în viitor. Poate ar trebui să ne gândim ce se va întâmpla dacă nu vom mai avea timp suficient în viitor. Suficient, pentru ce? Pentru orice. Pentru viață cu toate lucrurile ei mărunte sau, dimpotrivă, mai mari.
E posibil să greșim în percepția aceea de a munci, de a face totul doar pentru ce va urma, nu și pentru ce este acum, ignorând astfel prezentul pentru viitor. Iar după toate aceste gânduri mi-am adresat o întrebare. „Trăiesc pentru prezent sau doar pentru realizarea unui viitor de succes, foarte posibil, foarte frumos și dezirabil, dar niciodată foarte sigur?” Și fiind sincera cu mine însămi am descoperit ca nu mă gândesc la prezent, că nu fac nimic pentru a mă bucura în prezent.
Tot ce fac este să muncesc din greu pentru viitor! Sacrific tot: familia, prietenii, adolescența – și multe altele , lăsându-mă pe mine la o parte și dând totul pentru un viitor de succes! Nu știu exact, nimeni nu știe, dar cred că oamenii, în general, se gândesc la viitor, ignorând prezentul, de parca ar (am) avea o viață fără sfârșit. Ca în basmul acela: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Dar acolo, din păcate, nici măcar autorul nu credea în asta. Și nu s-a sfiit să o scrie…
Același prieten despre care am amintit mai sus a adăugat: „Nu îți trăi viața ca într-un lanț, un lanț care te poate sufoca!” Recunosc că am căzut serios pe gânduri, întrebându-mă din nou dacă munca de acum îmi va da și bucuria sau partea aceea de fericire de care avem atâta nevoie.
Întrebările nu sunt puține. Unele pot fi chiar dureroase. Voi munci în continuare și voi face tot ce trebuie făcut. Ca și până acum. Într-un colț adânc al sufletului va rămâne, totuși, o întrebare, o mică teamă. O nelămurire greu de depășit. Nu cumva neglijând prezentul ne neglijăm și ne pierdem o parte din noi înșine? Nu cumva putem deveni un fel de sclavi moderni, fără lanțuri, sclavii VIITORULUI?
NOTA REDACȚIEI: Georgelia Stoica este vicecampioană a Europei la canotaj (junioare) și multiplă campioană a României, acestea nefiind nici pe departe singurele-i trofee și realizări. În aprilie 2021, în paralel cu marea ei pasiune, canotajul (de înaltă performanță), a debutat în presa tipărită și on-line, ca editorialist, redactor și autor de eseuri, cu materiale de înaltă ținută, de fină cunoaștere a psihologiei umane și de autentică valoare literară, materiale din ce în ce mai apreciate și căutate de publicul larg, dovedind sensibilitate, maturitate, un talent cu totul aparte, precum și căi dintre cele mai elegante, neașteptate și spectaculoase de introspecție a spiritului și a psihicului uman.
