Famiglia Dragomir: Cupoane de 100 de euro, evaluate la câte 4,5 milioane de lei! ”Drama” din Italia și marile manevre din România

0
499

Din ce în ce mai rotofei la chip, trăind mai mult decât foarte bine din banii ceruți și primiți ca mită – dar și din alte surse, apărute toate după ce a renunțat la cariera de ofițer -, Daniel Dragomir, ”vedeta” media a anilor 2017-2018, omul care a zâmbit zeflemitor de sute de ori în fața ziariștilor, omul care nu mai putea de fițe și ”figuri” în fața profanilor ce habar n-aveau de filaje și spioni, ei bine, rotofeiul Dragomir a făcut primul gest de disperare, tocmai în Italia, la Bari.

Formidabilul, supremul și totalul Dragomir face primul gest de spaimă. Mare

El, cel care la nici 40 de ani, fără a fi nici măcar o clipă om de afaceri, învârtea sutele de mii de euro cerute și primite mită, el care învârte și acum, la 42 de ani, acești bani, spălați sau încă nespălați, oricum multiplicați, el, vedeta TV din anii trecuți când se dădea ”adjunctul lui Coldea” sau măcar îi lăsa pe alții să creadă că așa stau lucrurile, ei bine, el, formidabilul, supremul, totalul, ce tocmai se stabilise în Italia pe modelul ”Gigolo Săvulescu” sau ”Alina Bica” (vechea și foarte constanta sa prietenă) a făcut primul gest de teamă. Poate chiar de disperare.

Daniel Dragomir, supranumit de unii (și acum!) ” Colonelu’ „, e îngrozit că ar putea fi extrădat și trimis înapoi, acasă, în România, acolo unde are încă foarte mulți bani, lăsați însă pe mâna fiului vitreg, a fostei soții sau a mamei, în general pe mâna oricui numai a lui proprie nu, pentru că de acolo știe și el că banii zboară imediat. Parcă, acum, nu mai e atât de penibil și limitat în gândire pe cât era când făcea, simplu, gregar și bălos, ce fac cam trei sferturi dintre demnitarii, miniștrii și șmecherii cu poziții semnificative la stat, în România: cerea bani cu ghiotura de la persoane fizice sau juridice, de la afaceriști, de preferință instituții de stat sau bișnițari străini.

Dragomir a dat fuga la Poliția din Bari și s-a predat, el având mandat de urmărire internațională. Culmea e că putea să o facă și până acum, dar bietul de el nu știa că italienii vor schimba, taman acum, legea cu rezidenții (a se vedea mai jos).

Și cum spuneam a dat fuga la Bari. La Bari? Hmm, exact acolo unde a fost și Alinuța,. de fapt Alina Bica, acolo unde încă mai este și acum, acolo unde o instanță blândă și plină de empatie și înțelegere, a admis cererea Alinei de a efectua în Italia pedeapsa din România. Păi asta vrea și Dănuț, pardon, Daniel! Dacă-i vine decizia mizericordioasei instanțe parmegiane, atunci, gata, s-a scor, așa rămâne! dar dacă nu vine și apucă să fie promulgată noua lege, care a trecut deja de Parlamentul din orașul lui Romulus și Remus!

Aceasta-i întrebarea. Dacă vine promulgarea peste bietul Daniel, care tocmai ce și-a aranjat și el, acolo, un mic rost în țara lui Leonardo da Vinci?!

Dragomir se află acum într-o cursă dramatică, aproape tragică dacă te gândești mai bine, o contra cronometru care ăl poate duce la diperare. Disperarea care te roade și te poate chiar ucide.

Păcătoasa modificare legislativă romană!

După cum se știe deja, fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, condamnat pentru corupţie în România la 3 ani şi 10 luni de detenţie efectivă, s-a predat la Bari, Italia, fiind însoțit de avocatul ales, în contextul dramatic în care Parlamentul de la Roma a adoptat o modificare legislativă care elimină posibilitatea ca instanţele să refuze predarea unor condamnaţi fugari, pe motiv că sunt cetăţeni italieni sau rezidenţi în Italia.

Ceea ce este însă foarte important e că schimbarea din legislaţie nu a intrat încă vigoare, conform unor surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, Dragomir şi-ar fi stabilit rezidenţa în Italia unde a dezvoltat şi o afacere în domeniul IT şi speră să beneficieze de legea încă în vigoare care permite refuzul predării rezidenţilor. În acest moment, legea italiană permite instanţelor de apel să refuze predarea în alte state europene a unor persoane condamnate dacă acestea sunt cetăţeni italieni sau rezidenţi în Italia.

Astfel, articolul 13 din legea Guvernului supusă avizului parlamentar nr. 201, modifică radical articolul 18 din legea 22/2005 şi menţine doar 3 motive de refuz al predării:

  • în caz de amnistie
  • în cazul principiului non bis in idem (un principiu de drept care limitează sancţionarea unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă)
  • dacă subiectul mandatului european de arestare era minor sub 14 ani la data săvârşirii faptei

Noua lege elimină celelalte condiții de refuz al predării sau de punere în aplicare a unui mandat european de arestare. Acestea erau de la a) la v). Este eliminat astfel şi articolul r) care spune:

“Art. 18 legea 22/2005 Refuzul predării.

Instanța de apel refuză predarea în următoarele cazuri:
r) dacă mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate care privează libertatea personală, dacă persoana solicitată este un cetățean italian, cu condiția ca instanța de apel să prevadă că o astfel de pedeapsă sau măsură de securitate este executată în Italia în conformitate cu legea sa internă”.

Vezi aici legea 22/2005, articolul 18, alineatul r)

“Curtea de Casaţie de la Roma a interpretat rezidența în Italia ca fiind asimilată cetăţeniei italiene. Modificarea care elimină acest motiv de refuz a trecut de ambele camere de la Roma. Au adoptat forma definitivă a legii pe 29 ianuarie 2021 şi urmează promulgarea de către preşedinte şi publicarea în Gazeta oficială. Dragomir este acum într-o cursă contra-cronometru până la intrarea în vigoare a noii legi”, au explicat pentru G4media.ro surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse, Dragomir şi-ar fi stabilit rezidenţa în Italia unde a dezvoltat şi o afacere în domeniul IT.

Cazul Dragoș Săvulescu, președintele-gigolo de la FC Dinamo, condamnat în România, apoi fugit și mântuit în Italia

În cazul altui fugar celebru, acel gigolo penibil și semi-analfabet, fost președinte la FC Dinamo, Dragoş Săvulescu, judecătorii Curţii de Apel din Napoli au motivat decizia de a nu-l extrăda în România și de a-i permite să execute în Italia pedeapsa de 5 ani de închisoare cu executare primită în România prin faptul că acesta este integrat social în Italia (vorbește limba italiană, locuiește, are afaceri și plătește taxe în Italia).

În plus, Săvulescu a beneficiat de un decret de grațiere din 2006 care i-a redus pedeapsa cu 3 ani, rezultând că mai are de executat 2 ani. Astfel, a putut fi dispusă suspendarea executării pedepsei. Prin urmare, pedeapsa de 5 ani de detenție efectivă primită de Săvulescu în România a fost comutată într-una de 2 ani cu suspendare în Italia – se arată în motivarea Curții de Apel Napoli și în explicațiile trimise G4media.ro de Ministerul Justiției de la Roma.

Precauția banilor: fiul vitreg, la 19 ani (!), cumpără cu 600.000 de euro o firmă-fantomă de la mama sa, și ea condamnată în dosarul fugarului fost ”colonel”

Scriam într-un alt material că Dragomir nu pare a mai fi doar borfașul lacom de bani care cerea cu nemiluita de la niscaiva iranieni. Condamnările de anul trecut l-au frisonat bine de tot. Încă din octombrie, adică de acum vreo 4 luni, omul și-a pus banii la adăpost. Cum? Dându-i fostei soții și fiului acesteia să-i spele bine și să-i pună și mai bine. Cum au procedat? Nu e mare inginerie, nici nu avea cum. Mai ales că acești 600.000 de euro nu sunt nici măcar ai firmei, ci provin din cu totul altă parte. Dumnezeu știe de unde. Și mai știe, desigur, și bietul, terorizatul fugar cu prenume de Patriarh, aflat acum în Italia (fugarul, nu Patriarhul), sub presiunea cumplită a legislației din Cizmă.

Povestea e ușor de ”citit”:

Marile manevre din Famiglia Dragomir

În octombrie 2020, doi dintre membrii familiei fugarului Daniel Dragomir, care s-a predat joi autorităților italiene din Bari, au semnat o tranzacție de 600.000 de euro. Student în anul I, fiul vitreg al fostului ofițer SRI s-a angajat să achite mamei sale 600.000 de euro pentru părțile sociale ale unei firme cu activitate modică. Ce sens ar putea avea aceasta ciudată tranzacție în familie? ”Se dorește introducerea în circuitul civil și justificarea unor bani obținuți prin modalități netransparente”, a declarat, pentru G4Media, un jurist cu mare experiență în domeniul penal.

”Averea” societății o reprezintă 17 cupoane emise de Regatul României în 1931 și evaluate la peste 77 de milioane de lei de unul dintre inculpații dintr-un dosar ANRP. Daniel Dragomir este dat în urmărire generală din iunie 2020, dată la care a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, în același dosar primind o pedeapsă cu suspendare și soția sa, Marinela Zoica.

Conform unei decizii din 12 octombrie 2020, Marinela Zoica Dragomir a cedat toate părțile sociale ale Peer House Communication SRL București fiului ei, Ianis Mihai Ivan, contra sumei de 600.000 de euro. Banii urmează să fie achitați în rate egale în decurs de 10 de ani. Ianis (19 ani) este fiul vitreg al lui Daniel Dragomir, provenind dintr-o căsătorie anterioară a Marinelei Zoica. Cei doi au și un copil minor.

Înființată de Daniel Dragomir în 2013, sub alt nume, Peer House Communication are ca obiect de activitate ”consultanța în domeniul relațiilor publice și al comunicării”.

A fost fondată la puțin timp după ce Dragomir a fost trecut în rezervă din funcția de ofițer SRI, loc unde a lucrat, până în 2010, și soția sa. Firma nu a avut cifre de afaceri spectaculoase, fiind în declin în trecutul recent. Astfel, între 2017 și 2019, cifra de afaceri a fost de 0 lei, 3.421 lei, respectiv 3.000 de lei.

Ridicole sume, nu-i așa? De la 0 și 3000 de lei la … 600.000 de euro?!!

Inculpatul evaluator și majorarea peste noapte cu mai mult de 15 milioane de euro, pe baza a 17 cupoane

Un eveniment important în activitatea Peer House Communication a avut loc în 2016, atunci când Dragomir și soția sa, care preluase jumătate din societate, i-au majorat capitalul social cu 77,2 milioane lei, reprezentând valoarea a 17 cupoane emise de Regatul României în 1931.

Evaluatorul cupoanelor a fost Gheorghe Vișoiu, inculpat din 2015 într-unul dintre ”dosarele ANRP”: anchete DNA în care mai mulți factori de decizie din sistemul de despăgubire pentru proprietăți confiscate de comuniști au avizat, în mod ilegal, plata unor sume uriașe către personaje dubioase din mediul de afaceri, deseori cumpărători de drepturi succesorale.

Într-unul dintre aceste dosare, Vișoiu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu deoarece a avizat evaluări ”umflate”, prejudiciul adus Statului fiind de peste 300 de milioane de lei.

Anul trecut, în acest dosar au fost aplicate mai multe condamnări, dar Vișoiu a scăpat cu o amendă administrativă de 1.000 de lei după ce, în timpul procesului, Curtea Constituțională a dezincriminat infracțiunea de care era acuzat. Evaluarea avizată de el a fost anulată, iar beneficiarii trebuie să restituie banii.

Adrian Vasilescu, BNR: Aceste cupoane nu mai au nicio valoare

În ceea ce privește valoarea cupoanelor emise de Regatul României în perioada interbelică, subiectul a fost abordat în mai multe articole de presă, pornind inclusiv de la majorarea de capital social de la Peer House Communication , purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu, declarând că ”Punctul meu de vedere este că acele obligațiuni nu valorează atât de mult. (…) Deci teoretic, e posibil ca acele obligațiuni să nu mai aibă nici o valoare. (…) Sunt mulți care au venit și pe la mine pe la bancă cu cearșafuri întregi de astfel de hârtii de valoare, dacă ele mai pot fi numite hârtii de valoare.”

Cu ocazia documentării acestui articol, G4Media a descoperit la vânzare, pe diferite site-uri, astfel de cupoane, emise tot în 1931 de Regatul Românei, prețurile fiind de 389 de lei, 100 de euro și 1.800 de lei. Nici pe departe de 4,5 milioane de lei (chiar peste) cât a fost evaluat fiecare cupon al Famigliei Dragomir.

Liceanul care învârte sutele de mii de euro. Noi ar trebui să fim proști

G4Media a aflat că Ianis Mihai Ivan nu deține, în acest moment, în România, niciun bun imobil pe numele său și nu mai este asociat la vreo societate comercială, în afară de Peer House Communication SRL.

”Este mai mult decât evident că se încearcă ascunderea sursei banilor. Se dorește introducerea în circuitul civil și justificarea unor bani obținuți prin modalități netransparente. Este ciudat cum un tânăr abia ieșit de pe băncile liceului dispune de asemenea sumă de bani”, a declarat, pentru G4Media, un jurist cu mare experiență în domeniul penal.

Nici Marinela Zoica Dragomir, și nici fiul ei nu au putut fi contactați pentru a răspunde la întrebări legate de această tranzacție, cea mai importantă fiind legată de sursa banilor. Avocatul femeii, Daniel Caraman, a declarat că, din câte știe, aceasta se află în străinătate și că îi va transmite că am căutat-o și că i-am trimis un e-mail cu întrebări.

Pe de altă parte, în sentința din iunie 2020 a Curții de Apel București prin care tatăl său vitreg a fost condamnat, se arată că o parte din banii pe care acesta i-a primit de la un om de afaceri pentru a-și folosi influența au ajuns într-un cont al lui Ianis Mihai Ivan. Este vorba de 50.329 euro, respectiv 445 de euro.

”Modul insidios în care inculpatul Dragomir Daniel a înțeles să se folosească de propria soacră (C.D.), dar și de fiul vitreg (Ivan IANIS-Mihai), pentru a disimula proveniența ilicită a sumelor de bani, obiect al infracțiunii de corupție, denotă în opinia Parchetului lipsa de scrupule, dar și persistența în atingerea scopului ilicit inițial propus și anume, acela de a ascunde sume de ordinul sutelor de mii de euro”

În iunie 2020, Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 de luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Alături de soția sa, care a primit 2 ani și 8 luni, cu suspendare, pentru aceleași acuzații, Dragomir a fost găsit vinovat pentru că, în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013, în calitate de ofițer activ SRI, a pretins și, ulterior, în perioada decembrie 2012 – octombrie 2013, a primit de la un martor denunțător suma totală de 2,03 milioane lei pentru a-și folosi influența, prin prisma funcției deținute, asupra unor funcționari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară, promițând, totodată, determinarea acestora să-i ramburseze martorului, la timp, sumele solicitate cu titlu de TVA sau stoparea unor controale fiscale.

Prin sentință, soților Dragomir le-au fost confiscați cei 2,03 milioane lei, pentru garantarea executării confiscării speciale și a cheltuielilor judiciare fiind menținut sechestrul pus în 2015 pe bunurile familiei. Polițiștii l-au căutat pe Dragomir pentru a-l încarcera, dar acesta a fost de negăsit și este dat în urmărire internațională.

În iulie 2020, Daniel Dragomir a fost trimis în judecată într-un nou dosar, de data aceasta de către DIICOT. În așa-numitul ”Dosar Black Cube”, el este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice și complicități la alte operațiuni ilegale. Conform rechizitoriului, Daniel Dragomir a încercat o acțiune de compromitere a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care o considera responsabilă de arestarea sa în dosarul în care, în final, a fost condamnat definitiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here