Au vrut să uimească Internetul și au reușit, doar că au făcut-o în cel mai negativ (dacă se poate spune astfel) mod posibil! Câteva asistente de la un spital din Spania s-au filmat în timp ce dansează și își bat joc de o persoană „decedată”, un videoclip ce poate fi catalogat drept cel puțin ofensator.
Controversatele imagini au fost postate pe Twitter, pe contul @Doctor_Papaya, de unde au ajuns și în paginile ziarelor centrale. Marca.com a făcut publice imaginile cu patru angajate ale Spitalului Joan XXIII din Tarragona, care au realizat o așa-zisă coregrafie dansând pe coloana sonoră a unei melodii deja foarte cunoscute. Este vorba despre melodia unui clip video celebru pe Internet, în care patru persoane din Africa dansează lângă un sicriu.
Asistentele de la spitalul din Tarragona și-au dorit să parodieze acest clip, dar n-au reușit decât să stârnească furia „internauților”. „Asistentele spitalului Joan XXIII din Tarragona, un spital unde sunt internaţi câţiva cunoscuţi, dansează şi îşi bat joc de persoanele decedate”, se scrie în textul care însoţeşte postarea de pe Twitter.
Șefii spitalului anunță o dură anchetă internă
Publicația Diario de Tarragona notează că șefii Spitalului Joan XXIII au luat la cunoştinţă de filmarea cu asistentele, un videoclip pe care îl consideră drept revoltător. În acest sens, a fost demarată deja o dură anchetă internă, iar măsurile disciplinare care se vor lua vor fi comunicate public.
Videoclipul a devenit viral, strângând peste 100.000 de vizualizari. „Batjocoresc morţii”, sunt de părere unii utilizatori de Twitter.