Cîțu avertizează: ”PSD, dosare penale pentru actul criminal de majorare a pensiilor, iar românii își vor pierde casele”

3
6487

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că intenţia PSD de a modifica rectificările bugetare, având ca principal scop majorarea pensiilor cu 40%, dar și dublarea alocațiilor pentru copii, precum și majorarea salariilor profesorilor încă din 2020 (în loc de 2021) este un act criminal.

Florin Cîţu, cunoscut ca un foarte bun expert financiar-bancar, a subliniat că România se afla într-o perioadă dificilă, similară celei dinaintea crizei economice din 2010, iar o majorare a cheltuielilor ar putea arunca ţara în aer.

„Ceea ce fac ei într-o perioadă dificilă pentru România, într-o perioadă de criză economică globală, este ca un act de agresiune la stabilitatea economică a României, şi se folosesc de majoritatea din Parlament. Aceşti oameni vor răspunde pentru tot ceea ce fac şi sper să răspundă cât mai curând.

Am încredere că nu toţi oamenii din Parlamentul României vor să arunce România în aer. Sunt sigur că pe lângă PNL sunt şi alţii care vor vota împotriva acestor aberaţii.

Dar, dacă se întâmplă să treacă această lege, noi nu vom permite anul acesta să se ajungă să aruncăm România în aer. Nu suntem iresponsabili. (…) În 2008, aceeaşi majoritate toxică, socialistă, a propus o creştere exact în campania electorală a salariilor profesorilor cu 50%.

Premierul de atunci (Călin Popescu Tăriceanu – n.r.) a spus că nu se poate face acest lucru dar astăzi el susţine, s-a schimbat, este cu socialiştii. Ce a urmat ştim foarte bine: România a fost retrogradata, dobânzile au crescut, a fost inflaţie, am intrat în criză economică din care am ieşit în 2015.

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi dacă îi lăsăm pe ei să meargă mai departe, cu acest program al lor de modificare a rectificărilor bugetare. Nu îi vom lăsa, nu vom arunca România în criză pentru că vrea PSD, Arsene şi restul găştii de infractori”, a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Florin Cîţu a explicat că, în momentul în care se afla la guvernare, PSD a renunţat la majorarea pensiilor cu 40% după o întâlnire a prim-ministrului Viorica Dăncilă şi a ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, cu reprezentanţi ai FMI şi ai Băncii Mondiale.

„Astăzi, în Parlamentul României, aceiaşi oameni vor în continuare să distrugă România, deşi actualul Guvern a crescut pensiile, într-o perioadă dificilă, cu cea mai mare valoare – 177 lei. Când au fost la guvernare, socialiştii nu au reuşit acest lucru, astăzi vin şi vor să arunce tara în aer. Este un act clar împotriva României, a românilor, a securităţii economice.

Ei mint, sunt ipocriţi şi ceea ce fac este criminal.”

Anterior, într-un inerviu la RFI, ministrul spusese că aşteaptă ca instituţiile statului să acţioneze împotriva liderilor PSD.

„Încă aştept instituţiile statului să analizeze şi să-i ancheteze pentru subminarea economiei naţionale pe cei care au lăsat economia fără stocuri, înaintea unei crize de sănătate. Şi bineînţeles, poate o să ne uităm şi la aceste acţiuni, ceea ce fac astăzi în Parlament este vădit împotriva României”, a spus Citu.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a venit și cu un alt mesaj tranșant, dintr-o bucată, la adresa românilor. Șeful de la Finanțe a declarat că vor fi români care își vor pierde casele.

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu a vorbit pentru economica.net despre riscurile majorării pensiilor cu 40 de procente așa cum dorește Partidul Social Democrat (PSD).

Șeful Finanțelor a subliniat că dacă legea votată de PSD va intra în vigoare, toate agențiile de rating o să retrogradeze România la categoria nerecomandată investitorilor.

„Daca legea criminala votata de PSD intra macar o secunda in vigoare, toate agentiile de rating o sa retrogradeze instantaneu Romania la categoria junk (nerecomandata investitiilor).

Acolo nu se judeca in termeni de populism sau nu, ci in termeni matematici si economici. Ce inseamna aceasta retrogradare imediata? Inseamna un risc de a nu mai putea finanta deficitul bugetar decat la costuri exorbitante si dobanzi din nou foarte mari pentru toti romanii, pentru populatie si pentru firme.”, a declarat Florin Cîțu potrivit sursei anterior citate.

Români care-și vor pierde casele luate pe credit

Ministrul a mai precizat, pentru sursa anterior citată, că România va risca falimente pe bandă rulantă. Mai mult decât atât, potrivit spuselor lui Cîțu, unii români riscă să își piardă casele luate prin credit.

”Va insemna falimente pe banda rulanta, romani care-si vor pierde casele luate pe credit, o inflatie galopanta si o recesiune probabil mai mare decat cea din 2009.

La fel a aruncat PSD tara in criza si in urma cu 11 ani. Este un gest nu doar de un populism inconstient, este un gest absolut criminal.

Este un act de agresiune la adresa stabilitatii economce pus la cale de o grupare infractionala, care stie ca pierde controlul si dispare din viata politica. Nu-i vom lasa si vom ataca la CCR”, a declarat ministrul Finanțelor

Cîțu a avut o ieșire dură la adresa PSD

Florin Cîțu s-a enervat după ce PSD a intervenit brutal în buget și a decis să aprobe în Parlament creșterea pensiilor cu 40%. Asta s-a întâmplat după ce Guvernul PNL decisese ca acestea să se mărească doar cu 14%. Pandemia de coronavirus a lovit rău domeniul sanitar, dar cel economic este la rândul său pe butuci.

Florin Cîţu a calificat drept un act de agresiune la stabilitatea economică a României faptul că rectificarea bugetară a fost adoptată de Parlament, cu amendamentul PSD pentru majorarea pensiilor cu 40%, el dând garanţii că Guvernul nu-i va lăsa pe social-democraţi să arunce ţara în aer.

”Nu lăsăm PSD să arunce România în aer. Ceea ce a făcut PSD astăzi în Parlament este clar un act de agresiune la stabilitatea economică a României. Nu-i vom lasă să arunce ţara în aer. Este garanţia pe care o dăm tuturor românilor. Au aruncat ţara în criza din 2009 cu o acţiune similară. Nu-i vom lasă să facă la fel şi acum”, scrie ministrul Finanţelor pe o rețea de socializare.

3 COMENTARII

  1. Bai fascist drogat…,
    Cand PNL si-a asumat raspunderea pe bugetul pe 2020(prima oara cand bugetul a fost trecut fara dezbatere in ultimii 30 de ani), ati afirmat ca banii pentru majorarea pensiilor si pentru majorarea salariilor celor din invatamant au fost alocati in buget.
    Daca banii au fost alocati in buget, de ce nu s-au facut majorarile prevazute de legi?
    Nu mai sunt?
    Atunci inseamna ca:
    1. Au fost deturnati, deci, FAPTA PENALA.
    2. Au fost furati, deci, FAPTA PENALA.
    3. Punctele 1 si 2 combinate, deci, FAPTA PENALA.
    Bani pentru firmele de partid ale PNL, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru clientela politica a PNL, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru primarii PNL si pentru primarii care au tradat PSD, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru rachete si avioane de la fier vechi, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru serviciile secrete si speciale, in special pentru STS, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru colantarea masinilor de politie in culorile PNL, aveti?
    AVETI.
    Bani pentru banci, multinationale si corporatii, aveti?
    AVETI.
    ETC.
    De unde aveti banii astia?
    Nu cumva din cele peste 6 miliarde de lei furate de la copii in 8 luni?
    Nu cumva de la pensionarii jefuiti cu 4,7 miliarde de lei pe luna?
    Nu cumva de la cei din invatamat jefuiti si ei cu cateva miliarde de lei pe luna?
    Deci…, bani pentru copii, pensionari si cei din invatamant, ca de obicei, nu aveti.
    La puscarie cu voi, fascistilor…
    P.S.
    Care e prioritatea voastra, a fascistilor din PNL: sanatatea si bunastarea romanilor si, in special, a copiilor sau imbogatirea firmelor de partid ale PNL, sau imbogatirea clientelei de partid a PNL, sau reducerea deficitului bugetar al SUA prin cumpararea de rachete si avioane de la fier vechi din SUA, sau serviciile secrete si speciale sau alegerile ca sa puneti mana pe toata puterea, cu ajutorul STS si a celorlalte servicii secrete si speciale?

  2. SA ITI PIERZI MATALE CAPU CUM POTI SPUNE ASEMNEA NEROZIE
    TAIATI DIN PARLAMENTARI VRE DOAR 300 DUPA CUM AM HOTARAT LA REFERENDUM UHAAAAA
    NU AVETI BANI DAR DE ALEGERI AVETI BANI 600 mILIONAE DE EURO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here