PERICOLUL A FOST SEMNALAT. COVID-19 la Spitalul Sf. Ioan București. Totul pleacă de la management

1
576

Din nefericire, încă un spital bucureștean își trimite medicii în izolare. Un număr de 72 de cadre medicale de la Secţia de nefrologie a Spitalului „Sfântul Ioan” au fost trimise în izolare, după ce o pacientă a fost depistată cu noul coronavirus, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, au fost trimişi în izolare nouă rezidenţi care lucrau pe aceeaşi secţie.

Potrivit sursei citate, toate cadrele medicale sunt asimptomatice şi vor fi testate.

Iată ce semnalam nu mai departe de 26 martie, ]n urma sesiz[rilor pornite chiar din interiorul spitalului:

”În București sunt 5 spitale care au și serviciu de nefrologie și dializă: Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. Dintre acestea doar Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” asigură serviciu de dializă 24/24 de ore.

La spitalul Sfântul Ioan din București în prezent Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 din București a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu, care îi vizează pe managerul Robert Agafiței, directorul medical dr. Bogdan Geavlete și pe șeful secției de Nefrologie – dr. Ileana Adela Văcăroiu. Aceștia nu ar fi luat măsurile ce se impuneau pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

În aceste condiții semnalăm că Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” nu apare pe site-ul SEAP cu nicio achiziție de materiale, dezinfectante, echipamente, teste etc. necesare pentru protecția și prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Din consultarea SEAP reiese că spitalul s-a ocupat în primul rând de achiziționare de aparatură medicală și piese de schimb, inclusiv un laser chirurgical de la firma Olympus. De subliniat că, în conformitate cu cele menționate pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, dr. Bogdan Geavlete a beneficat de mai multe sponsorizări de la firma Olympus.

Se pare că nici la acest moment conducerea spitalului Sfântul Ioan nu a realizat vreun protocol specific unității privind măsurile care trebuie adoptate: traseul / circuitul pacienților, unde se vor izola aceștia, inclusiv pentru pacienții dializați cronic infectați sau suspecți de coronavirus.

Iată ce se arată în comunicatul de azi al Ministerului Sănătății:

„În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Ioan’ au primit confirmarea testului pozitiv la COVID-19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în Secţia de nefrologie şi dializă a unităţii sanitare”, se arată în comunicat.

Pacienta este asimptomatică şi a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor, a precizat Ministerul Sănătăţii.

„În secţia respectivă mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea, transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID-19. În acest caz a fost declanşată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unităţii sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfăşurau activitatea în această secţie, în ture. De asemenea, celor nouă rezidenţi de pe secţie li s-a solicitat să rămână acasă”, se mai arată în comunicatul citat.

1 COMENTARIU

  1. Analizați va rog și sectia ATI a spitalului….. acolo unde funcționează politica fricii , de ani de Zile . Sefa secției ati a făcut ceva demersuri Ptr achiziția de materiale ?? A semnalat lipsurile din secție ???si a protejat personalul sau l- a expus ?? Cam multe întrebări fără răspuns. Anchetați va rog și fapte, nu vorbe !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here