Prima ipoteză în cazul tragediei cu 10 morţi. Ce l-a putut distrage pe şoferul de TIR

0
53

După două zile negre, vin veşti cât de cât mai bune de la spitalele Floreasca şi Bagdasar din Capitală, unde sunt internaţi 7 dintre supravieţuitorii accidentului îngrozitor din Ialomiţa.

Autorităţile au prezentat o primă ipoteză care ar fi dus la producerea celui mai grav accident rutier petrecut în ultimii 5 ani pe şoselele din România. Poliţiştii nu cred că şoferul de TIR ar fi adormit la volan şi spun că acesta a intrat, de fapt, pe contrasens din neatenţie.

Anchetatorii încearcă să afle cât mai repede ce s-a întâmplat cu adevărat. Chiar dacă era noapte iar şoseaua era udă după ploaie, poliţiştii nu cred că vremea a provocat tragedia. În acelaşi timp, este analizată varianta oboselii la volan.

Există riscul ca bărbatul să fi intrat în curbă imprudent, poate chiar cu viteză, şi să fi a ajuns pe contrasens, unde a lovit microbuzul, potrivit anchetatorilor. Nu este clar dacă nu cumva ceva i-a distras atenţia. Telefonul, de exemplu.

În urma impactului violent pe care l-a provocat bărbatul şi-a pierdut viaţa însă, în acelaşi timp, a ucis şi 9 oameni nevinovaţi.

Starea răniţilor în accidentul din Ialomiţa

Persoanele rănite, toate femei, rămân la terapie intensivă, dar respiră singure şi pot comunica, spun medicii.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a mers luni dimineaţă la spitalele Floreasca şi Bagdasar unde le-a vizitat pe victimele care au supravieţuit accidentului rutier de sâmbătă. Cele 4 tinere de la spitalul Bagdasar sunt în stare mai bună faţă de duminică, au anunţat reprezentanţii unităţii spitaliceşti, iar fata de 19 ani adusă în Bucureşti cu un elicopter de la Slobozia este şi ea conştientă şi detubată.

La Munteni – Buzău, satul din care au plecat bieţii oameni, vor fi trei zile de doliu. Copii şi adulţi deopotrivă – au pregătit un altar de flori şi coroane la intrarea în sat.

Sursa: Rex

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here