Rareș Bogdan reacționează după decizia Curții Constituționale a României, care a admis sesizarea deputatului Partidului Social Democrat, Florin Iordache, privind completurile nespecializate pe fapte de corupție. Actualul europarlamentar al Partidului Național Liberal consideră că această sentință va produce uriașe deservicii sistemului juridic din țara noastră.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, fostul jurnalist și realizator al talkshow-ului politic Jocuri de Putere lansează un atac dur la adresa magistraților CCR, pe care îi acuză că „servesc interesele acestui partid toxic pentru România”.
„PSD se răzbună în continuare pe români. Dar nu-i nimic, le promit o surpriză de proporții când vor fi reluate procedurile pentru șefia Parchetului UE, unde șansele Laurei Codruța Kovesi au crescut! Mingea e la noi, în Parlamentul European, iar arhitectura de influență s-a schimbat în instituțiile care au blocat-o fără nicio jenă. Până atunci, România e aruncată în aer!! CCR pulverizează sentințele nedefinitive. Completurile de 3 ale Înaltei Curți nu au fost legal constituite, nefiind specializate pe corupție. Asta au decis în urmă cu câteva minute cei de la CCR” , a scris Rareș Bogdan, pe contul personal de Facebook.









