Rușinea rușinii! Proteste ample la Curtea de Apel și Parchetul din Craiova. Pițurcă, nu îi arestezi?

0
664

Scene incredibile, duminică, la Craiova! Jandarmii și polițiștii au intervenit pentru a proteja clădirea Parchetului și a Curții de Apel Craiova. Slavă Domnului că intervenția (cel puțin până la ora redactării acestor rânduri) a fost civilizată, probabil că s-au gândit și acești oameni, de la Jandermerie și Poliție, că lucrurile se vor răsturna foarte rapid în defavoarea OFICIALILOR CARE AU ABUZAT-O PE MICUȚA SORINA.

Dar furia populară nu va putea fi prea multă vreme stăvilită, în fața unui ABUZ ATÂT DE GROSOLAN AL PROCURORULUI Pițurcă Maria și al CELORLALTE ORGANE ALE STATULUI. Luarea minorului ar fi trebuit efectuată de un executor judecătoresc, în niciun caz de către procuror.

Așa cum bine se știe, după ce Tribunalul Mehedinți a respins adopția internațională, Curtea de Apel Craiova a dat o decizie definitivă PENTRU ADOPȚIE. Curte de Apel la care au lucrat sau lucrează soțiile celor doi avocați ai … familiei care a forțat adopția!

La un moment dat, protestatarii au încercuit Palatul Justiției. Ei spun că vor rămâne în Craiova, nu se mai întorc acasă până nu revine și Sorina.

CRAIOVENII APLAUDĂ PROTESTUL CELOR DIN MEHEDINȚI!

”Sorina, te vrem acasă!”

”Luptăm pentru Sorina!”

”Anulați adopția!”

”Nu ne oprim aici! Vom merge și în America!”

”Vrem fetița înapoi, acasă! Pe urmă să rezolve ce vor ei și cum vor ei!”

”Aceea e mamă, care stă în mașină și se uită cum fetița ei e tăvălită în halul acela?”

”Rușine procuroarei!”

”Procuroarea mai are vreo 17 dosare penale pentru abuz!”

”Mergem până la CEDO să cerem ajutor.”

”Dăncilă să facă dreptate, să nu stea deoparte!”

”Procurarea să răspundă în fața instanței, să fie judecată pentru faptele ei murdare!”

”Procuroare criminală!”

”Cum a putut s-o ia doar cu un mandat de percheziție?…”

”Am ajuns să ne vândă și copiii!”

”Acțiunea a fost ilegală!”

”Mascații ne-au spus că ne bagă în dubă dacă spunem sau facem ceva!”

”Nu era necesar să vină cu 5 dube de mascați să ia fata cu ei!”

”În loc să ducă fata la mașina Poliției, procuroarea a dus-o la o mașină particulară, a celor care adoptă. E pe mână cu ei!”

”Hoții de copii!”

… Acestea și multe altele sunt mesajele și scandările cu care au mers la Craiova.

S-AU ALĂTURAL PROTESTELOR ȘI LOCALNICI DIN CRAIOVA.

Se aud aplauze de la balcoanele Craiovei. Așa ceva este fără precedent în Cetatea Băniei. Și, probabil, este abia începutul. (foto Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here