”Dan Barna este cel care ÎL MĂNÂNCĂ pe Iohannis. Lucrează inteligent” (Cristoiu)

1
1412

Cunoscutul analist politic și jurnalist Ion Cristoiu a șocat pe toată lumea anunțând, la Antena 3, nici mai mult nici mai puțin decât un posibil sfârşit al lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, printr-o capcană pe care Dan Barna (USR) i-ar fi întins-o şi în care preşedintele ar fi călcat deja. Potrivit jurnalistului, Barna i l-ar fi aruncat pe Cioloş drept ”momeală” preşedintelui, care astfel îşi va canaliza eforturile împotriva liderului PLUS, rămânând cumva, în acest scenariu, descoperit în faţa lui Barna, care îi va da lovitura de graţie.

”Astăzi, domnul Preda de la PLUS a cerut ca preşedintele să desemneze comisarul, deci Iohannis îl va desemna pe Dacian Cioloş comisar, aşa că scapă de Cioloş, dar de fapt Barna este cel care îl mănâncă pe Iohannis.  Barna a lucrat inteligent în ultima vreme. Asupra lui Barna era o presiune puternica din partea electoratului lui să scuipe în direcţia Antenei 3, dar el a venit, nu ca Răzvan Ungureanu cu aroganţă, ci cu cumpătare, pentru că el a calculat că în momentul în care va candida împotriva lui Iohannis, electoratul de la acest post să nu-l scuipe. El şi-a dat seama că sistemul se va năpusti asupra lui. Şi se va năpusti cu fasciştii, bolşevicii. Dar el s-a gândit că în funcţie de prestaţie poate smulge susţinere”, a declarat Ion Cristoiu, în direct, la Antena 3, citat de știripesurse.ro. (foto Informateca)

1 COMENTARIU

  1. Nea Cristoiule este nostalgic dupa PCR, se vede. Barna este zero in fata electoratului care-l voteaza pe Johannis iar calcului lui Barna este infantil, faptul ca a accesat antena 3 si-a semnat sentinta. Punct. Sfat prietenesc !!! Iesi lla pensie…, bati campii si o sa ajungi la spitalul nr. 9 .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here