Ultima oră. PSD pe locul 3! PNL și USR-PLUS pe locurile 1 și 2 la mică distanță între ele, după voturile diasporei

0
9046

Cu puțin timp în urmă, CURS și Avangarde au făcut public versiunea finală a exit-poll-ulului, valabilă pentru ora 21.00, dar – atenție – fără voturile Diasporei, care dă PNL și PSD la egalitate, cu aproximativ 25,7%, iar USR pe locul 3 cu 23,9%.

Prezență finală oficială BEC: 50,82 la sută la alegerile europarlamentare.

În schimb, CURS și Avangarde scriu într-o notă că ”din estimarile noastre, ierarhia primelor trei partide se poate modifica astfel: 1. PNL, 2. USR, 3. PSD”.

Este vorba de un procent de 3,5 – 4 la sută, circa 380.000 de buletine de vot, din care PSD nu ar putea avea nici măcar 1000. Aceste procente care vin din partea diasporei și care e limpede că nu se pot îndrepta, sub nicio formă, spre PSD, ci spre USR-PLUS (mulți zic că în primul rând) și desigur spre PNL. În cazul în care partea cea mai mare din cele patru procente ar merge spre USR-PLUS, ar fi posibil ca această alianță să urce pe locul întâi, dar chiar și așa diferența față de PNL ar fi foarte mică.

Matematic, totuși, șansele ca PNL să fie pe locul 1 par să fie ceva mai mari, dar tot la o diferență mică, în plus, față de USR-PLUS.

Oricum, ambele entități politice, PNL și Alianța 2020 USR-PLUS, merită felicitări masive pentru rezultatele extraordinare obținute pe 26 mai 2019, zi în care, practic, au desființat efectiv guvernarea PSD. E clar că va urma și trebuie să vină altă guvernare, care și cum se va forma rămâne de văzut, foarte curând.

Pe toate sursele se știe deja că PSD e foarte aproape de locul 3. Dacă nu cumva, la ora la care citiți aceste rânduri, a și ajuns acolo. (foto Podul.ro)

Revenind la exit-poll, acesta mai arată următoarele rezultate:

Pro România – 5,7%
UDMR – 5,4%
PMP – 5,2%
ALDE – 4,7%
Alții – 3,7%

Evident, oricum ar arăta aceste exit-poll-uri, trebuie să așteptăm numărătoarea oficială și rezultatele finale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here