Rise Project dezvăluie: Codrin Ștefănescu a luat 2 milioane de euro pe o parcelă de pământ care aparține statului!

0
683

Unul dintre liderii marcanți ai PSD, fostul membru PRM (Partidul România Mare), Codrin Ștefănescu, a vândut, la începutul acestui an, către o societate comercială din grupul Oscar Downstream, pentru 2 milioane de euro, un teren aflat la periferia vestică a Capitalei care ar fi trebuit să se afle în proprietatea statului

Deși, în momentul vânzării, terenul era al lui Ștefănescu, există o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit căreia parcela de pământ astfel înstrăinată ar fi trebuit să nu se afle în proprietatea lui, ci în a statului!

Hotărârea e veche de opt ani, dar nicio instituție nu s-a luptat să o valorifice în sens juridic și să ceară, printr-o acțiune suplimentară în instanță, ca terenul lui Ștefănescu să revină în proprietatea comună a cetățenilor, relatează jurnaliștii riseproject.

Terenul pe care Ștefănescu l-a vândut în ianuarie cu 2 milioane de euro măsoară 4 hectare și face parte dintr-un lot pe care liderul PSD l-a deținut, în indiviziune, împreună cu o anume Corina-Mihaela Mihai (44 de ani).

În ianuarie, anul acesta, Corina-Mihaela Mihai și-a vândut, la rândul ei, cota parte din această proprietate – 1,56 hectare – urmând să încaseze, proporțional, 800.000 de euro.

Parcela înstrăinată de cei doi se găsește într-o zonă industrială, plină de gunoaie și bălării, încadrată de calea ferată București-Giurgiu și de depoul de tramvaie Militari. (foto G4Media)

Întregul material poate fi citit pe site-ul Riseproject.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here