România interzice orice avion rus în spațiul său aerian. Măsura a fost extinsă în întreaga Uniune Europeană

0
593

Spaţiul aerian al României a fost închis, sâmbătă, de la ora 15.00, pentru toate zborurile operatorilor înregistraţi in Federaţia Rusă. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Spaţiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile operatorilor înregistraţi în Rusia, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Declarațiile de presă susținute de purtătorul de cuvânt al Guvernului au avut loc la Palatul Victoria la finalul ședinței task-force.

”România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă”, a anunțat Dan Cărbunaru.

România a început procedurile pentru suspendarea dreptului de survol şi de aterizare pe teritoriul său pentru aeronavele companiilor ruseşti.

Măsuri similare au fost luate deja de mai multe state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Polonia, Cehia sau Bulgaria, precum și de Marea Britanie.

În partea a doua a zilei de sâmbătă, 26 februarie, s-a anunțat oficial că și Rusia interzice total intrarea oricărui avion înregistrat în România în spațiul său aerian.

Duminică, 27 februarie, măsura închiderii spațiului aerian a fost luată de toate statele membre ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here