Sinuciderea procuroarei de la Parchetul General. INFORMAȚII EXPLOZIVE. Era implicată în cazul Ghiță-Kovesi

0
871

Ramona Bulcu, procurorul care s-a sinucis în Vinerea Mare după ce s-a aruncat de la etajul 5 al clădirii Parchetului General, era cercetată de Secția specială pentru anchetarea magistraților după ce redactase un comunicat de presă aflat la dosarul Ghiță – Kovesi, în care fosta șefă DNA are calitatea de suspectă, a scris Libertatea.

În urma declarațiilor făcute de Sebastian Ghiță, potrivit cărora el ar fi plătit avionul care l-a adus în țară pe fostul director FNI Nicolae Popa, extrădat din Indonezia, Parchetul General a deschis un dosar de cercetare, conform sursei citate.

Apoi, pe 9 ianuarie, Parchetul a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Poliția Română a fost cea care a suportat cheltuielile, dosarul fiind clasat.

„O cunosc de 20 de ani, era o femeie activă, s-au pus presiuni asupra ei în ultima vreme. Voiau să ajungă nu la ea, ci la un alt procuror”, a declarat un magistrat pentru Libertatea, sub protecția anonimatului.

Pe de altă parte, martorii susțin că Ramona Bulcu ar fi stat minute bune pe pervaz, cu picioarele în afară, înainte de a comite gestul.

Mai mulţi muncitori care se aflau în zonă au încercat să o convingă pe Ramona Bulcu să renunţe la gestul său, au implorat-o să intre înapoi în birou, iar unul dintre ei a sunat la 112, a scris news.ro. (foto Libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here