Prin forța lucrurilor România și Germania au devenit mai apropiate după ce românii și-au ales în 2014 un președinte care are ca limbă maternă germana. În afară de Germania, România este, probabil, singura țară din lume cu un șef de stat de naționalitate germană. O situație care s-a dovedit pe cât de plăcută, pe-atât de complexă și incomodă în cele din urmă.
Astfel, echilibrul dintre București și Berlin a fost foarte bine păstrat, iar România nu a fost favorizată în drumul ei extrem de complicat către realizarea statului de drept, către spațiul Schengen și Zona Euro.
Președintele Klaus Iohannis și liderii liberali și-ar fi dorit, în mod firesc, ca alegerile generale din Germania să-l propulseze în fruntea guvernului, pe locul lăsat liber de Angela Merkel, pe Armin Laschet (60 de ani), candidatul creștin-democrat la funcția de cancelar. Nu numai că liderul creștin-democrat vine din aceeași familie politică, Partidul Popular European, dar recent Laschet și-a prezentat o strategia de securitate prin care ar vrea să recupereze, atenție!, Estul Europei., ceea ce pentru România înseamnă foarte mult:
„A sosit momentul îmbunătățirii relațiilor dintre Est și Vest”, a spus recent președintele creștin-democraților germani, Armin Laschet, vorbind despre pericolul care vine din Est, despre apărarea comună europeană și despre nevoia unei „Europe puternice”. România, la fel ca Polonia și statele baltice, mizează deocamdată mai mult pe relațiile lor speciale cu Statele Unite, dar poate că o schimbare de paradigmă în UE ar putea schimba, cel puțin parțial, strategiile militare ale acestora. Oricum, pentru România a fost un semnal important.
Și să fi fost varianta ”Jamaica”…
Așadar, pentru România ar fi preferabilă o coaliție de tip „Jamaica” (după culorile steagului insulei, în care negru e pentru creștin-democrați, galben pentru liberali și verde pentru ecologiști). Ar fi o șansă nouă pentru Klaus Iohannis, care nu a ratat nicio întâlnire importantă a liderilor Partidului Popular European (PPE) și pentru PNL de a dezvolta relațiile interguvernamentale și parteneriatele pentru investițiile uriașe care urmează să fie făcute din cei aproape 100 de miliarde de euro pe care îi va primi România de la Uniunea Europeană.
Relațiile pe linie de partid între București și Berlin au funcționat mereu în timpul marilor crize: atunci când Traian Băsescu a fost suspendat, în 2007 și în 2012, Angela Merkel l-a susținut în mod direct. Acum când premierul Florin Cîțu are nevoie de legitimare, președinta Comisiei Europene, creștin-democrata Ursula von der Leyen, și-a anunțat venirea la București imediat după Congresul PNL și a și făcut-o, cu sublinierea clară că se va rezolva cu celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență al României, PNRR.
Toate bune și frumoase, inclusiv cu doamna Ursula. Mai puțin cu Armin Laschet, învins de social-democratul Olaf Scholz.
România, blocată la ”Semaforul” lui Scholz?
Nu ne-am imaginat niciodată că domnii Klaus Iohannis și Florin Cîțu vor fi fost foarte fericiți cu rezultatul victorios al PSD-ului german și cu succesul istoric și cât se poate de roșu al lui Olaf Schoiz.
Dar nici nu am gândit că vor fi prea triști și nefericiți. Iar asta, între altele, pentru că românii au talent și știu, realmente, să se adapteze.
Oricât ar părea de surprinzător, chiar și aproape certa coaliție „semafor” (în care social-democrații sunt reprezentați de culoarea roșie și ar face o combinație cu liberalii și cu ecologiștii) poate fi, de asemenea favorabilă României.
De ce? Să facem un mic exercițiu de logică.
În fond, ambele coaliții ar fi pro-europene, mai ales că verzii și liberalii (FDP) au idei pro-integrare foarte bine conturate. În plus, social-democratul Olaf Scholz, care și-a consolidat poziția după ultima mare dezbatere televizată, este un atlantist convins. Tot e cel care acum dojenește sincer și intens Marea Britanie pentru Brexit-ul ei considerat total imprudent. Ba mai mult, Scholz spune că actuala și neverosimila criză britanică a carburanților se datorează, în întregime, aceluiași Brexit ingrat!
Este surprinzător, pe de altă parte, că la aceste dezbateri principalii candidați pentru fotoliul de cancelar nu au vorbit nici despre Europa, nici despre politica externă a țării.
Jocurile nu sunt făcute și miza alegerilor germane e enormă pentru direcția pe care o va lua Uniunea Europeană, pentru depășirea complexelor naționale și a tendințelor iliberale, care vin din tot mai multe direcții. Va putea Germania să schimbe cursul acestor tendințe? Va paria pe mai multă integrare sau va strânge cercurile concentrice în jurul Vechii Europe, lăsând Estul să se scufunde odată cu harnicii ei suveraniști?
Indiferent de rezultatul scrutinului, România așteaptă ajutor pentru accesul în Schengen și Zona Euro, fiindcă Germania a fost mereu implicată în marile decizii care au adus România în NATO și în Uniunea Europeană, obligând-o să se transforme și să meargă înainte, adesea împotriva decidenților locali, periodic și inevitabil cantonați într-o mentalitate tribală de periferie nedezvoltată.
Apă la moara lui Ciolacu, Dâncu, Tudose, Grindeanu & Comp
Sigur că victoria culorilor roșii în Germania ridică cu mult, vrând-nevrând, inclusiv cota PSD-ului românesc, care deja a câștigat substanțial în curaj curaj și a devenit evident mai vivace în urma cifrelor contabilizate la Berlin.
Astfel, Ciolacu, Dâncu, Tudose, Grindeanu și ceilalți corifei roșii de la București se simt în mod evident mult mai bine, zâmbind cu toată gura și gândind în genul: ”Iată, dacă la Berlin se poate, de ce nu s-ar putea și pe Dâmbovița?”
Dar nu vă ”speriați” prea tare. Aceiași Ciolacu, Grindeanu, Dâncu, Tudose, ba chiar și Firea și ceilalți, nu sunt nici pe departe atât de departe de Iohannis și Cîțu pe cât s-ar putea crede. DIMPOTRIVĂ.
Așa că viața merge mai departe cu orice cancelar la Berlin. România, din fericire, se ”adaptează” chiar înainte de a-i fi ajuns cuțitul la os, ba tocmai de accea.
