Fost președinte al României în perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu, a vorbit în direct la postul România TV despre pensii. Ne amintim că în 2010 (la câteva luni după ce își asigurase al doilea mandat, pentru că în 2009, an de alegeri, nu ar fi avut curajul niciodată) tot el, Băsescu, a tăiat salariile cu 25 la sută și pensiile cu 15 la sută, fără niciun fel de milă sau reținere. Ei bine, iată-l acum devenind, brusc, extrem de ”grijuliu” față de pensiile bieților români!
Mai exact, Traian Băsescu a menționat că, deși peste tot se anunță pensii mai mari și recalculări în urma cărora pensionarii ies pe ”plus”, de fapt, media anuală înregistrată raportează o pierdere de 547 de lei. Că este așa sau nu, o vor spune specialiștii. Nu își amintește nimeni, însă, ca Traian Băsescu să fi devenit specialist în resurse umane dreptul muncii și problemele pensionarilor.
De asemenea, fostul șef al statului a venit și cu o soluție, anume indexarea, pentru a exista o bază de calcul pentru anul următor. „2019 înseamnă pierderea medie anuală de 574 de lei. Toată lumea bate câmpii cu 45%. Este cel mai mic nivel de plată din toate timpurile. Soluția corectă e să se meargă cu indexarea, ca să fie baza de calcul pentru anul următor, tehnic. Nu spun să se dea și acea mărire, în afară de indexare”, a declarat Traian Băsescu.
Vineri, 5 aprilie, ministrul Muncii, Marius Budăi, vorbise în cadrul unei conferințe de presă despre pensii, discursul său culminând cu un îndemn pentru cei care se încadrează în grupele de muncă I și II de a se adresa factorilor poștali pentru a primi diferențele de bani după recalculare. (foto adevarul.ro)









