
Declarația de mai sus aparține Președintelui camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD.
De luni, 15 iunie, România intră întră într-o nouă etapă de relaxare, când vor fi deschise, printre altele, mall-urile, piscinele exterioare, sălile de fitnes și tot ce ține de jocurile de noroc.
În nenumărate rânduri, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a firmat că Ludovic Orban are un interes să deschide sălile de jocuri de noroc pentru că ”unul dintre consilierii lui Orban are o afacere cu păcănele”.
Cu o zi înainte de aplicarea noilor măsuri de relaxare, Ciolacu face noi acuzații la adresa Guvernului Orban, spunând că a vândut țara la păcănele. ”Nimic pentru relansarea economiei, totul pentru păcănele! Așa arată adevărata viziune liberală despre guvernare: nu contează interesul ţării, ci afacerile lor!
N-au fost de acord cu deschiderea spitalelor pentru bolnavi! Sau a bisericilor! N-au fost de acord ca hotelurile să-şi poată redeschide o parte a restaurantelor pentru turiştii cazaţi! DAR au redeschis săli de jocuri şi cazinouri!
PNL a sacrificat domenii-cheie din economie ca să susţină industria păcănelelor. Că doar de aceea şi-a luat Orban consilier din zona afacerilor cu pariuri…
De fapt, asta fac cu ţara – o joacă la păcănele. Au vrut să vândă rapid cele mai profitabile companii de stat, Hidroelectrica, Romgaz, sau CEC, dar PSD a reuşit să blocheze prin lege tunul dorit de Cîţu. Cum să laşi un iresponsabil să dea clienţilor politici- pe tavă! – firme cu un profit cumulat de aproape 1 miliard de dolari în 2018?
Nu era doar împotriva interesului economic naţional, ci şi contrar curentului european. Germania a blocat prin lege orice preluare externă, iar Franţa a obţinut acordul Uniunii Europene pentru a naţionaliza la nevoie corporaţii strategice.
I-am oprit pe cartoforii Orban şi Cîţu să joace la poker profitul ţării. Oricum PNL s-a îndestulat în pandemie cât pentru zece vieţi! Ajunge!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.








