Cum e, totuși, viața asta?

0
1684

Mă frământă, adesea, o întrebare pe care niciunul dintre noi nu o poate evita, mai devreme sau mai târziu:

Cum este, totuși, viața asta?

Unii ar spune că e ”grea”, alții că e ”ușoară”, tot astfel cum unii ar f susține că e ”frumoasă”. iar alții ar fi convinși că e ”urâtă”. Până la urmă, oricum am privi-o, viața este exact așa cum alegem NOI să o percepem.

N-aș fi sinceră dacă nu aș recunoaște că uneori simt și eu, vrând-nevrând, că viața nu e deloc ușoară. Asta ca să nu folosesc sintagma, atât de banală, patetică și frecvent folosită, cum că ”viața e grea”. Dar chiar este.

E ca și cum cineva mi-ar da o bucată uriașă de fier sau de beton și m-ar pune să o prelucrez, cumva, cu mâine goale. Ar fi absurd să ți se ceară așa ceva. Cam la fel de absurd cum ar fi să ți se spună că trebuie să ții mereu ”capul sus” și să ai, neapărat, ”zâmbetul pe buze”. Cunoașteți expresia.

În unele din materialele mele precedente am mai abordat tema asta, și am ajuns la ceva de genul ”Viața ca o pânză”. Evident, o pânză a unui pictor, care poate așeza acolo, pe șevaletul său, culorile și nuanțele pe care le vede sau le dorește. Nu vreau neapărat să îl parafrazez pe marele clasic al anilor 70-80, imensul scriitor Marin Preda cu celebrul său roman autobiografic ”Viața ca o pradă”. E ca și cum aș fi un mic fluture, la poalele masivului Everest, iar acel Everest ar fi chiar ”Cel mai iubit dintre pământeni”, adică, desigur, Marin Preda. Dacă totuși îl parafrazez, mă veți ierta…

Așadar, da, viața poate fi ca o pânză, dar nu o pânză de păianjen, ci pânza unui pictor. Viața poate fi orice și oricum. Nu știu însă dacă, atunci când am mai scris, am accentuat în mod suficient că este vorba de o pânză DOAR A NOASTRĂ!

În concluzie: cei din jur ne dau sfaturi, multe sfaturi, părinții ne îndrumă și ne deschid perspective prin experiențele lor, dar asta nu înseamnă că noi nu putem alege. Dimpotrivă. Putem și trebuie să luăm decizii, acesta este un demers concret și absolut necesar. Mai mult decât atât, eu cred că e bine să luăm aceste decizii în conformitate cu ceea ce știm că ne va face NOUĂ bine, pentru că nimeni în afară de noi nu poate ști prin ce am trecut și ce am simțit. E simplu. În caz contrar, totul poate deveni foarte complicat. De aceea și din multe alte motive eu sunt de părere că vorba “Ce o să spună lumea?” a distrus multe vise și idealuri. Poate chiar vieți.
Și atunci? Atunci, pentru a ne construi o viață realmente a noastră, o viață, haideți să-i spunem frumoasă și “ușoară”, avem nevoie de doar două lucruri fundamentale: curaj și încredere în noi înșine! (Georgelia STOICA) În foto, autoarea.

NOTA REDACȚIEI: GEORGELIA STOICA va împlini 19 ani în curând, pe 14 noiembrie ac. Ea s-a născut în anul 2003 la Comănești și a făcut școala în orașul Dărmănești, județul Bacău . Astăzi,după aproape 2 ani de publicistică, Georgeliei Stoica i se traduc deja materialele în mai multe limbi străine de largă circulație, precum engleza, franceza, italiana, spaniola ș.a.
Ceea ce frapează la tânăra eseistă e faptul, neașteptat pentru cititori, că Georgelia Stoica este sportiv de înaltă performanță, un autentic profesionist și o campioană la modul propriu, chiar în cadrul disciplinei care aduce, de ani buni, cele mai mari și constante succese ale României pe plan mondial: CANOTAJUL. Autoarea eseului de mai sus concurează cel mai adesea cu tricolorul pe piept, în cadrul loturilor naționale ale României, inițial de junioare, apoi de tineret. Astfel, ea a devenit campioană europeană  la canotaj dublu rame (j) la Munchen, Germania, în septembrie 2021, împreună cu colega sa Cosmina Dram, după ce cu un an în urmă (2020) fusese vicecampioană continentală la Belgrad, într-o altă barcă a României, aceea de patru rame. Revenind la 2021, o altă performanță de excepție s-a materializat în aceea că Georgelia Stoica a fost finalistă a Campionatului Mondial de juniori, tot la dublu rame, probă la care a urcat între primele cele mai valoroase 5 echipaje ale lumii la Tokyo, pe pista olimpică ce avea să găzduiască, la scurt timp după aceea, probele de canotaj ale Jocurilor Olimpice! În aceeași competiție, barca României, cu Georgelia Stoica în componență, a realizat 3-lea timp general al Campionatului Mondial. Toate acestea nu sunt însă nici pe departe singurele ei merite și realizări. În martie 2021, în paralel cu viața și munca dedicate din plin canotajului, în condiții foarte exigente de efort, de permanent sacrificiu sportiv și personal, Georgelia Stoica a debutat în presă ca editorialist, redactor de știri și autor de articole din toate zonele eseisticii. Campioană europeană fiind, Georgelia Stoica a scis și scrie în continuare cu pasiune și ușurință materiale de autentică valoare introspectivă, dar și socială, informațională și literară. Opiniile, consemnările, eseurile și articolele marca ”GEORGELIA STOICA” denotă o fină cunoaștere a psihologiei umane. Astfel, creațiile care îi poartă semnătura ajung, pe zi ce trece, să fie din ce în ce mai apreciate și mai căutate de publicul larg, în diverse medii de presă tipărită și on-line, redacția noastră fiind doar una dintre cele care se consideră realmente onorate de colaborarea cu omul de litere și scriitorul în devenire care este Georgelia Stoica. Creațiile autoarei sunt aidoma unor picturi fine, cu tușe discrete de acuarelă, dar pline de profunzime și delicatețe. GEORGELIA STOICA ne arată cu fiecare zi tot mai multă sensibilitate și maturitate, alături de un talent aparte, pășind pe căi sensibile, imprevizibile și spectaculoase de introspecție și analiză a spiritului și psihicului uman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here